Iubind Întunericul |Finalizată|

Capitolul 17-Angel

,,Fiecare are demonii proprii"

____

        Deschid ochii încet, simțindu-mi întreg corpul amorțit. Capul îmi bubuie fără oprire, iar eu nu mai îmi amintesc mare lucru. Doar frânturi.

       Știu că am discutat cu Anastasia, apoi am plâns și mai apoi i-am văzut pentru a doua oară chipul.

        Mă simt ciudat să știu că eu i-am văzut chipul și că puțin probabil altcineva a mai făcut-o. Bine... în afara unchiul său, care, mai mult ca sigur s-a ocupat de el precum un părinte.

       Nu l-am auzit vreodată vorbind despre părinții lui. Nu este de mirare oricum. Nu prea l-am auzit vorbind despre ceva. Convorbirile noastre s-au limitat mereu la școală și la acele nici înțepături primite de la el.

           
       Mirosul de pastile este mult mai consistent în această cameră și de abia acum pot observa rochia albă care îmi acoperă trupul ce stă așezat pe un pat de aceeași non-culoare.

                  
       Nedumerirea mi se mărește odată cu o bătaie repetată în ușă; pesemne că cineva vrea să intre.

         — Intră! încerc să îmi fac vocea auzită, chiar dacă nu prea am forță în momentul de față.

  
       Mirarea îmi este dusă la cu totul alt nivel, atunci când cel care intră este nimeni altul decât Lucifer;  în mâna stângă ținând un bol. Își trece subtil mâna liberă printre părul zbârcit—am început și să îi recunosc direcțiile, chiar dacă l-am văzut doar de două ori— de sub glugă, apoi revine cu privirea la mine.

      Se apropie de mine cu pași înceți, iar eu simt că mai am puțin și leșin—din nou de altfel.

          — Ți-am spus că ți se va face rău. Ar mai trebui să mă asculți și pe mine din când în când, îmi spune acesta; vocea caldă pe care o folosește, făcându-mi inima să sară peste o bătaie.

          — Eu...

       Rămân fără replică. 

       De ce Angel? Tu nu rămâi fără replică. 

       Păi după cum vezi, voce interioară și total dezorientată, Lucifer mi-a făcut asta.

       Din nou a început să devieze de la atitudinea să aspră și parcă de gheață, devenind diametral opus. Nu sunt pregătită pentru acest Lucifer.

       
        Întrebarea potrivită este: Vei fi vreodată?

        De unde vrei să știu eu, voce inutilă?

        Dacă voi fi, înseamnă că eu și Lucifer am trecut un alt prag al cunoașterii. Înseamnă că am spart o altă cărămidă din acel zid imens și rigid. În interiorul meu îmi doresc din răsputeri, dar totuși o latură ascunsă, îmi spune să pun stop. Îmi spune neîncetat să rezidesc zidul, cărămidă cu cărămidă.

      Inima îmi cere ca disperata să încerc să îl cunosc pe adevăratul Lucifer, dar mintea îmi spune că această cărare pe care vreau să pășesc nu este gravată cu diamante și trandafiri, ci este impregnată în durere și spini, iar eu nu prea vreau asta. Sau nu voiam, până să îl cunosc pe Lucifer.