Capitolul 7-Lucifer

3.9K 286 100
                                    

  ,,Cu toții avem un trecut întunecat"


_______
                                           
 


                               
         Ziua următoare a venit foarte repede. În sfârșit sâmbătă. A trecut doar o săptămână, dar deja nu mai suport liceul din Florida. Nu neapărat datorită persoanelor din el, ci mai ales din cauza presiunii puse. Profesorii ăștia sunt ca niște monștri. Îți dau teme peste teme și să nu spun de teste! Am crezut că vor fi mai îngăduitori cu mine, dat faptul că sunt nou, dar nu. Nenorociții.

       L-am implorat cu o seară în urmă pe unchiul Bennet să ne întoarcem în Canada, fiindcă voiam neapărat să îmi iau motocicleta. La început nu prea a fost de acord, dar până la urmă a acceptat.
*
*
*
    

      Îmi iau un tricou negru și pe deasupra un hanorac galben și larg. Ținuta îmi este completată de niște pantaloni de sport negri și o pereche de adidași de aceeași non-culoare.  Cobor rapid la parter, unde unchiul Bennet pare pregătit de mica noastră întoarcere.

        — Lucifer. Trebuie să ne grăbim, spune unchiul Bennet cu o grimasă purtată de gânduri.
 
         — De ce? întreb în timp ce închid ușa vilei și îi înmânez cheia unchiului.

         — Dacă vrei ca prietena ta să mai poată veni pe la școală, atunci ar fi cazul să ne grăbim.

         — Unchiule, ce tot spui? De când ți-am zis de Angel și de bărbatul ăla, vorbești întruna despre asta.

       Ne-am urcat apoi în mașină. Mi-am acoperit cicatricea, punându-mi veșnica mea glugă... veșnicul meu viciu, veșnicul meu scut.

      Observ apoi că unchiul Bennet ajustează oglinzile astfel încât să aibă o vedere mai bună. Se comportă mai ciudat ca de obicei. De când i-am povestit de Angel, l-am tot văzut dând telefoane și fiind foarte agitat. Nici nu mi-a spus cine este acel bărbat, deși l-am întrebat de nenumărate ori. Tot ce am auzit a fost ,,Nu îți pot spune, dar să știi că nu este de treabă."

       De fiecare dată când vorbea despre el, vocea sa denota o urmă mare de îngrijorare. Răspunsul său exagerat de fix și care părea că nu se va schimba nicicând, m-a dus cu gândul la blonda cu părul cârlionțat.

      Ce ar fi putut face, încât are de lucru cu bărbatul pe care unchiul meu îl tot descrie ca fiind un adevărat pericol? Se pare că nu doar eu ascund anumite aspecte. Poate nu doar eu mă ascund. Nu mi-ar fi mare mirarea dacă blondina ar fi o asasină fără milă!

     Schițez un zâmbet din cauza acestui gând, unchiul meu reperându-l imediat.

       — Ești fericit că îți iei motocicleta hmm?
 
        — Da, îl mint știind că dacă îi spun de ce am zâmbit, va zice iar că mă gândesc la idioata aia. Unchiule, cu ce se ocupă acel om? întreb eu, deși sunt mai mult ca sigur că se va eschiva și de la această întrebare, dar încercarea moarte nu are!

        — Care om? răspunde unchiul meu la întrebare cu o altă întrebare, deși știe foarte bine la ce om fac referire.

         — Unchiule! Știi la cine mă refer. De fiecare dată când vreau să vorbim despre el, aduci altă vorbă. De ce?

        — Uite Lucifer. El nu este un om despre care se pot vorbi multe.

        — Dar de ce e așa periculos? De ce tot spui că nesuferita aia este în pericol?

Iubind Întunericul |Finalizată|Where stories live. Discover now