Iubind Întunericul |Finalizată|

Capitolul 20-Angel

,,Moartea vine uneori ca o salvare"

____

                                  

      
       Intru val-vârtej în casă, înaintând cu viteza luminii spre dulapul în care mi-am pus banii strânși cu greu și mi-i vâr în ghiozdan, alături de ceilalți.

      Îi dau mesaj lui Giuseppe spunându-i că ne întâlnim la depozit și că îi voi aduce banii peste 30 de minute.

       Prima dată trebuie să mă opresc la spital. Vreau neapărat să-i mai văd încă o dată fețișoara care mi-a înseninat zilele negre și care m-a făcut să lupt fără oprire, dar înainte de posibila ,,ultima întâlnire" ,mai trebuie să fac și altceva.

      Scot o foaie din același dulap și iau un pix ce stătea aruncat pe măsuța plină de lucruri. Nu am apucat să fac curat de ceva vreme.

       Inspir adânc și apoi îmi axez toată energia în acel pix, lăsând gândurile să iasă din mintea-mi întortocheată.    

     ,,Dacă vedeți această foaie, înseamnă că au trecut câteva ore bune de la dispariția mea, și mai mult ca sigur, domnul Adreass, persoana pe care o consider tatăl meu, a apelat la poliție pentru a mă găsi.

        Eu nu mă voi mai putea întoarce vreodată, iar mai multe detalii sunt incapabilă să vă ofer.

      Știu doar că vreau ca surioara mea, Anastasia, să fie dată pe mâna domnului Adreass, ci nu dată spre agenția domnului Simon.

        Vă rog, respectați-mi această dorință. Considerați-o un strigăt de ajutor.

       La început, Anastasia va plânge necontenit. Îi va fi dor. Va zice ca mă vrea pe mine, dar știu că domnul Adreass, o va trata cum m-a trata pe mine. Exact ca pe fiica lui. Știu că va avea mare grijă de ea. Atât cât îi mai permite timpul.

         Dacă se poate, dați scrisoarea de lângă aceasta foaie, persoanei a cărei nume este datat pe acel plic.

                             Cu dragoste,
                                   Angel Winston".

      
       Las apoi foaia lângă plicul pe care îl aveam deja pregătit.

       Acest plic l-am scris acum două zile pentru Lucifer. Aș vrea să nu primească așa cuvintele care sunt presărate pe acea foaie. Mi-am revărsat toată inima acolo. Mi-am stropit toate bucățile de suflet prin acele cuvinte. I-am spus ceea ce voiam să îi spun încă de când am început să îl cunosc. Pe adevăratul Lucifer.

         Încă de când am început să îl cunosc pe acel băiat care mă jignește din cinci în cinci minute. De când i-am văzut irișii negri și profunzi. Acei iriși care mi-au rămas întipăriți adânc în minte și care probabil nu vor evada vreodată din aceasta. De când i-am văzut părul rebel și buclucaș, care îi cade nestingherit pe genele-i lungi și proeminente, am început să mă gândesc la mii de modalități de a scăpa de acea glugă nenorocită. De când i-am văzut buzele-i rozalii, pline și cărnoase, ce urcă timide până la pomeți, ca mai apoi să formeze niște gropițe adânci, am început să am mii și mii de vise cu acestea. Unele cam deplasate, să fiu sinceră.