Iubind Întunericul |Finalizată|

Capitolul 22-Lucifer

    

,,Ce suntem noi?"
                            
                           
_____

       Dacă mi-ai fi spus acum două luni că m-aș putea simți așa de pustiu și mizer precum astăzi, probabil aș fi spus că nu mă cunoști. Probabil ți-aș fi trântit o replică plină de sarcasm, gândindu-mă că eu mă simt așa mai mereu. Acum însă, îmi dau seama că ar fi fost un răspuns eronat și complet lipsit de justificare.

        Mereu m-am simțit parcă pierdut pe undeva. Cel mai sigur m-am pierdut în acea zi. M-am pierdut cu siguranță atunci când am pierdut-o pe mama. Am crezut că nu mă voi mai găsi vreodată, dar se pare că am început să mă redescopăr ușor-ușor din ziua în care o aiurită s-a gândit să îmi rupă țigara.

      Din acea zi ,,du-te naibii" a început să îmi semene mai mult ca un alint, decât ca o înjurătură, deși am încercat din răsputeri să nu cred asta.

       Am încercat să te evit, blondo. Să te resping. Să te jignesc. Cu toate că nu meritai. Mereu ai încercat să mă ajuți, iar eu doar... păi am fost eu. Sau mai bine zis, cel care păream a fi. Tu mi-ai arătat o altă latură de a mea. M-ai făcut să îmi descrețesc fruntea după atâta timp în care aceasta stătea fermă pe poziție. M-ai făcut să zâmbesc, deși puteam să jur că nu o voi mai face vreodată. M-ai făcut să mă bucur de simplu fapt că pot respira fără probleme. Tu m-ai făcut să îmi schimb percepția asupra vieții în general, creațo.

      Dacă ai știut să îmi ții atâta timp piept și să mă faci să mă schimb, de ce nu ești acum să vorbești despre vrute și nevrute? De ce nu ești acum lângă mine, făcându-mă să mă întreb dacă nu te doare gura de la atâta pălăvrăgit?

       Unde îți este vocea de copil care mă făcea să zâmbesc involuntar? Nu o mai pot auzi. Unde îți sunt irișii tăi albaștri și plini de viață? Nu îi mai pot vedea. Unde este Angel pe care o știu? Nu mai este lângă mine.

       Ar fi trebuit să nu te fi respins de la bun început. Ar fi trebuit să îmi fi dat seama ce reprezinți pentru mine mai demult. Ar fi trebuit să fi fost eu pe acel pat, nu tu. Ar fi trebuit multe și totuși acum nu mai sunt realizabile aceste dorințe. Din ce cauză? Din a cui vină? A mea. A fost, este și va fi mereu vina mea pentru tot ce s-a întâmplat. Pentru ce ți s-a întâmplat.

       ㅡ Ți-am adus o cafea, îi aud vocea unchiului meu, aceasta scoțându-mă din starea de visare.

        ㅡ Nu o vreau, îi răspund cât se poate de bine, având în vedere că am tendința în momentul de față doar să înjur și să fumez câteva pachete de țigări.

       Nu am mai fumat de două zile.

       ㅡ Lucifer, spune unchiul Bennet așezându-se lângă mine pe un scaun, va fi bine.

     Va fi bine. Ce nu aș da ca aceste trei cuvinte să fie adevărate! Sper din tot sufletulㅡnsau măcar ce a mai rămas din elㅡ ca unchiul Bennet să aibă dreptate. Sper ca Angel să fie bine. Să nu pățească nimic. Să fie că înainte.

       Să îmi zâmbească stângaci și să îi văd din nou ochii plini de culoare, părul azuriu și în valuri, buzele-i pline și rozalii. Să o văd pe ea.

        Acum îmi dau seama că trebuie să prețuiește ce ai, fiindcă s-ar putea ca într-o clipă... într-o afurisită de clipă, să pierzi tot. S-ar putea să rămâi fără lucrul cel mai de preț. S-ar putea să rămâi fără persoana cea mai de preț.