Iubind Întunericul |Finalizată|

Capitolul 11-Angel

                                 
    ,,Ce Luciferi mi-ai făcut?"

_____

 

     Mă ridic buimacă din pat odată cu auzirea alarmei insuportabile. Știu, știu. E dimineață deja.

     Înaintez cu pași apăsați spre baie; lenea aproape câștigând. Privesc expresia neutră din oglindă. Ce o urăsc! Păr blond, ochi albaștri și o piele exagerat de albă. Ai putea crede că viața mea e frumoasă, dar nu este deloc așa.

     Uneori simt că clachez. Nu mai pot pur și simplu să trec mai departe și să încerc să mă ridic.

       Uneori simt că nu mă mai pot preface. Parcă și zâmbetul imens de pe față nu mai are același efect. Parcă nu îl mai crede nimeni... nici măcar eu.

       Poate ar trebui pur și simplu să nu mai zâmbesc, dacă nu simt nevoia să o fac.

       Poate nu ar mai trebui să mă prefac atât că totul este bine și frumos dacă nu este așa.

      Poate ar trebui să încerc să fiu eu.

      Dar oare atunci voi putea accepta privirile celor din jur?

      Oare ei se vor putea adapta cu adevărata Angel? Oare... eu voi putea?
 
    
      Cum poate Lucifer să fie așa? Cum poate fi așa ,,el"? Nu îi pasă de părerea celorlalți. Îi pasă doar de părerea sa.

      Oare este de bine sau rău?

      Pe el nu îl interesează bârfele impregnate de ceilalți cu privire la persoana sa. Nu îi pasă de privirile aruncate la adresa sa.

     Toți comentează despre el. Fiecare în parte, se întreabă ce ascunde Lucifer sub acea glugă a indiferenței și a singurătății.

    Aș minți dacă aș spune că eu nu mă întreb ce e cu acel ,,domn fără față".

  
      Ascunde ceva, iar cu siguranță asta mă atrage. Am încercat de multe ori să îi văd fața. Măcar să îi observ culoarea ochilor, dar nu prea am reușit.

      Pot doar să spun că, deși culoarea ochilor săi îmi este străină— la fel ca tot ce e legat de Lucifer, de altfel —intensitatea și licărirea din ei îmi pătrunde până în ultima crăpătură a minții.

      Fiecare atingere primită de la el, îmi străbate tot sângele și mă face să tremur.

      Fiecare cuvânt rostit de vocea lui groasă și indiferentă, mă face să tresar și să mă gândesc serios la niște dopuri de urechi.

     Mirosul reperat de către parfumul său specific de mosc, îmi activează toate simțurile și le alertează.

      Mă simt al naibii de bizar când sunt prin preajma lui și nu am nicio explicație pentru asta. Poate nu vreau să am.

    Poate sunt doar hormonii, ce sunt pe fază, fiindcă să fiu sinceră, nu arată deloc rău, ba din contră, corpul său ar atrage orice fată. Deși poartă mai mereu hanorace, îi poți observa cu ușurință mușchii.

      Am observat acum câteva zile și un tatuaj ce urca pe brațul său stâng, ceea ce mă atrage și mai mult. Involuntar. Nu vreau asta. Se întâmplă.