Iubind Întunericul |Finalizată|

Capitolul 23-Lucifer

,,Tu poți iubi un așa monstru?"

_____

            ㅡ Ce s-a întamplat, unchiule? îl întreb când ajung lângă el.

            ㅡ Unde ai plecat?

            ㅡ Am mers să văd ce face Anastasia, surioara lui Angel.

            ㅡ E în același spital?

            ㅡ Da, răspunde cineva din spatele unchiului meu înainte de a-i răspunde eu.

           Mă uit în spatele unchiului Bennet și dau cu privirea de Adreass, șeful lui Angel.

            Se apropie de mine și îi pot observa cearcănele de sub ochi.

           ㅡ Eu sunt Adreass, șeful lui Angel, spune el în timp ce întinde mâna pentru a face cunoștiință.

           ㅡ Eu sunt Lucifer, îi spun la rândul meu, dar nu cutez să îmi afirm și ,,gradul de rudenie".

           Ce aș putea să îi spun că reprezint pentru Angel? Un coleg? Un prieten? O cunoștiință?

          ㅡ Lucifer, am văzut că Angel nu a mai venit la muncă și am mers la ea acasă să văd dacă este totul în regulă. Mă gândeam că poate a pățit ceva Anastasia, dar când am ajuns la ea acasă, nu era nimeni. Ușa nu era încuiată, iar când am intrat, totul era pustiu. Am găsit o scrisoare și un plic. Scrisoarea era probabil pentru poliție. Știa că prostia ei o va duce într-un punct rău. A scris că voia să mi-o lase mie în grijă pe Anastasia. Vreau doar să se facă bine. Îmi este ca o fiică, spune el și apoi își întoarce capul puțin în dreapta, astfel încât să poate vedea pe geamul din salonul blondinei.

          ㅡ Și plicul? îl întreb eu vrând să aflu cât mai multe detalii.

          ㅡ Exact. De asta l-am pus pe unchiul tău să te sune, îmi spune el și apoi scoate din buzunar un plic. Este pentru tine. Nu l-am deschis, stai liniștit.

          Iau plicul și îl privesc perplex. Mi-a lăsat mie un plic? Mă uit la numele meu și acum pare cel mai frumos nume scris. Acel ,,i" care are ca punct o stea, este caracteristic îngerașului. Este copilăros... la fel ca ea.

          Îmi lipsește enorm copilul din Angel azi. Acea fetiță de șase aniㅡ sau mai bine zis de cinci aniㅡ a dispărut azi. Nu a mai rămas decât pielea palidă. Mai palidă decât de obicei. Nu îi mai pot vedea zâmbetul care mă scotea întotdeauna din mrejele tristeții. Nu voiam să recunosc nici în ruptul capului, dar copilăria ei îmi provoca și mie o stare asemănătoare.

          ㅡ Merg până afară. Mă întorc peste câteva minute, mă adresez unchiului Bennet care privea la rândul său curios plicul.

          Dă din cap în semn aprobator, ca mai apoi să se pună pe un scaun, lângă șeful cârlionțatei.

          Peste cinci minute ajung în fața spitalului și mă așez pe o bancă. Îmi aprind o țigară și mă uit încă o dată la plic. Parcă ceva mă oprește să îl deschid, dar într-un final o fac. Este o altă scrisoare. Se continuă pe două foi. Le-a scris pentru mine?

         Trag aer în piept și apoi inhalez un fum din țigară.  Am și uitat cât este de relaxant. Las apoi țigara printre degete și duc foile mai aproape de mine. Simt cum inima începe să îmi bată mai alert, dar încep să citesc.