Risqué

Capitolul 13 : Răpită

Unii oameni au tragedii comune

Senzația de greață mă acaparează ori de câte ori îmi mișc capul.
Ochii luptă să stea închiși , pentru a nu privi ceea ce mi se înfățișează în față.
Transpirația îmi curge pe spate , iar căldura îmi creează disconfort.
Bătăile inimii sunt mai accelerate ca niciodată și sunt ferm convinsă că nu mai e mult până voi ceda.
O voce se infiltrează firav în urechea mea. Singurul lucru pe care îl aud este "atac de panică", care mi se repetă neîncetat în minte.
Vreau să deschid ochii , dar amețeala îmi invadează trupul și leșin din nou.

***

Îi fac cu mâna lui Carlos , în timp ce derapează de pe alee. Am avut întâlnirea perfectă. El a fost minunat, decorul și ambianța au fost de vis. Ne-am sărutat întreaga seară ca și când ziua de mâine n-ar mai fi. De când mi-a mărturisit că simte ceva pentru mine , nu am reușit că mai închid ochii nopțile. Mi-a fost cel mai bun prieten și încă îmi e. Sentimentele pentru el cresc pe zi ce trece și pur și simplu simt că plutesc.

Bag cheia în ială , cu capul încă învârtindu-mi-se de fericire , dar descopăr că e deschisă. Intru încet și observ că totul este la locul lui. Mă liniștesc văzând că nu a fost mâna unui hoț la mijloc.
Vreau să închid ușa , dar sunt apucată de păr și trântită cu capul de cel mai apropiat perete. Îmi duc mâna la cap , doar pentru a o vedea apoi plină de sânge , iar ceea ce mă sperie și mai tare e că nu știu cum o să ascund rana de mama . Josie nu e acasă. Altfel ar fi venit imediat la auzul țipătului meu la contactul cu peretele.

- Ce-ai căutat cu băiatul ăla ? Tata încearcă să mă privească , dar băutura pe care a luat-o la bord , îl împiedică să-și focuseze ochii asupra mea. Duhnește a alcool de la o poștă , ceea ce nu mă miră. Nu-l apucă două seri fără aceea sticlă blestemată.

- Eu...Lacrimile îmi șiroiesc pe obraji, însă nu sunt în stare să spun ceva. Nici că ar avea rost. Oricum știu ce mă așteaptă. Nu o să-mi păstrez cunoștința pentru mult timp.

✳️

- Evelyn , trezește-te !

Cu toată stăpânirea de sine , de care sunt capabilă , încerc să revin la realitate. Îmi simt corpul plin de răni și privind în jurul meu , văd că am fost adusă într-un depozit abandonat. Totul e prăfuit și nu e nimeni care să mă supravegheze.
Atunci vocea de unde s-a auzit ? Am visat ?

Picioarele îmi sunt legate strâns cu o frânghie și venindu-mi mai bine în simțiri , realizez că și mâinile îmi sunt legate de ale altei persoane.
Întorc ușor capul într-o parte ca să-l văd pe Aaron cum mă studiază îngrijorat.

- Ești bine , iubito ? Înainte să leșini erai pe cale să faci un atac de panică.

Sunt bine ? Cât de bine aș putea să fiu în situația asta ?