Amintește-ți de mine

▪️Capitolul 3▪️

        Înainte de a începe capitolul vreau să specific ceva. Capitolul 3, adică acesta, l-am rescris complet. Deoarece nu prea mă puteam exprima cum trebuie la persoana la 3-a. Am schimbat perspectiva narativă la persoana întâi. Acțiunea din prolog, capitolele 1 și 2 e neschimbată în afară de modul de narare. Și mai e ceva. Am schimbat numele personajului Julian Evans în Cameron Rosende deoarece mi se pare că se potrivește mai bine cu caracterul personajului. Nu vă mai rețin. Spor la citit :))

         OK, respiră. Doar nu e vreun psihopat care te urmărește, chit că așa pare, mi-am zis.

          Probabil ochii mei s-au mărit cât cepele pentru că rânjetul ăla arogant i s-a întins pe toată fața.

         Ca și în parcare toată lumea a amuțit pur și simplu de parcă au văzut-o pe fantoma lui Michael Jackson umblând dezbrăcată prin fața lor. Toate fetele erau cu ochii pe el și chiar și câțiva băieți.

          Ajuns în fața catedrei, doamna Dawn i-a spus ceva care semăna cu o încurajare și i-a plantat manualul în brațe, expediindu-l la banca lui.

        I-am studiat mișcările și am rânjit în sinea mea când am văzut că nu există bănci libere în jurul meu.

          Biata mea inimă nu mai suporta multe șocuri pe ziua de azi. Stomacul mi s-a strâns când am văzut că vine înspre noi. Avea încă ochii fixați pe mine.Nu-i a bună.

         Rebecca se distra de minune lângă mine și, sincer, îmi venea să o pocnesc.

         Mă uitam în toate părțile, numai la el nu. Ochii mi-au căzut peste Maia Heath care își aranja bluza pe sub bancă ca să arate și mai mult decât se vede deja din ceea ce ar trebui să ascundă mai ales în școală. Și-a fluturat părul pe jumătate mov, pe jumătate brunet și și-a așezat bărbia în palmă.

         Din banca mea îi puteam vedea perfect fața și am crezut că vomit când am văzut-o scoțând limba printre dinți și arcuind-o peste buze într-un gest indecent care sugera multe chestii.

        Doamne sfinte, îmi venea să leșin.

         El nu a făcut altceva decât să-și lase expuși dinții într-un zâmbet drăcesc care sugerează că a prins ideea.

         S-a oprit lângă banca din fața mea și s-a uitat la colegul care o ocupa. Și-a lăsat capul pe o parte în timp ce Todd îl privea confuz.

         Și-a așezat palma pe un colț al băncii și numai atunci i-am observat colecția impresionată de inele care îi acopereau fiecare deget.

        Eu am înțeles ce încearcă să facă. Vezi să nu.

         L-am privit fix în față când am zis:

       – Banca asta e ocupată.

       Acum ochii lui înnebunitor de verzi erau fixați asupra mea. Doamne, zâmbetul ăla enervant nu-i dispare niciodată de pe față?

        – Nu-i așa Todd, am continuat fixându-l pe bietul băiat cu o privire ucigașă.

         Todd s-a uitat la mine și mai apoi la el. Ochi Verzi a ridicat dintr-o sprânceană.

         Todd și-a strâns lucrurile în timp record și s-a mutat pe celălalt rând, câteva bănci mai în față.

         Mândru de ispravă, Ochi Verzi și-a trântit manualul pe bancă și a încălecat scaunul cu fața la mine.