Amintește-ți de mine

▪️Capitolul 27▪️

             Luni, după ore am plecat direct spre casă. Cam încă nu m-a pus la curent cu activitatea noastră din seara asta. În mod norma aş fi făcut vreo criză până mi se explica ce şi cum, dar eu m-am vârât în asta şi în plus, aveam încredere în Cam.

        Am deshis uşa casei când am simţit iar acea ciudată răceală în ceafă. M-am răsucit pe călcâie şi am aruncat o privire peste umăr. Strada era aproape goală, dar nimieni din cei prezenţi nu îmi arunca vreo privire.

       Senzaţia a persistat până am intrat în casă şi am închis uşa în urma mea. Rufus a apărut imediat la picioarele mele mieunând slab. Mi-am părăsit ghiozdanul lângă uşă şi am traversat sufrageria până la scări.

         Pisoiul m-a urmat până în cameră şi s-a trântit pe patul aranjat. Şi cu o zi în urmă am dormit la Cam, dar spre deosebire de data trecută, am hibernat în camera de oaspeţi.

          De dimineaţă mă adusese acasă pentru a mă schimba şi pentru a-mi lua cărţile. Ar fi fost de-a dreptul ciudat să apar la şcoală împreună cu Cam, îmbracată în hainele lui. În ciuda insistenţelor am refuzat şi am plecat cu Trav şi Rebecca o jumătate de oră mai târziu.

         Urma să vină să mă ia pe la opt. Aveam ceva de mers până la locul de întâlnire cu aşa zisa “Fantomă”. Îmi zisese doar să mă îmbrac mai sexy, ceea ce Jesse subliniase a fi aproape dezbracată. Noţiunea aceea de sexy nu se prea găsea în vocabularul meu sau în dulapul meu.

         Următoarea oră mi-am petrecut-o zburând haine peste tot în căutarea a ceva mai cochet. M-am dat bătută şi am studiat cele câteva haine care s-au încadrat în semifinală: câteva tricouri puţin mai decoltate, o pereche de pantalonii sfârtecaţi în genunchi şi una dintr-o imitaţie de piele neagră care mă întrebam cum Dumnezeu a ajuns acolo.

         Am aruncat o privire spre ceasul de pe noptieră. Şapte şi patruzeci şi cinci de minute. M-am trântit pe pat printre grămezile de haine. Rebecca ar fi ştiut ce e de făcut. Am închis ochii şi i-am strâns. Trebuia să îl sun pe Cam şi să-i spun să plece fără mine.

      – Te pregăteşti intens, văd.

       Am sărit din pat când am auzit vocea din uşă. M-am impiedicat de mormanul de haine şi în câteva secunde am muşcat din covor.

      – L-a dracu’, am înjurat.

       Cam s-a apropiat de mine şi a aruncat pe pat plasa din hârtie pe care o avea în mână.

       – Elegant zis, a chicotit şi m-a apucat de braţ, ajutându-mă să mă ridic.

        – Tu nu şti să baţi la uşă, m-am răstit.

         S-a aşezat pe pat şi a zâmbit.

        Mi-am luat dreptul să-l studiez şi pun pariu că îmi căzuse gura la doi metri sub pământ. Era îmbrăcat cu o cămaşă neagră care îi venea la perfecţie peste abdomen. Tivul cămăşii îi era băgat în pantalonii negrii, simpli. Majoritatea tipilor ar arăta ca un grup de rătăciţi ai anilor optzeci, dar el arăta trăznet. Peste cămaşă avea o geacă de piele neagră. Părul îi era aranjat în ţepi lejeri, scoţând în evidenţă latura dură a chipului. Ochii verzi erau singura pată de culoare pe tabloul pe care îl forma.

       – Mă simt ca o bucată de carne când mă studiezi aşa.

       – Nu te studiam, am dat replica.

       O replică foarte inteligentă, m-am mustrat.

        Cam a rânjit larg şi şi-a lăsat capul pe o parte.