Vântul răcoros de primăvară îmi plesenea obrazul înroșit, picioarele mele mă plimbându-mă de-a lungul falezei înalte. Am ajuns la margine și m-am așezat pe pământul rece.
Frigul îmi pătrundea în oase, dar nu îmi păsa. Frigul care îmi măcina mintea era mai periculos. Mi-am strâns genunchii la piept și am privit oceanul învolburat de sub mine. Valurile înspumate plesneau stâncile chiar sub picioarele mele. Se retrăgeau violent și repetau acțiunea de nenumărate ori.
Mă calma agresivitatea oceanului. Îmi calma tulburarea mea și mă făcea să gândesc limpede.
Obișnuiam să vin aici împreună cu bunicul. De fiecare dată când se întâmpla ceva la școală și mă vedea tristă. Când deschideam ușa, mă lua de mână și conducea până aici. Mă așeza pe genunchii lui și mă lăsa să îmi leagăn picioarele în aer. Mă punea să îi povestesc ce s-a întâmplat, de ce sunt supărată. Și îi povesteam. În generală despre fetele din clasa mea care se freau de mine și nu voiau în ruptul capului să se joace cu mine. În gimnaziu despre băieții de care îmi plăcea, dar ei mă evitau și despre bârfele răutăcioase la adresa mamei. Bunicul doar mă asculta și mă bătea pe spate până când mă calmam. Își scotea batista din pantaloni și îmi ștergea nasul și ochii.
Când am ajuns în liceu, am încetat cu plânsul și am început să mă concentrez doar pe oamenii care erau lângă mine, adică Trav și Rebecca. De fiecare dată după ce veneau în vizită, bunicul mă împungea cu cotul și zicea: “Strașnic băiat. Și mai e și frumos”. Eu mă rezumam doar la a râde, nu mă mai deranjam să îi explic că Trav e ca un frate pentru mine și că nu îl văd ca pe mai mult.
Am tras aer în piept și am fixat un punct în zare. Pescărușii țipau pe undeva pe aproape, făcând un zgomot infernal.
Vântul s-a mai liniștit și am tresărit când am auzit pași. Nimeni nu mai știe de locul ăsta. Inima mi-a urcat în gât. Poate era vreun animal sălbatic și eu am venit pe jos.
Am dat să mă ridic, dar pe cărare și-a făcut apariția un cap brunet. Am expirat tot aerul din piept și m-am lăsat iar pe pământ.
Cam a părut surprins să mă vadă. Buzele sale s-au întredeschis ușor când a tras aer în piept. Probabil îl speriasem.
Era îmbrăcat ca și de dimineață. Cu hanoracul negru, blugii rupți și bocancii masivi. Pietrele scârțâiau sub apăsarea pașilor săi. Vântul liniștit îi zburau șuvițele desprinse din coada prinsă la ceafă. O parte din bretonul care nu ajungea până la spate, ca să fie prins în coadă, îi venea în ochii.
În brațe ținea o pătură împăturită și a desfăcut-o când s-a apropiat de mine.
L-am urmărit cu privirea cum se așează la câțiva pași de mine și îmi așează o parte din pătură pe umeri și el se strecoară sub cealaltă. Și-a fixat privirea asupra oceanului și a tras aer în piept.
Se afla la câțiva centimetri de mine, dar eu îi simțeam prezența atât de acut, încât zici că stătea pe mine. Degetele lui lungi și subțiri, împodobite cu inele băteau darabana peste bicepșii acoperiți de mânecile hanoracului.
Nu a rostit un cuvânt de când a ajuns, dar nici eu nu voiam să curm tăcerea. Îmi făcea bine să știu pe cineva lângă mine. Să îi simt prezența, să știu că nu sunt singură. M-am cuibărit și mai bine sub pătură și mi-am strâns și mai tare genunchii cu brațele.
Îi simțeam parfumul prin toți porii. Mirosea ușor a cuișoare și mosc, miros care mi s-a întipărit în memorie.
Privirea mi-a fost atrasă din nou de degetele sale. Pe degetul mijlociu avea împins un inel mare, cu o piatră vrede. Nuanța ochilor săi. Piatra era prinsă cu șârmulițe din argint, împletite în jurul ei. Era o bijuterie frumoasă și după cum observ și scumpă.
Am ricat ochii spre chipul lui, dar el deja era cu ochii pe mine. Nuanța lor s-a schimbat din nou. Acum era ca smaraldul topit, cu firicele deschise în jurul irisului. Genele dese îi umbreau vârful pomeților când clipea scurt. Buzele îi erau strânse într-o linie subțire. Bretonul îi umbrea o parte a feței și mă mâncau degetele să-l înlătur. Încă nu m-am obișnuit cu frumusețea lui. Mi se părea ireal. Semăna cu o figură de pe monedele vechii sau ca unul dintre modele folosite de marii artiști pentru tablouri sau sculpturi. Nu avea o figură clasică, de o frumusețe obișnuită. Avea ceva neobișnuit. Te uimea nu cu simplitatea trăsăturilor, ci cu complexitatea cu care erau îmbinate. Părul brunet cu ochii verzi, buzele pline care par moi cu maxilarul dur și bine definit. Arăta ca un zeu grec din mitologie, ca un mini Adonis.
– Îmi pare rău că te-am speriat, a rostit cu o voce joasă.
Am rămas puțin perplexă. Mă așteptam să comenteze pe baza faptului că mă holbez la el.
– Dar l-am văzut pe nemernicul ăla cum te atinge și am luat-o razna. Am simțit că nu ești de acord cu ce se întâmpla. Îmi pare rău, a continuat.
Nu mă așteptam la asta, dar ce zisese Kian? “Nu l-am mai văzut făcând ceea ce a făcut azi.”
Am simțit cum ceva înăuntrul meu se umflă ca un balon.
Am continuat să îl privesc câteva clipe înainte să răspund. Un mușchi al bărbiei se zbătea în timp ce își întoarse privirea spre întinderea albastră din fața noastră.
– Mulțumesc, am zis într-un final.
– Pentru ce? Pentru faptul că era să omor pe cineva în fața ta?
Am scuturat din cap în semn de negare.
– Pentru că ai fost lângă mine, am spus încet.
Sprâncenele lui s-au unit și eu mi-am ferit privirea.
– Nu m-am gândit că vei interpreta astfel lucrurile. M-am gândit că vei fugi țipând de lângă mine.
Am râs. Am râs cu adevărat, înecându-mă.
– Păi ai transformat o furculiță într-un nenorocit de proiectil, am spus printre hohote de râs.
Cam a început să râdă și m-a împins ușor cu cotul.
– Crede-mă, nu e singurul lucru pe care îl pot face.
– Ești un adevărat mister, Cam Rosende, am spus.
Cam a rânjit și s-a bătut pe umăr în timp ce se dădea mai aproape de mine. Nu am avut nevoie de explicație. M-am tras mai aproape de el și mi-am așezat capul pe umărul lui.
O perioadă de timp nu am auzit altceva decât sunetul respirației lui liniștite și mi-a fost destul. După o lungă perioadă de timp, mă simțeam liniștită.
Hello!!!
Bun, deci am un anunț important de făcut!!
*tobe*🥁🥁🥁*tobe*
Lynn și Cam ai mei au obținut locul 2, categoria dragoste, la concursul organizat Thelittlecakes
Sunt atâta de fericită și pe calea asta vă mulțumesc celor care sunteți alături de mine. 🖤
V-am pupat :))
YOU ARE READING
Amintește-ți de mine
Romance"Uneori îl simțeam atât de aproape încât mă puteam îneca în lumina lui, iar alteori era ca și cum ar fi scufundat în apă, unde eu nu îmi puteam ține respirația decât câteva secunde." Unele lucruri nu pot fi schimbate... Asta a învățat Alliana...
