Ultimele săptămână din martie au trecut rapid pe lângă mine, fără să bag de seamă. Viața mea era o constantă cu care m-am obișnuit și îmi venea greu să renunț la rutină. Școală, job, școală.
Orele de lucru treceau repede, trezindu-mă la finalul zilei. Mai mereu citeam în timpul programului, dar nimeni nu se plângea de asta. Eram o angajată model. Îmi făceam treaba bine și clienții mă simpatizau, mai ales doamna Jhon.
Deja mă obișnuisem și cu prezența constantă a lui Cam în preajma mea și, cât că era la fel de enervant ca la început, începusem să îl simpatizez oarecum. Nu că aș recunoște-o cu voce tare. Nici vorbă.
Doamna Bully își continua discursul despre țesuturile musculare și tot dădea din mâini în fața proiecției de pe perete.
Stăteam cu spatele lipit de spătarul scaunului și cu picioarele încrucișate sub el.
Travor mai avea puțin și adormea cu nasul pe caiet. Îmi spusese că antrenamentele erau mai dure în perioada asta deoarece începea campionatul între școli, ceea ce era nașpa având în vedere starea în care ajungeau băieții.
Părul blond i se revărsa peste obrajii palizi și bărbia rotundă îi era băgată în piept. Buzele îi erau întredeschise și știam că deja doarme.
M-am fâțâit în scaun când Harpia adusese în discuție gruparea de mușchi abdominali. Mintea mea a fugit fericită la imaginea fără tricou a personajului în spatele meu.
Am simțit cum obrajii îmi iau foc și m-am forțat să nu rânjesc ca o dementă.
Un bocanc m-a lovit ușor în talpa piciorului și l-am simțit pe Cam cum se apleacă în față. Mi-a împins printre scaune o bucată de hârtie și în primă fază nu am vrut să o iau.
I-am luat-o dintre degete, atentă să nu îl ating.
S-a tras înapoi ca să nu atragă atenția asupra noastră și am deschis bilețelul.
Pe o foicică ruptă din caiet, scrisul lui elegant formase câteva propoziții.
“Știu la ce te gândești și să ști că oferta mea de atunci e deschisă.”
Am rămas mască. Am înghițit nodul din gât și am luat un creion și am mâzgălit în grabă câteva cuvinte.
“Acum citești și minți?”
Am întins hârtiuța în spate și el mi-a luat-o dintre degete nu la fel de atent să nu mă atingă.
Când degetele sale au făcut contact cu ale mele, un firicel de electricitate mi-a jucat prin vene până la vârful degetelor de la picioare.
Răspunsul lui a venit imediat.
“Ai roșit ca o rodie când ai auzit cuvântul abdominali și știu sigur la ce te gândeai.”
Avea perfectă dreptate, dar nu avea să audă asta din gura mea.
“Fix la abdominalii tăi ăia sexy mă gândeam.”
“Deci recunoști că sunt al naibii de sexy.”
Am pufint încet și am scris repede un răspuns. Scrisul meu semna cu al unui copil de clasa a treia pe lângă al lui. Literele erau ușor arcuite și frumoase, formând o linie dreaptă.
E ceva ce să nu facă perfect tipul ăsta?
M-am întors pe o parte și i-am scos limba. Exact ca un copil de grădiniță.
Era un gest stupid, dar mă simțeam a dracu’ de mândră.
A scos un geamăt scurt, cu pixul între buze. Capacul pixului se afla sub buza superioară, cealaltă fiind strivită de tubul albastru.
Părul îi venea în valuri peste obrajii ușor bronzați. Ochii lui scânteiau, aruncând văpăi în jur.
Stătea cu spatele rezemat, pe o parte, de scaun și cu unul dintre picioare ridicat pe scaunul liber de lângă el. Mă mir cum de nu s-a ocupat deja locul acela. Mâna liberă se afla pe bancă și strângea ghem o bucată de hârtie.
Ochii lui erau fixați pe fața mea și brusc inima mea a făcut o tumbă. Privirea lui mă ardea peste tot. Arsura coborâse undeva pe sub stomac, făcând un popas și răsucindu-mi și ultimii neuroni pe bigudiuri.
Ochii lui au coborât de pe față spre gât și au rămas fixați acolo câteva clipe, mai exact pe locul unde pulsul meu o lua la goană.
Fierbințeala mi se ridicase și în obraji și simțeam cum sângele mi se transformă în lavă.
A coborât pixul și l-a învârtit printre degetele lungi. S-a lăsat ușor în față, dezlipindu-se de spătarul scaunului. Voiam să rup contactul vizual, dar mă ținea pironită cu privirea.
A lăsat piciorul cocoțat pe scaun jos cu un bufnet surd și și-a lăsat coatele pe bancă.
Totul din jur s-a evaporat până vocea stridentă a Harpiei m-a făcut să sar ca arsă pe scaun.
– Băiatul cel nou și Blake. Care e răspunsul la întrebare?
Și-a strâns brațele graoase la piept, întinzând puloverul roșu cu care era îmbrăcată. Ochii ei ne fixau și eu habar nu aveam ce s-a întâmplat în ultima jumătate de oră.
– Se împart în trei categorii. Striați, netezi și cei de tip strict cardiac.
Vocea lui Cam a sunat tare și răspicat. Încă îi simțeam privirea în ceafă.
Bully a strâmbat din buze și s-a întors la prezentare când clopoțelul a sunat zgomotos.
Travor a tresărit în scaun și mai avea puțin și ajungea la mine în brațe.
Am zbughit-o pe ușă și am dat buzna în holul plin de lume. Am trecut în grabă pe lângă un grup de majorete și le-am auzit chicotind.
Îmi venea să mă întorc și să le arăt degetul miijociu, dar nu meritau atâta deranj.
Am decis să merg mai departe până nu mă întorc pe călcâie și îl sărut pe Cam. M-am strâmbat la gândul ăsta. Cum adică să-l sărut?
Aveam nevoie de un transplant neuronal deoarece ai meu s-au scurtcircuitat.
Mai aveam puțin și ajungeam la dulapul meu când o mână m-a prins de umăr și m-a lipit cu spatele de metalul rece.
– Ce dracu’, am înjurat.
Cam stătea în fața mea cu chipul atât de aproape încât îi simțeam respirația caldă pe față.
– Mmm, mi se pare mie sau iar ne jucăm de-a șoarecele și pisica, a mormăit.
JE LEEST
Amintește-ți de mine
Romantiek"Uneori îl simțeam atât de aproape încât mă puteam îneca în lumina lui, iar alteori era ca și cum ar fi scufundat în apă, unde eu nu îmi puteam ține respirația decât câteva secunde." Unele lucruri nu pot fi schimbate... Asta a învățat Alliana...
