Amintește-ți de mine

▪️Capitolul 7▪️

             Doamna Bully a pus imediat ochii pe el și l-a privit lung.

          Până acum, din câte știu eu, nu a îndrăznit nimeni să întârzie la ora ei. Întârzierea era egală cu sinuciderea.

         Privirea ei de rechin căuta semne de vulnerabilitate.

        – Îmi pare rău că am întârziat, a zis Cam după ce a închis ușa după el.

         Nu îl mai văzusem de câteva zile, dar să fiu a naibii dacă nu simțeam că au trecut doar câteva secunde.

         Ochii mei au rămas pironiți asupra lui. Purta un hanorac mare, negru suflecat până la coate, lăsând la iveală colecția de inele de pe degetele subțiri și lungi. Blugii negrii, rupți în genunchi lăsau pielea albicioasă să facă contact cu aerul și nu mă puteam abține să nu mă întreb cum de nu i-a înghețat fundul până acum la ce temperatură e afară. Bocancii grei produceau un zgomot înfundat în timp ce se deplasa spre catedră.

         Mersul lui semăna la fel de mult cu al unei pantere. Încet și mortal.

         Aerul său de aroganță plutea printre bănci și dacă mă uitam mai bine găseam câteva fete leșinate pe sub bancă.

        I-am căutat chipul și am dat imediat peste ochii aceia ireal de verzi. Genul acela de verde crud, ca iarba de primăvară sau ca frunzele în mijlocul verii. Părul îi era răvășit în toate părțile, dar îi stătea nemaipomenit, de parcă îl aranjase intenționat.

         Pe obraz avea o pată mare de ceva negru și când i-a întins o hârtie profesoarei, am observat și pe mână pete negre.

         – Domnule Cameron Rosende, văd că ești elev nou, dar asta nu te scutește de prezența la oră fixă.

          – Îmi pare rău, doamnă. Am rămas în pană pe lângă Creek Road și nu am putut abandona mașina pe marginea drumului.

          Vocea lui era mieroasă și dulce și ca să mai mărească efectul și-a frecat brațul cu mâna curată.

         Bully s-a uitat la obrazul și la mâna lui și a făcut un semn din cap. I-a înmânat un manual și l-a expediat cu o fluturare de mână.

          Îl priveam în timp ce se strecura printre bănci și a rânjit obraznic când a trecut pe lângă banca mea și a lui Travor.

          Travor s-a încordat brusc și și-a îndreptat spatele.

         Banca din spatele nostru, care era goală, a pârâit când s-a trântit pe scaun.

          Prin clasă se mai auzeau șușoteli, dar s-au oprit când doamna Bully a ridicat două degete.

         – Bun, unde am rămas, a întrebat cu vocea ei stridentă ca un hârșit pe tablă.

         Își intrase iar în modul rechin.

         – Poziția exactă a inimi și structura acesteia.

         În clasă s-a lăsat liniștea și Sandra a făcut bine că nu a mai ridicat ochii din caiet. Privirea ei căuta pe altcineva și s-a fixat în spatele meu.

           Ha, se pare că lingușeala nu dă roade. Acum ești pe radarul ei, băiete.

           Colțurile gurii ei s-au ridicat victorioase.

           – Băiatul cel nou, Rosende.

          M-am întors puțin și l-am văzut stând tolănit în ambele bănci, mâzgălind ceva pe caiet.