Amintește-ți de mine

▪️Capitolul 17▪️

           – Fir-aș a naibii, am înjurat și m-am desprins repede de Cam.

        Probabil în ochii trecătorilor arătam ca o liană sălbatică care ștrangula un biet pomișor.

           M-am echilibrat pe picioare și am privit în altă parte ca să nu-mi observe nuanța nepotrivită de roșu.

           – Nu e nevoie să-mi mulțumești, a zis pe un ton ironic. Doar ce am împiedicat un biciclist să se înfigă în tine.

           L-am fixat cu o privire urâtă.

           – De ce crezi că aveam nevoie de ajutorul tău?

          A ridicat dintr-o sprânceană și m-a privit cu o expresie amuzată.

           – Dacă aveai nevoie de ceva înfipt în tine eu mă ofeream…

            L-am oprit ridicând o palmă sus.

           – Îndrăznește să termini propoziția și vei ajunge tu înfipt într-un tomberon.

          A rânjit larg și mi-a cuprins umerii din nou.

          – Ah… Îmi plac la nebunie gagicile agresive.

          Am dat să mă feresc, dar mă ținea bine.

          – Nu sunt vreo gagică din aia ieftină cu care îți faci tu de cap, am spus enervată.

           – De unde ști că îmi fac de cap cu tipe ieftine?

           – Păi numai alea cad în plasă farmecului tău, am zis și l-am privit.

          Și-a dus mâna liberă în dreptul inimi și a mascat un leșin după care a izbucnit în râs.

           Era un sunet plăcut și vibrat care îmi ajungea până în suflet și mă încălzea pe dinăuntru.

          – Orgoliul meu a murit călcat în picioare.

           – Ai un ego prea mare, am murmurat.

          – Dacă despre el crezi că e mare, mă întreb ce vei zice despre amicul meu.

            Rânjetul lui pervers m-a făcut să înțeleg la ce amic se referea ceea ce mi-a accentuat dorința de a-l arunca într-o pubelă și să îl încui din greșeală acolo.

         – Ești oribil.

         – Sunt minunat.

         – Pervers.

         – Sunt doar jucăuș.

          Am pufnit. Asta a fost bună.

            Am mai mers în tăcere câteva minute până ne-am oprit în fața unui restaurant cu specific italian.

           – Am chiulit de la școală ca să mergem să mâncăm?

          – Îhm…

          M-am uitat curioasă la el și mi-a făcut semn să intru. A deschis ușa și înainte să trec pe lângă el, a făcut o plecăciune și mi-a făcut cu ochiul.

           Am zâmbit fără să vreau și de cum am intrat, un miros plăcut mi-a făcut nările fericite și stomacul să ghiorăie ca și Godzilla.

           Cam a trecut pe lângă mine hilizindu-se la auzul micului monstru din înăuntrul meu.

           – Mai aveai puțin și mă mâncai de viu.