Iubire sau otravă

Îmi provoci durere

Îmi tremură tot corpul și arat de parcă am ieșit dintr-o casă horror. Nu mi-am închipuit că voi da peste Virgil astăzi, mai ales la locul de muncă! 

Reușesc să iau loc la biroul cu care m-am obișnuit în tot acest timp,de când mă aflu aici și înainte să beau o gură de apă și să mă calmez, sunt atinsă pe umăr de o mână puternică. Îngheț, inima îmi bate și mai tare în piept,am senzația că lumea se învârte cu mine,deși doar eu am ceva. Îmi arunc privirea traumatizată în direcția persoanei care se află în spatele meu și când îl recunosc pe Flavian,prietenul meu de suflet, zâmbesc fericită : 

-Tu erai? 

Sar de pe scaun direct în brațele lui și Flavian mă cuprinde în brațe cu un zâmbet amuzat pe chip: 

-Te-aș întreba ce ai,dar nu e timp. 

-LA CE TE REFERI? CUM ADICĂ NU E TIMP? 

Încerc să nu fiu încordată și mă retrag înapoi cu lacrimi în ochi, dar mă simt ușurată că nu am plans : 

-Domnul Petroniu vrea să te vadă. 

-AI SPUS CUMVA PETRONIU? 

Nu pot eu să cred una ca asta și Flavian începe să râdă cu gura până la urechi de mine, probabil fața mea are multe de zis : 

-Știu, și eu am fost surprins cand am intrat la el,dar nu a vrut să discute doar cu mine! În fond, suntem la mila sa. El e peste toți. AICI. 

Sunt conștientă că sunt chemată fix de șeful nostru, dar ce mă îngrozeste este că nu am mai vorbit niciodată cu dânsul până acum. NICI NU ȘTIU CE SĂ FAC. NICI NU CRED CĂ POT SĂ MĂ COMPORT NORMAL : 

-E urgent? Adică,am făcut ceva gresit? 

Înghit în sec și el se uită spre mine cu o privire suspicioasă,de parcă l-am trădat pe la spate: 

-Nu cred.Pe mine mă întrebi? De ce ești atat de speriată? CE SE ÎNTAMPLĂ,GRETA? 

Ridic din umeri și o iau din loc, fără să-i mai răspund. Mă îndepărtez,atingandu-mi chipul cu mana și respir din ce în ce mai greu : 

-Oare s-a dus la seful nostru? Oare i-a povestit tot? 

O SĂ FIU DATĂ AFARĂ?! 

Nici nu bag de seamă când ajung, vreau să ciocăn la ușă,dar se pare că și domnul a vrut să iasă în același timp. Mă feresc de acesta și aproape că pic din picioare, dar este atent și mă atinge pe braț cu mana, ajutandu-mă să nu mă fac de rușine: 

-Te așteptam, doream să întreb de tine. 

Îl aprob politicos,după care îl urmez în încăpere și închid ușa în urma mea. Dânsul în acest timp, nu se retrage pe scaunul de birou, ci doar se uită lung spre mine,de parcă vrea să-i acord atenție mai repede. Încerc să nu mă fâstacesc și mă potolesc într-un final : 

-De ce am fost chemată de dumnevoastră? 

Îl întreb înainte să înceapă primul și zâmbeste un moment, poate nu trebuia să deschid gura,nu înainte să-l aud : 

-Nu este ceva rău,nu îți face griji. 

-Îmi puteti spune totuși? Adică, pentru asta am venit. 

-Ești grăbită,deși în general abia vorbesti și nu pari plină de viață. Vreau să știu ce se petrece, de te porți ciudat din senin. 

De ce i-ar păsa? Atata timp cât îmi fac treaba??