Iubire sau otravă

Dezlănțuirea furtunii - part I

I-am spus lui Petroniu că am fost amenințată de SORIN. Cand m-a auzit, părea că vrea să plece de la spital și să-l ia la pumni pe Sorin. Dar l-am calmat într-un fel, căci l-am luat în brațe și i-am sărutat fruntea fără să fiu panicată : 

-Nu trebuie să afle nimeni încă. L-am rugat pe doctor să nu spună, nici măcar părintii mei. 

Zice Petroniu și iau loc, dorind să-l ascult și să facem planul împreună : 

-Dar ai vrut să-l anunț pe fratele tău. îl completez eu și Petroniu îmi zambeste atins de atentia mea : 

-CORECT. AVEM NEVOIE DE CLAUDIU, DACĂ VREM SĂ-L ÎNVINGEM PE SORIN. 

-Și cum o să facem asta,PETRONIU? 

Îl întreb, căci nu am ajuns până aici și el întinde bratul spre mine. Îi prind mâna grăbită și încerc să-mi controlez sentimentele, dar sunt așa de bucuroasă, încat nu pot să ascund asta : 

-Mă voi gandi la un plan. CAND O SĂ-TI CEARĂ SĂ TE ÎNTALNESTI CU EL. TE VEI ÎNTALNI, DAR NOI VOM FI PREZENTI. 

-Da,dar cum îl vom face să renunte la ce are? 

-ÎL VOM FORȚA, CĂCI E LIMPEDE CĂ NU VREA SĂ ÎNȚELEAGĂ. O SĂ-L TRATĂM AȘA CUM FACE EL. 

-Deci, de aceea avem nevoie de fratele tău, el sigur știe mai multe decat noi. 

-DA,ȘTIE, ÎNSĂ CRED CĂ ARE LA RANDUL LUI DOVEZI. 

-Petroniu, îmi fac griji din nou. Nu vreau să te pun în pericol, nu poți să rămai la distanță? Nu vreau să te afli acolo. 

-O să fiu și eu, orice s-ar întampla. De fratele meu nu ascultă, am senzația că pot să-l dobor, fără prea mult efort. MAI ALES CĂ MĂ CREDE IN SPITAL ÎN CONTINUARE. NU VREAU SĂ ȘTIE CU UN SCOP. SĂ VEZI CE FAȚĂ O SĂ FACĂ. 

-Ai văzut ce a zis doctorul. Trebuie să ai grijă. 

-O să am,GRETA. ASTA NU ÎNSEAMNĂ CĂ VOI STA TOATĂ VIAȚA ÎN PAT, FĂRĂ SĂ MĂ RIDIC. 

-Știu, nu vreau să te cicălesc, nu te supăra pe mine! 

-Nu mă supăr, abia aștept să am voie să ies din spital. VREAU SĂ-TI DAU INELUL. VREAU SĂ-TI ARAT CE ȚI-AM CUMPĂRAT. AM PIERDUT ATATA TIMP! 

-O să le luam pe rand. Avem timp, PETRONIU. 

-Un an spui? Îmi aduc aminte că m-am urcat în mașină, dar după totul e negru. NU ȘTIU CE S-A ÎNTAMPLAT. 

-Să nu ne mai gandim la trecut. 

-Fratele meu a mers atat de departe, oare cum mai este? L-ai văzut? 

-L-am văzut, cum să nu? E mai bine, căci are pe cineva. 

-NORMAL, DOAR LA EL SE GANDESTE. 

-Petroniu, dă-i voie să fie cu cine vrea. 

-ÎI DAU, ÎNSĂ CEEA CE AM AVUT NOI DE ÎNDURAT? 

-Crede-mă că s-a consumat și el, deși nu o arată. ȘTIU SIGUR. 

-Fiindcă puteam să pier? Nu cred. Oare a trecut pe la mine, măcar o dată? 

-Vrei atat de mult să te iubească, nu mai ascunde asta. 

-Vreau să fie fratele din trecut, eu cred că mai este el, acolo undeva. DAR SE ASCUNDE. 

-Virgil cum este?  mă întreabă Petroniu și trag aer în piept, după care îi zic pe un ton ferm : 

-Are un copil cu NATASHA. DAR ÎNCĂ NU E PE NUMELE LUI. E MAI COMPLICAT. 

-Virgil? E TATĂ? ÎNAINTEA MEA? zice uimit și încerc să nu râd,