Iubire sau otravă

Nu te lăsa,Greta

Suntem la spital,adică Petroniu și cu mine, evident eu am venit după ce m-a anunțat prin telefon că au fost prinsi pe picior gresit. Nu am înțeles de prima dată, doar cand mi-a zis că Virgil a fost rănit, l-am întrebat el cum este și mi-a spus că dacă nu era salvat de Virgil, poate se afla în locul lui în aceste clipe. 

Petroniu însă stă fără să vorbească și se plimbă pe langă ușă, așteptand să iasă doctorul și să ne spună ceva. Știu că se simte vinovat, știu că îi pare rău că nu s-a prins că este o capcană, știu că este dăramat, știu că are nevoie de mine, știu că trebuie să-i zic o vorbă bună, dar sunt și eu în stare de șoc, deși nu o arat. Abia dacă pot să-mi înghit propria salivă și să știu că sunt la spital, să îmi aduc aminte ce s-a întamplat, cum de mă aflu aici. E RECENT. Nu m-am gandit până în acest moment că Virgil ar putea să piară, fiind victima fratelui lui Petroniu. 

NU, ESTE UN COȘMAR. NU VREAU SĂ TRĂIESC ACEL COSMAR PE VIU. NU am puterea să fac față acelei dureri, nu vreau să fie sfarșitul atat de îngrozitor pentru Virgil. 

Mă postez lângă Petroniu și îl ating pe braț cu mana, deși suntem amandoi palizi la chip și el se oprește din învartit în cerc : 

-Greta, îmi pare așa rău. E DOAR VINA MEA. 

Îmi zice pe un ton slab și se uită spre mine cu ochii plini de suferință. Îmi vine să-mi rup părul din cap, dar îi zambesc și îl iau în brațe,  știu că este mai sensibil cu toate că le ține în acesta : 

-Nu e vina ta,PETRONIU. VIRGIL A FĂCUT-O PENTRU NOI. A VRUT ASTA. O SĂ SCAPE, MĂ AUZI? 

-Încă îi văd sangele ce se împrăștia langă trupul său! Nu am crezut că o să trăim asta, deși am simțit că o să fie ceva oribil. EU TREBUIA SĂ FIU CEL DIN SPITAL, NU VIRGIL. GLONȚUL A FOST PENTRU MINE, DACĂ NU M-A NIMERIT, NU ÎNSEAMNĂ CĂ S-A DAT ÎNFRANT CLAUDIU. 

-Virgil a făcut un gest frumos pentru noi și trebuie să profităm de asta, mă înțelegi? Nu putem să ne dăm bătuti, nu asta e calea. NU VOM RENUNȚA LA LUPTĂ. 

-Părinții lui, ar trebui să-i anunțăm? Nici măcar nu le știu numărul! Ce le vom spune? 

-Mai bine nu. NU CRED CĂ SUNT PREGĂTITI SĂ AUDĂ AȘA CEVA DESPRE FIUL LOR. 

-Dar trebuie să știe,nu? Este copilul lor! Dacă nu o să rămană în viață?? Nici atunci nu le vom spune? 

-Petroniu, nu mai dispera, atat. Doar spune-mi, unde crezi că o să lovească fratele tău? 

-Greta, nu mai pot să gandesc logic! EU SUNT PE LISTA LUI, EU SUNT. VOR SĂ TE FACĂ SĂ RĂMAI SINGURĂ, SĂ TE PRINDĂ. CRED CĂ VOR LOVI ÎN MINE. 

-Trebuie să fim atenți, nu pleci nicăieri fără mine. 

-Nu sunt un copil,Greta! Oricum nu știu dacă vor ataca imediat. Poate se adună și ei. 

-SĂ SE ADUNE? CE VREI SĂ SPUI CU ASTA? 

-Știu că am renunțat la respect și l-am învinetit pe fratele meu. Cred că are semne din partea mea. Poate e ocupat să și le ascundă. Ne-am bătut, până cand să mă arunce de pe acesta și să fugă precum un descreierat, s-a retras lasul. CRED CĂ A FOST LUAT PRIN SURPRINDERE DE REACȚIA MEA. 

-Petroniu. 

Îi zic pe nume și el mă strange în brațe. Nu cred că poate vorbi, așa că nu mai insist. Îl mangai cu mana pe spate și îmi trec limba peste buze. Nici măcar nu mi-a dat inelul, nici măcar nu ne-am căsătorit. Fiindcă am știut că o să vină momentul în care vom fi supusi acestei presiuni. Vrem întai să treacă totul și după, cand o să fie liniste, să fim și noi fericiți. DAR OARE, O SĂ FIE PREA TARZIU? AR FI TREBUIT SĂ NE GRĂBIM ÎN TIMPUL ACESTA? NU MAI SUNT SIGURĂ CĂ AM DECIS BINE.