Iubire sau otravă

Timpul trece,durerea e tot vie

Nu știu cum am trăit în lunile acestea, în timpul acesta în care Petroniu a fost departe de mine, mai precis în patul de spital, fără să-și revină. Uneori, am impresia că mă port precum un robot, dar apoi sentimentele mă aduc la realitate și îmi oferă o palmă peste față. Știu, am încercat să par fermă în prezența lui Virgil, dar el mă cunoaște. Și-a dat seama, doar cu o privire, ce este în inima mea. Probabil nu doar ochii mă trădează, ci și trupul. Am mai slăbit, m-am tras la față, arat mai mult moartă decat în viață. Pe scurt, deși timpul s-a scurs, durerea mea se resimte la fel ca în prima zi, la fel ca în clipa în care am înțeles că a fost un plan și că Petroniu a devenit victima lor. 

La muncă, tatăl lui Petroniu se ocupă în continuare de treburi, până cand fiul lui o să se întoarcă, dar în ultima perioadă mi-a dat de înțeles că are de gand să-i ceară ajutorul lui Claudiu, poate așa o să-l aducă mai aproape de familia lui, de care s-a rupt, a luat decizia fără ca măcar să regrete. Asta sigur o să ne facă probleme, mai ales că Sorin nu cred că s-a potolit. După modul în care se uită la mine, știu că are aceeasi privire ca atunci. MĂ VREA ÎNCĂ. Nu e greu să mă prind ce îi trece prin minte, nu e primul bărbat care trece prin viața mea. DAR NU AȘ VREA SĂ AJUNGĂ ÎN PATUL MEU, ORI EU ÎN AL LUI. 

Cum mi-am dat cuvantul să-l ajut pe Virgil,iată-mă în fața usii de la casa lui Flavian, unde presupun că se află și Natasha împreună cu fiul lui Virgil. Ciocăn după ce arunc o privire în oglinda de buzunar, pe care o am la mine și astept. Nu am crezut că o să-mi răspundă Flavian în persoană, dar cand l-am privit cu ochii mei negri și mustrandu-l fără să-mi iasă vorbele pe gură, s-a schimbat la chip : 

-Intră,Greta. Eu trebuie să plec la muncă. 

Pășesc în casă, dar înainte să iasă pe ușă, îl apuc de braț lăsand vocea jos : 

-Tu ce crezi că faci, FLAVIAN? 

-Greta, te rog, nu e momentul. SĂ VORBIM ALTĂ DATĂ, BINE? 

-Flavian,nu vreau să te pierzi! Ești ca un frate pentru mine. 

-Nu m-am pierdut, știu exact unde sunt. îmi zice deși are privirea bantuită și trag aer în piept iritată : 

-EȘTI SIGUR? ATUNCI AI UITAT DE UNDE AI PLECAT. 

I-o trantesc fără să fiu drăgută cu acesta și îmi aruncă o privire de milog, rănit chipurile, dar nu îl mai cred : 

-Ai senzația că mi-a fost ușor? CREZI CĂ NU AM GANDIT CA TINE? DAR NU POT SĂ CONTROLEZ CE SE PETRECE. 

-Nu poți ori nu vrei? 

-Nu te lua de viața mea, cum prinzi ocazia! ÎNCEARCĂ SĂ MĂ ÎNȚELEGI PUȚIN. 

-Ai zis că o iubesti pe NATASHA! Ai un copil cu ea, dar tu te vezi cu unul pe furis! 

Îi zic pe un ton slab, dar fiind  furioasă pe acesta și Flavian se uită în spate, să nu fim auziti cumva de NATASHA : 

-Crezi că m-am atins de copil? Nici în brate nu-mi vine să-l iau. MAI ALES CĂ E BĂIAT.

Fiindcă nu ești tatăl lui. NU EȘTI. 

Îmi mușc buza cu putere, înainte să-i zic adevărul și Flavian se uită în altă parte îndurerat: 

-Îmi pare rău,GRETA. Am încercat să împac pe toată lumea, dar nu a ieșit cum am vrut. 

Se distantează de mine și fuge înainte să-i mai spun un cuvant, dar nu mai apuc să fug după el, fiindcă Natasha își face apariția mirată : 

-GRETA,TU EȘTI? A plecat FLAVIAN? 

-Da, a plecat. AM vorbit și noi, ca între frati. 

-Închide ușa, te rog. Se face curent, haide intră să-l vezi pe micut.