Șantaj ori sentiment

19 3 0
                                    


Flavian pov

Eram atat de disperat și orbit de propria durere, încat nu m-am gandit un moment că poate și Greta are nevoie de mine, acolo undeva. I-am închis Gretei, după care am răspuns apelului respectiv, dar mi-a închis în nas. După aceea, am primit un mesaj cu o adresă. Am  luat-o la fugă pe jos, fără să-mi pese că aveam să alerg mult și că o să ajung obosit la destinație. Cand în cele din urmă, m-am oprit din alergat, am realizat că mă aflu la o clinică privată. Nici nu am știut la ce să mă gandesc, îmi trecea un scenariu scos din filme prin fața ochilor. DAR NU AM APUCAT SĂ INTRU. Fiindcă a ieșit pe uși nimeni altul, decat el, persoana cu care am avut acea noapte și mi-a zambit amuzat. EU ERAM ROSU LA CHIP, SPERIAT, PLIN DE SUDOARE ȘI CLAUDIU RADEA EFECTIV DE MINE. Am strans pumnii pe langă corp și m-am ținut calm la exterior, pentru NATASHA : 

-Am o veste pentru tine, dragule. 

Îmi zice după ce îmi taie calea și vreau să-l prind de gat, dar lumea care trece pe stradă se uită de parcă suntem doi dubiosi : 

-Ușurel,nu vrei să te faci de râs,nu? 

-UNDE E NATASHA? SPUNE TICĂLOSULE! 

-Nu te înfuria pe mine,a făcut doar niste analize, fără voia ei desigur. A  DORMIT ȘI A COOPERAT. EU AM PLĂTIT TOTUL. AM VRUT SĂ ȘTIU CĂ ESTE ADEVĂRAT. CE GUSTURI AI, ÎȚI PLAC STRĂINII, HA? 

-La ce analize te referi? mi se pune negru în fața ochilor și el îmi zice în șoaptă, după ce îmi atinge umărul cu mana și se apropie mai mult de mine : 

-E ÎNSĂRCINATĂ. VEI DEVENI TATĂ, FLAVIAN. E COPILUL TĂU, ÎȚI VINE SĂ CREZI? 

Îmi aruncă el rezultatele în ochi și prind foile fiind convins că mă minte și că își bate joc de mine. DAR CAND VĂD CE SCRIE PE FOAIE ȘI CĂ NU ESTE O FĂCĂTURĂ, MĂ CLATIN PE PICIOARE. NU SUNT PREGĂTIT PENTRU UN COPIL, DAR ESTE AL MEU. OARE CUM O SĂ O ȚIN LA DISTANȚĂ DE PERICOLE DE ACUM ÎNCOLO?! 

-Acum, mai crezi că te mint? Nu m-am atins de ea,puteam să-i fac rău. 

Îmi zice pe un ton nevinovat, de parcă vrea să-l felicit pentru asta și cand să-i spun una pe măsură, privirea îmi fuge spre un ecran imens din apropiere. ESTE O INFORMATIE DE ULTIM MOMENT. SE PARE CĂ A AVUT LOC UN ACCIDENT CUMPLIT, SOFERUL SE AFLĂ ÎNTR-O STARE MAI BUNĂ, DAR PERSOANA CARE ERA ÎN SPATE, E ÎN STARE GRAVĂ ȘI E ÎN DRUM SPRE SPITAL. CAND ÎL RECUNOSC PE SEFUL NOSTRU PE ECRAN, DEVIN PALID LA CHIP ȘI FRATELE LUI, CARE ESTE LANGĂ MINE, SE UITĂ DOAR LA MINE FĂRĂ SĂ FIE ATINS DE VESTE : 

-Ce, nu știai? Am plănuit asta din umbră. 

Îmi șopteste precum un demon și vreau să mă pun în genunchi, dar el mă opreste la timp și mă izbeste peste față cu putere : 

-CE TOT TE APUCĂ?VEI FACE AȘA CUM VREAU. VEI LUCRA DE PARTEA MEA . NU MAI EȘTI CU GRETA, NU CU ADEVĂRAT. PENTRU NATASHA,DRAGULE. GRETA SAU NATASHA? 

-Nu,nu mă pune să aleg! ridic vocea crizat și el pare că vrea să mă bată în clipa asta : 

-MAI REPEDE. arată spre ceasul de la mană și zic pe un ton înfundat, rusinat de replica mea : 

- NATASHA! Te rog, las-o în pace și pe GRETA. 

-Poftim? Natasha o să fie în siguranță și copilul vostru, dar nu garantez pentru GRETA. AI ALES DRAGULE. 

-Claudiu! îi zic pe nume traumatizat, iar el se strambă la mine și este nevoit să răspundă la telefon, căci primeste un apel. ADICĂ AUD ȘI EU CE VORBESTE : 

Iubire sau otravăWhere stories live. Discover now