Nu te-am rănit pe tine,ci pe mine

31 4 0
                                    

Dacă sunt dată afară de la muncă, o să fie vina lui VIRGIL. Sau a mea de fapt. Că am putut să fiu atat de fraieră, încat să-l ascult încă o dată. Îmi este rușine de fapta mea, a mai adus vorba și de copilasi! El nici măcar nu știe că era să fiu mamă, dacă nu pierdeam sarcina. AVEA SĂ FIE TATĂ, DAR NU. 

Nu o să afle niciodată. 

Am crezut că mă voi simți ca în trecut, în clipa în care mă întorc în pat cu VIRGIL. DAR M-AM ÎNȘELAT DIN NOU. Nu pot să spun că nu mi-a plăcut, dar nu mi-a atins sufletul actul nostru. Oare am făcut-o doar de dragul vremurilor din trecut? 

NU MI-A FOST DOR DE VIRGIL ÎN PAT. CRED CU ADEVĂRAT CĂ AM UITAT DE VIRGIL, DEȘI AM DORMIT CU EL. 

Uneori e atat de înșelător, 

oare l-am iubit?

 Sau a fost mai mult dorință? 

Nu vreau să mă ascund de PETRONIU. Îi voi spune ce prostie am făcut, deși s-ar despărți de mine. AM DE GAND SĂ FIU SINCERĂ CU EL. PENTRU CĂ ÎL IUBESC. VREAU ATAT DE MULT SĂ FIE FERICIT, AȘ RENUNȚA LA FERICIREA MEA DOAR PENTRU EL, SĂ FIE PETRONIU BINE. 

Îmi mușc buza cu putere și mă uit în oglindă, la chipul meu. M-am dat cu rimel și am părul prins în coc,evident mi-am lăsat unele suvite pe lângă. Nu îmi place să mă machiez prea mult. În mare, prefer să fiu naturală. DESIGUR MĂ POT MACHIA. ÎNSĂ DOAR LA UN EVENIMENT SAU CEVA, NU TOT TIMPUL : 

-Vei avea curaj,GRETA? 

Vorbesc eu singură și mă gândesc la PETRONIU. Mă mir că nu a întrebat ce a fost cu mine, de ce am dispărut de la muncă, de parcă eu sunt în pozitia de sef peste ceilalti. OARE S-A PRINS? 

OARE DIN CAUZA ASTA, NU MĂ CONTACTEAZĂ? 

Vreau să ating telefonul cu mana, dar primesc un apel în același timp și aproape că pic de pe scaun. Răspund cu o voce ridicată, știind că nu este PETRONIU LA TELEFON ȘI CĂ NU ÎL VOI SPERIA CU CRIZELE MELE : 

-CE ESTE FLAVIAN? ȚI-AI AMINTIT DE MINE? 

-Nu mă lua la trei GRETA! Nu trebuie să te superi pe mine. TU EȘTI CA SORA MEA. IARTĂ-MĂ DACĂ TE-AM RĂNIT. 

-Nu e o problemă, oricum mi-am făcut-o eu cu mana mea! DACĂ SE DESPARTE DE MINE, AI CALE LIBERĂ. 

-Uite, nu știu la ce te referi, dar seful nu îmi acordă acea atenție! Și dacă tu îl ai la suflet, nu voi întrece măsura. MIE IMI PASĂ DE TINE SURIOARĂ. 

-Las-o baltă, FLAVIAN! Sunt atat de furioasă, nu vreau să vorbesc, serios, cu nimeni. 

-DAR CE TOT AI FI PUTUT SĂ FACI? SĂ II FACI ȘI LUI? 

-Am vorbit cu VIRGIL. A venit să mă caute. 

-DE LA VORBĂ ȘI PÂNĂ LA PAT MAI E, GRETA. 

-Am fost cu VIRGIL împreună. 

-GRETA, AI LUAT-O RAZNA CUMVA?! sare cu gura pe mine prin telefon și cred că se și împiedică, doar îl aud cum beșteleste cu voce joasă : 

-DE CE SĂ DORMI CU ĂLA, GRETA? CE A FOST ÎN CAPUL TĂU? EȘTI FERICITĂ? 

-Nu, nu sunt. Dar măcar ne-am despărțit frumos. SUNT SIGURĂ CĂ NU O SĂ MAI ÎMI DEA TARCOALE. 

-DIN CONTRĂ, E TOCMAI PE DOS!  VA AVEA UN MOTIV SĂ VINA DUPA TINE. TU CHIAR NU TE PRICEPI LA BĂRBATI! DACĂ ÎI SPUNE SEFULUI? 

-Nu îi va spune. 

-DE CE ÎL MAI CREZI PE ĂLA? VREI SĂ SUFERI O ALTĂ TRAUMĂ? DACĂ AI FĂCUT-O DIN CAUZA MEA, ÎMI PARE RĂU, DAR NU TREBUIA SĂ-TI PIERZI MINTILE, MĂ AUZI?!

Iubire sau otravăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum