Iubirea Unui Emir

Capitolul 11

Karim ieși grăbit din camera Aidei fiind convins că dacă ar mai fi stat câteva secunde cu ea nu s-ar mai fi putut controla și ar fi făcut dragoste cu ea. Să o aibă așa de aproape și să nu o poată atinge era o tortură pentru el. Întra în dormitorul lui și se sprijini cu spatele de ușă. Ce mult și-ar fi dorit ca acesta să fi fost dormitorul lor. Să vadă lucrurile ei amestecate cu a le lui, să știe că dimineață când se va trezi primul lucru pe care îl vedea va fi chipul ei.

El știa că se amăgea singur. Ea nici nu-i rostise până acum numele, totdeauna i se adresa cu,, domnule" într-un semn de dispreț. Totuși știa că ea nu rămânea indiferente la vedere lui. Știa că ea îl dorea și se gândi că acest lucru este un semn bun. Oricât de tare striga ea că îl urăște, trupul ei nu rămânea indiferent la apropierea lui.

Un zâmbet îi apăru pe față când își  aminti cum îl înjura ea atunci când el poruncea să fie dusă în camera ei, când încercările ei de a evada eșuară. Oare ce ar fi spus oameni auzind ce colorat era vocabularul soție lui? Îi plăcea cum îl înfrunta ea fără teamă. Alte femei dacă s-ar fi aflat în situația ei ar plânge și ar implora dar ea era prea mândră că să facă asta. Ea era o luptătoare care nu se dădea bătută la prima piedică. 

Zâmbetul lui se stinse când își aduse aminte de inel. Pe degetul ei trebuia să fie inelul lui nu al altui bărbat. Cu siguranță Aida a avut un iubit înainte de a ajunge aici. Voia să îi smulgă inelul de pe deget și îl arunce cât colo dar nu putea face acest lucru. Îi luase prea multe lucruri Aide ca să îl mai i-a ceva. Un lucru era sigur. Cine i-a dat inelul Aidei avea de-asemenea dragoste ei. El tot ce putea face era să aștepte ca ea să îl iubească iar mai apoi să înlocuiască inelul acela cu altul oferit de el.
După ce se schimbă se așeză pe pat visând la soția lui.

Aida se trezi a doua zi dimineață cu zâmbetul pe buze. Cuvintele lui Karim de aseară arătau clar că o considera proprietatea lui iar Adia voia să îi arate că se înșală.
A găsit un mod prin care să îl enerveze și se va ținea de el. Poate dacă îl va face să creadă că este o târfă de cea mai joasă speță, o va trimite chiar el în America. În fond, bărbați arabi doreau ca soția lor să se poarte cuviincios, să nu privească spre alt bărbat sau să nu fie privită de alți bărbați de-aceea le acoperea din cap până în picioare.

Se ridică din patul mare și se îndreaptă spre baie unde își făcu toaleta iar mai apoi deschise ușa imensului design. Aida se mira de fiecare dată când întra în el. Era imens cu sute de rochii de diferite modele și culori, cu sandale, pantofi și sute de accesorii. Fiind o femei care aprecia ținutele bune recunoștea că oricine a amenajat acest dressign a făcut o treabă cât se poate de bună. Un singur lucru lipsea de aici, pantaloni. Nici o pereche de pantaloni nu se aflau în imensul dressing.

Ea se putea înbraca doar cu rochii din materiale fine lungi până la glezne. Unele aveau mâneci altele nu. Într-un colț erau așezate costume pentru dansul oriental din buric. Aida decise că într-o zi va îmbracă unul, dar nu astăzi. Astăzi avea misiunea de al enerva pe Karim. Alegând o rochie roșie fără mâneci și o pereche de sandale albe, se îndreptă spre dormitor unde se schimbă și își împleti părul într-o coadă lungă care îi cădea pe umăr.

Azima împreună cu încă patru fete care se ocupau de nevoile ei întra în cameră. Văzând că Aida este deja îmbrăcat le trimise înapoi pe fete.

-Bună dimineața Azima, o salută Aida vesela.

Azima făcu o plecăciune și o saluta la rândul ei.

-Bună dimineața regină. Mă bucur să vă văd într-o dispoziție așa de bună.

Aida  râse.

-Nu îmi mai spune regină, acest lucru mă face să mă simt bătrână. Poți să îmi spui Aida.

-O așa ceva nu s-ar cuveni prințesă ,răspunse Azima repede.

Aida se încruntat.

-Nu există alt termen cu care să mi te adresezi?

-Ba da. Dacă doriți vă pot spune prințesă. Aici conducătorul nostru se numește emir dar de cele mai multe ori când călătorește în alte țări i se spune rege. Dumneavoastră sunteți prințesa emirului, dar m-am gândit să mă adresez așa cum o fac americani, având în vedere că acolo ați crescut.

Aida încuviință.

- Cred că prefer,, prințesă " în loc de ,, regină", zise Aida apoi se încruntat. De unde ști că nu am fost crescută aici?

-Dacă ați fi crescut aici nu ați fi încercat să fugiți. Fetele din Hufarat sunt crescute să asculte de bărbați și să se supună soților lor. Să îmi fie cu iertare prințesă, dar tot palatul va auzit cum ați strigat de fiecare data când erați prinsă.

Aida râse.

-De asemenea, continua Azima, am învățat mai demult limba engleză și am auzit cum ați strigat către emir că vă veți întoarce în America.

La aceasta Aida roși. Își aminti cum îl înjură pe Karim crezând că doar el o va înțelege.
Azima zâmbi parcă citindu-i gândurile.

-Nu știam că mă va înțelege și altcineva în afară de el.

-Trebuie să recunosc că a-ți spus unele cuvinte pe care nu le-am mai auzit niciodată.

-Nu mă îndoiesc, zise Aida zâmbind.

În următoarea oră în timp ce mânca micul dejun pe balcon, Aida îl povesti Azimei despre viața ei, începând cu copilăria și sfârși povestind cum ajunse aici. Îi era foarte ușor să vorbească cu ea. Azima era o femeie micuța cu o față drăguță plină de bunătate. Prin parul ei negru se zăreau câteva fire albe în ciuda celor 50 de ani pe care îi avea.

Vorbind cu ea Aida simți în sfârșit că găsise aici un prieten, un aliat. În afară de mama ei ea nu avusese altă prezență feminină în viața ei. Existau prietenele mamei ei dar pe ele le văzuse foarte rar mai ales după moarte părinților ei.

-Acum ști de ce nu vreau să rămân aici, zise Aida după ce termină de povesti. Eu aveam o altă viață înainte să apară unchiul meu. Făcu o pauză, apoi o privi pe Azima și o întrebă. Dacă ți-aș cere să mă ajuți să plec de aici, o vei face?

Azima îi luă mâna întra ei.

-Dacă mi-ai cere acest lucru prințesă, iar eu te-aș ajuta asta ar însemna trădare din partea mea față de emir.

-Știu, zise Aida oftând. Oricât a-și dori să plec de aici nu cred că a-și putea pleca știind că cineva care m-a ajutat va avea de suferit.

Azima privi femeia superbă din fața ei. Ar fi vrut foarte mult să o ajute. Și ar fi ajutat-o dacă nu ar fi văzut cum o privea emirul. Îl văzuse pe Karim crescând și știa că era un om dur care nu permitea multe. Și totuși îi permise soției lui să îl facă de râs în fața slujitorilor de la palat, îi permise să strige la el și nu ridicase nici un deget să o oprească. Se purta frumos cu ea în ciuda răceli cu care îl trata ea. Chiar dacă nu aduse vri-o femeie la palat, Azima știa că el umblase cu multe dar nici una nu a însemnat nimic pentru el, asta pentru că dacă ar fi iubit-o pe vreuna dintre ele, nu i-ar fi pasat de nimic și ar fi luat-o de soție.

La cât de frumos era Karim, Azima se îndoia că la respins vri-o femeie înainte Aidei. Și totuși se părea că Aida este singura femeie pentru care Karim începuse să simtă ceva. Azima decise să mai lase să treacă un timp, iar dacă Aida era la fel de nefericită aici o va ajuta să plece din țară. Dar, spera ea că în acest timp Karim să îi câștige dragoste pentru că Aida îi era dragă și ar fi dorit să o știa fericită.