Iubirea Unui Emir

Capitolul 12

Enjoy!

Aida coborî scările iar mai apoi ajunse în unul dintre saloanele din palat. După discuția cu Azima de dimineață își petrecuse întreaga zi plimbându-se prin grădină și gândindu-se la cum ar putea să îl scoată din minți pe Karim. Se apropie de una dintre canapele pe care stătea Hakim. Îl cunoscuse a treia zi când ajunse în palat. Karim îl prezentară ca fiind cel mai bun prieten al lui și de-asemenea comandantul armatei regale. Era un bărbat la fel de înalt ca și Karim, cu parul negru care acum era acoperit de guthra, și cu ochii căprui. Era un bărbat frumos. Nu la fel de frumos ca și Karim, desigur. Era îmbrăcat în uniformă, dar lucrul care i se părea Aidei cel mai interesant era faptul ca, legată de o cura la șold îi atârnă o sabie. Când fu conștientă de prezența ei se ridică și făcu o plecăciune.

-Prințesă, rosti el și o invită să ia loc alături de el.

-Nu vreau să te deranjez, zise Aida și privi spre foile ce le ținea el în mână.

-Mai degrabă este o onoarea, prințesă, răspunse el și zâmbi scurt.

Aida se așeză.

-Te deranjează dacă te întreb ce faci aici? Este destul de târziu și am fost surprinsă să te găsesc aici.

Afară soarele apuse demult.

-Am avut ceva de rezolvat care a durat mai mult decât credeam. Puteam să rămân în birou emirului dar mă simt mai bine lucrând aici. Dar nu vă faceți griji, voi pleca imediat, și zicând aceste se întinse după celelalte foi care erau așezate pe măsuța din față.

Mâna Aidei se întinse și îl opri.

-Nu e nevoie să pleci. Termină ce ai de făcut, eu o să mă retrag.

Dar în timp ce zicea aceste îl zări cu coada ochiului pe Karim care tocmai atunci întra în sală. Din poziția în care era Hakim nu îl putea vedea. Fără să se gândească prea mult la ce făcea, cu mâna încă pe ce a lui Hakim, Aida se apropie repede și își lipi buzele de ale lui. Hakim rămase înmărmurit fără să facă nici o mișcare. Deodată Aida simți două brațe care o cuprind-se și o trase cu putere de lângă Hakim. Fără să poată face nimic se trezi pusă pe umărul lui Karim ca un sac de cartofi cu capul în jos.

Aida începu să strige și să se zbată.

-Dă-mi drumul!

Fără să îi i-a în seamă protestele, Karim porni spre ieșire.

-Pleacă Hakim. O să discutăm mâine.

Glasul lui era rece ca gheata. Hakim știa ce înseamnă asta. Karim era furios, foarte furios. Karim nu era genul de bărbat care să se enerveze ușor dar și când se întâmpla acest lucru trebuia să te ferești din calea lui. Și mai ales, să ferească Allah pe acela asupra căruia își îndrepta furia. În seara asta se pare că prințesa va fi ținta lui.

Karim trânti ușa care se închise cu o bubuitură. Era furios, extrem de furios. Avusese o zi aglomerată și stresantă iar tot ce dorise era să își vadă soția înainte de a se culca. Când se îndreptă spre camera ei, fu informat că prințesa a coborât în salonul de oaspeți. Coborî și se îndreaptă spre salon când văzu că soția lui îl săruta pe cel mai bun prieten al lui. În acel moment pentru o clipă ar fi fost în stare de crimă.

În seara asta soția lui va primi o lecție. Se sătură să fii răbdător cu ea. Era prea încăpățânată și nu voia să înțeleagă că ea este soția lui. El o tratase cu blândețe, o lăsase să se obișnuiască cu viața la palat dar în schimb ea își bătuse joc de el. Asta până aici. Nu mai avea de gând să îi mai tolereze ceva.
O puse pe Aida jos. Ea făcu doi pași în spate.