Iubirea Unui Emir

Capitolul 6

O privi toată noaptea. Așezat lângă patul ei pe un scaun, Karim încerca să asimileze informațiile aflate în această seară. Acum știa de ce fugea ea prin bazar atunci când a văzut-o prima dată și știa și de ce ea l-a atacat în această seară. Ea nu fusese de-acord cu această căsătorie, dar el nu mai putea să schimbe nimic. De fapt nu voia să schimbe nimic. Când își dădu seama că ea este fata din bazar, inima lui a tresărit de bucurie. Nu știa ce avea ea de îl făcea să se simtă ce nu a mai simțit pentru nimeni. Când Arif îl povestise despre cum o trata bunicul ei, singurul lui gând a fost cum să îl omoare mai lent pe acel om. Dar moartea acelui om nu poate să schimbe trecutul ei, faptul că soția lui a suferit. Tot ce putea face Karim acum era să o facă fericită.

Era hotărât. Îi va face toate poftele, o va îmbracă în cele mai scumpe haine și îi va dărui cele mai frumoase bijuterii. Știa însă că dragostea nu se poate cumpăra, așa că înainte de toate aceste o va face să se îndrăgostească de el. O va face să îl iubească chiar dacă acest lucru ar dura toată viața.

Cât despre iubirea lui pentru ea era convins că nu trebuie să își facă griji, pentru că el era deja pe jumătate îndrăgostit de ea.

Aida se trezi la ivirea zorilor și pentru câteva momente a avut impresia că este din nou în camera ei din New York. Dar iluzie trecu și ea își aduse aminte unde se afla de fapt. Când trase pătura de pe ea și vru să coboare din pat, observă bărbatul care dormea pe scaunul de lângă patul ei. Era același bărbat în brațele cu-i  leșină.

Soțul ei.

Ba nu, el nu era soțul ei și nu va fi vreodată. Ea îl ura. Pe el și pe toți din această țară. Cu toate acestea Aida nu putu să nu observe cât de frumos era. Era unul dintre cei mai frumoși bărbați, dacă nu cel mai frumos bărbat, pe care îi văzuse ea. Chipul lui avea o frumusețea dură dar în același timp senzuală. Aida îi admiră sprâncenele negre și groase.

Când el deschise ochii Aida își aminti cu ce era îmbrăcată și se acoperi repede cu pătura.

- Cum te simți? întreabă Karim.

Aida doar îl privi fără să rostească un cuvânt.

-Doctorul a spus că atunci când te vei trezi trebuie să mănânci neapărat.

Karim se ridică de pe scaun și se apropie de pat. Instinctiv Aida strânse pătura mai tare la piept, lucru observat și de Karim.

-Nu îți fie teamă. Nu îți voi face rău.

-De ce ar trebui să te cred? Bărbății ca tine nu știu ce înseamnă să respecți o  femeie.

-Înainte de a discuta despre orice altceva, voi pune să îți fie adusă mâncare. După ce vei mânca și vei face o baie te voi aștepta în birou să discutăm.

-Putem discuta chiar acum, ripostă Aida.

- Nu, rostise Karim pe un ton hotărât pe care îl folosea atunci când nu dorea obiecții. Vei face ce ți-am spus iar pe urmă vom discuta.

Karim se așeză pe marginea patului și întinse mâna către Aida.

- Karim, rostise el simplu.

Aida doar îl privi.

-Unde a dispărut mica mea războinică de aseară? o întrebă Karim cu un mic zâmbet pe buze.

La aceasta replică Aida întinse și ea mâna.

-Aida.

-Aida, repetă Karim vrând să vadă cum sună numele ei pe buzele lui. Aida, vreau să îți spun că niciodată în viața mea nu am rănit vreodată vri-o femeie. Și nici nu o voi face vreodată.

Se priviră cu mâinile unite și parcă tot din jurul lor dispăruse pentru câteva momente. Erau fascinați unul de celălalt. Karim îi privi ochii mare plini de secrete și dori să le afle pe toate. Aida îl privi și își dori să se fi întâlnit în alte circumstanțe.

Nu era nevoie de cuvinte. Amândoi au simțit. Era ceva în aer și, totuși nu era. Și în acel moment amândoi au știu că așa cum mâinile lor erau unite așa erau și destinele lor.

Și atunci când ești destinat cuiva, numai moartea te va putea despărți, și uneori nici ea.