Iubirea Unui Emir

Capitolul 7

La scurt timp după plecarea lui Karim din cameră, Aida făcu cunoștință cu Azima și cu celelalte servitoare. Se prezentară fiecare pe rând și făcură câte o plecăciune în fața Aidei. Aida le lăsase să îi de-a de mâncare și să aleagă ținuta dar când auziră că vor să o ajute și să se spele, le mulțumită frumos și le cerură să plece. Servitoarele nefiind obișnuite să li se mulțumească o priviră uimite înainte de a ieși din cameră.

Rămas singură Aida studie mai atentă camera în care se afla. Camera era mare și decorată în tonuri de crem și bej. Patul rotund cu baldachin era în mijlocul încăperii . În partea dreaptă cum intrai în cameră erau două uși, una care ducea spre baie și una spre șifonier. În partea stânga era o măsuță de toaletă și un dulăpior iar apoi erau ușile de sticlă care duceau spre balcon. Sutele de lumânări parfumate care erau aseară peste tot în cameră dispăruse. Dacă nu ar fi fost închisoarea ei probabil că Aidei iar fi plăcut.

După ce mai privi un pic prin jur, Aida întra în baia, care spre surprinderea ei, arata ca o baie normală doar că de trei ori mai mare și fără jacuzzi. Se spală repede și se schimbă în rochia pe care au pregătit-o servitoarele. Era o rochie lungă de culoare albastră făcută dintr-un material fin. Cu toate că iar fi plăcut să se îmbrace într-o pereche de pantaloni scurți și o busteră pentru că ea încă nu se obișnuise cu căldura care era aici, acceptă rochia doar pentru că era foarte subțire și spre surprinderea ei nu avea mâneci .

Pe pat erau așezate și câteva bijuterii, printre care și un cordon care avea în mijloc o floare făcută din diamante, pe care Aida îl înlocui cu unul alb simplu. Decise să ignore bijuteriile nu pentru că nu îi plăceau, de fapt ea le adora, doar că nu voia să primească nimic de valoare din partea lor. Încălțăminte era compusă dintr-o pereche de sandale albe simple. Își pieptănat părul și îl lasă desprins astfel încât să se usuce singur. Decise să nu se machieze pentru ca să nu mai piardă timpul și oricum nu îi pasa cum arăta.

Cu fruntea sus deschise ușa și îi ceru unei servitoare să îi arate drumul spre biroul lui Karim. Era sigură că mâine nu va mai fi aici. Îi va povesti lui Karim tot ce s-a întâmplat iar mai apoi vor divorța și nimeni nu va afla vreodată că ea a fost căsătorită timp de o zi cu emirul Hufaratului.

Când Aida întra în cameră Karim o analiză din cap până în picioare. Părea că devine din ce în ce mai frumoasă. Fără machiaj, fără o coafură sofisticată și fără bijuterii, femeia din fața lui eclipsa orice femeie văzută vreodată de el. Rochia albastră îi contura silueta și îi accentuă culoarea ochilor. Karim decise că cu siguranță culoarea lui preferată de-acum înainte va fi albastru.

La fel ca și Karim, Aida îl analiză. Nu mai purta hainele acelea lungi ci o pereche de pantaloni negri și o cămașă albă. L-ai fi putut lua drept un american dacă te-ai fi uitat la îmbrăcăminte lui. Dar dacă priveai gesturile lui observai că toate inspiră regalitate. Postura lui era dreaptă și arăta autoritate.

Aida își desprinse privirea de la el și privi prin jur. Un birou frumos amenajat după stilul occidental cu o masă de lucru și o canapea. Observă pe perete un tablou cu o floare pictată în sute de culori deschise cu șase petale ce erau ascuțite la capete. Părea o combinație între o floare normala și o stea.

-Se numește,, Zahrat al'ahlam '' ceea ce înseamnă,, Floarea viselor''.

- Este frumoasă, rostise Aida vrăjită de tablou.

- Este simbolul Hufaratului, zise Karim și privi spre cordonul ei.

Aida îi surprinse privirea și își aminti de frumosul cordon cu floarea făcută din diamante.

- De ce l-ai schimbat?

- Pentru că voi pleca de aici și nu voi lua cu mine nimic valoros din aceasta țară.

Karim decise că trebuie să îi spună așa că îi ceru să se așeze pe canapeaua.

- Nu vreau să stau. Vreau să știu când vom divorța pentru că vreau să plec cât mai repede din țara aceasta. Așa că spune-mi când?

- Niciodată, rostise Karim privind-o drept în ochii și aștepta reacția Aidei care întârzie să apară.

Aida nu știu cum să reacționeze sau ce să facă. Nu avea cum să i se întâmple asta. Stătea pur și simplu privindu-l pe Karim și fiind convinsă că nu auzise ea bine.

-Cum adică niciodată?

- Nu vom divorța niciodată. În Hufarat nu sunt permise divorțurile.

-Dar eu nu m-am căsătorit de bună voie, am fost obligată să mă căsătoresc cu tine. Unchiul meu m-a păcălit să vin aici doar pentru că vrea să pună mâna pe moștenirea mea și cum a văzut că nu are șansă, m-a obligat să mă căsătoresc cu tine.

- Da știu cum s-a întâmplat totul, și îmi pare rău că ai trecut prin asta, dar dacă ne-am căsătorit nu există loc de divorț.

- Dar asta este o prostie, nici măcar nu am semnat eu pe acel document!

-Asta nu are importanță. Aici pentru a te căsători nu e nevoie de semnătura miresei, ci doar de semnătura unui bărbat înrudit cu aceasta.

-Și după cum văd nu este nevoie nici de aprobarea ei, zise Aida cu dezgust.

Aida își puse mâinile în cap și începu să se plimbe prin încăpere.

- Nu, nu are cum! Eu nu o să rămân aici! Tu conduci această țară, poți să faci ce vrei, zise Aida cu speranță în glas.

- Din păcate nu pot face nimic.

Lui Karim nu îi era ușor să o vadă așa dar nu putea să schimbe nimic acum. Zarurile au fost aruncate.

-Putem cere anularea căsătorie din moment ce nu s-a consumat.

- Odată ce ne-am căsători nimic nu ne mai desparte până la moarte.

- Dar tu nu înțelegi, strigă Aida disperată către el, eu am o familie în America, un bunic care mă așteptă și se întreabă unde sunt. Am prieteni acolo, toată viața mea e acolo. Nu pot pur și simplu să uit că ei există și să rămân aici!

Disperarea din vocea ei aproape că îl făcu pe Karim să o lase să plece.

Aproape.

Dar apoi își aminti ce aflase despre bunicul ei și orice gând legat de plecarea ei din Hufarat dispăruse . Karim își dădu seama că trebuie să o protejeze nu doar de bunicul ei ci și de oricine va încerca vreodată să îi facă rău. Era regina și prințesa acestei țări, dar înainte de astea era soția lui și viitoarea mamă a copiilor lui, iar el o va apară cu prețul vieți sale.
Teama lui cea mai mare era că o va răni chiar el ținând-o aici împotriva voinței ei și că ea îl va urî, dar indiferent de ce se va întâmpla el nu o să îi dezvăluie cele două motive pentru care o ținea aici doar la momentul potrivit.

Primul motiv era bunicul ei iar al doilea motiv era că el o dorea.

O dorea mai mult decât dorise vreodată vri-o femeie.