Iubirea Unui Emir

Capitolul 22

Karim privea pe fereastra dormitorului lui, pierdut în gânduri. După ce Aida făcuse o baie noaptea trecută, Karim o ținuse în brațe în timp ce Aida îi povestise cum ajunse în Hufarat. Aflase cum a înșelat-o Arif să vină în Hufarat doar pentru că dorea să pună mâna pe un teren. Karim știa despre ce teren era vorba. Era un teren la câțiva kilometri de palat. Nu era foarte mare dar bănuia că acolo sar putea afla petrol sau alte gaze naturale.

Karim știa că Arif la mințit, dar cumva nu dorea să accepte acest lucru atât de ușor. El era unul dintre oamenii în care el avusese încredere și căruia i-a încredințat numeroase afaceri. O parte din el dorea ca Aida să îl fi mințit, dar cealaltă parte dorea ca ea să îi fi spus adevărul. Chiar dacă Aida era soția lui și o iubea, nu putea încă să aibă încredere în ea. Dacă spunea toate aceste lucruri doar ca să o lase să plece?

Dar erau prea multe dovezi care îl incriminat pe Arif. Însă Karim mai avea nevoie de o dovadă. Ceva care va decide cum îl va judeca pe Arif.
El se trezise acum o oră. După ce făcuse un duș și se îmbrăcă, trimise pe cineva să o aducă la palat pe Meryem, fata lui Arif. Din discuția avută cu Aida, Karim a înțeles că din familia lui Arif, doar Meryem s-a comportat frumos cu Aida. Decise să aibă o discuție cu Meryem înainte de al înfrunta pe Arif.

Un sunet se auzi din spatele lui. Se întoarse cu zâmbetul pe buze și o văzu pe Aida cum dădea cu mâna pe partea lui să vadă dacă este acolo. Inima lui Karim fu invadată de un sentiment de căldură. Ea îi simțea lipsa. Când nu îl găsi deschise încet ochii. Atunci Karim se îndrept spre pat și se așeză pe marginea lui.

-Bună , șopti Karim și o sărută scurt pe buze. Încă este devreme. Mai dormi puțin.

Aida dădu somnoroasă din cap și se acoperi mai bine cu pătura. Karim își trecu degete prin parul ei, apoi o sărută pe obraz și ieși din cameră.

Omar îl anunță că Meryem a ajuns. Întră în birou unde o tânără învăluită în hajib îl aștepta. Făcu o plecăciune când Karim întra dar nu își ridică privirea din pământ.
Cu capul plecat și tremurând zise:

-Emirule.

-Deci tu ești Meryem, zise Karim mai mult ca o constatare decât o întrebare.

-Da emirul, eu sunt.

-Ridică privirea, ordonă Karim.

Meryem ridică încet capul. Îl mai văzuse pe emir la nuntă de la depărtare și i se păruse foarte frumos ,acum privindu-l de la o distanță de doar trei metri părea un zeu.

-Meryem, începu Karim plimbându-se prin încăpere cu mâinile la spate, tu ai fost crescută în Hufarat așa că ai fost învățată de mică legile acestui emirat.

Se întoarse cu fața spre ea și o privi fix.

-Spune-mi Meryem tu ești supusa mea?

-Fără nici o îndoială emirule

Vocea ei era sigură, fără nici o ezitare.

-Îmi ești loială Meryem?

-Da, emirule. Îți sunt loială îl primul rând ție, emirul Hufaratului, apoi familie mele.

-Atât de loială încât să îmi spui ceea ce doresc, chiar dacă acest lucru ar însemna că familia ta va avea de suferit?

Meryem își frânse mâinile, și uite urma de ezitare. Karim nu o condamna. Și el ar fi ezitat, dar spera că Meryem va face ceea ce era corect, pentru că nu și-ar fi dorit ca și ea să sufere din vina tatălui ei. Meryem nu spuse nimic timp de câteva minute, iar Karim aștepta în liniște răspunsul ei, care va decide soarta întregii ei familii.