- Eva, trezeste-te….
- Mama, vreau sa mai dorm putin te rog. Sunt obosita…
- Nu sunt mama, raspunse acelasi glas care a inceput sa chicoteasca.
Mi-am deschis ochii doar pe jumatate si i-am inchis la loc. I-am deschis inca o data. Aveam ochii cat cepele si cuvintele mi se blocasera in gat.
- Haide nu te mai prosti. Trebuie sa mergem la scoala.
- Damian?
Inca nu imi reveneam din acea stare. Ce naiba se intamplase aseara? Cum am ajuns in pat? Si mai ales de ce era si el in patul meu? O doamne! L-a vazut mama? L-am acoperit repede cu plapuma si am fugit prin toata casa sperand ca mama sa nu fie. Din fericire, asa si era.
- Buna dimineata raza de soare!
Damian era atat de bine dispus. A trecut pe langa mine si mi-a dat un sarut pe obraz, indreptandu-se spre bucatarie. M-am intors spre el aruncandu-i o privire intrebatoare.
- Te-am adus aseara acasa. Era destul de tarziu asa ca am ramas peste noapte. Sper ca e in regula.
- Si mama?
- Dormea cand am sosit noi si nu am vazut-o azi dimineata. Probabil nu m-a vazut. Prietenii pot dormi unii la altii, nu-i asa?
- Da, asa e.
Am intrat si eu in bucatarie mergand pe varfuri. Gresia era atat de rece si nu stiam unde imi sunt papucii. M-am intins dupa un pachet de cafea, dar Damian mi l-a impins mai in spate.
- Daca nu o sa beau cafea o sa arat ca un zombi.
- Poti fi un zombi foarte dragut.
- Haha. Acum serios, da-mi cafeaua.
- Si cuvintele magice?
- Te rog frumoooos…
Am aratat cu degetul ca un bebelus spre pachetul de cafea si ii zambeam. El s-a uitat la mine si in loc sa mi-l dea, m-a luat in brate si m-a ridicat suficient incat sa ajung la raft. Credeam ca se va folosi de avantajul lui (acela de a fi inalt), dar pur si simplu m-a surprins. Mi-am intins repede mana spre raft, am luat ceea ce imi trebuia, dar el nu imi dadea drumul.
- Damian, gata l-am luat. Poti sa ma lasi jos acum.
Continuam sa ii zambesc si sa ii flutur pachetul prin fata ochilor. Poate isi dadea si el seama ca am luat ce aveam de luat. Baiatul asta era ciudat intr-un mod atat de placut incat imi facea inima sa bata mai tare doar printr-o privire, asa ca acum. I-am simtit bratele strangandu-ma mai tare. I-am pus mana in parul blond si scurt si am inceput sa ma joc cu el. Fiind mai sus decat el acum, m-am aplecat si l-am sarutat apasat pe buze timp de cateva secunde. Simteam cum ma desprind de realitate si tot ce puteam auzi era ritmul atat de intens al inimilor noastre; simteam ca totul din jurul meu a disparut cu exceptia lui. M-am desprins usor din vraja sub care ne aflam si i-am soptit:
- Damian, da-mi drumul. Am luat ce imi trebuia.
- Si eu, mi-a spus el in timp ce m-a lasat jos si mi-a zambit. Imi pare bine ca suntem prieteni atat de… apropiati.
- Sunt sigura ca nu sunt prima fata careia ii oferi o asftel de prietenie, asa cum nici tu nu esti primul pentru mine. De ce l-am mintit?
