Soarele imi brazda fata rece si imi dadea fiori in tot trupul. Simteam cum tremuram, dar nimic nu ma facea mai fericita decat prima zi de primavara. Era aproape 7 dimineata, iar sentimenul diminetii imi dadea o stare aiurea, o stare pe care nu o mai experimentasem de azi de zile. Ma simteam o copila din nou, ma simteam pura si linistita, ferita de toate pericolele din jurul meu. Nu puteam sa deschid ochii din cauza luminii, degetele mele cautau prin iarba mana lui Damian. Cand am gasit-o, am simtit ca am apucat realitatea de maini. Ii atingeam cu buricele degetelor incheietura, podul palmei ca apoi el sa-mi prinda degetele intr-ale sale intr-o stransoare puternica si plina de inteles.
Un amalgam de sentimente mi-au trecut prin suflet si le-am simtit in tot trupul. M-am ridicat si m-am sprijinit in coate, tinandu-mi in continuare ochii inchisi. Am simtit o mana rece pe gatul meu si am icnit. Trupul mi-a fost imbratisat de al lui Damian si m-am lasat prada acelui moment. Capul mi-a alunecat pe pieptul sau si mainile mele incercau sa se strecoare timide pentru a-i atinge chipul.
- Azi pleci, i-am spus cu jumatate de glas.
- Ma voi intoarce repede. Promit!
- O luna.. Cum poti sa spui ca o luna va trece repede?
M-am intors cu fata spre el si l-am privit drept in ochi. As fi putut jura ca lacrima daca nu mi-ar fi acoperit gura cu unul din saruturile sale in care ma pierdeam.
- Eva, mi-as fi dorit sa vii cu mine, dar nu se poate. Trebuie sa ramai aici. Ai lipsit prea mult de la scoala ca sa iti mai permiti inca o luna.
- Nu ma prea intereseaza scoala acum…
- Atunci cum intentionezi sa mergem la aceeasi facultate daca tu nici nu ai sanse sa intri? Si nu ma refer la faptul ca nu esti o persoana inteligenta… Probabil esti cea mai isteata fiinta pe care am cunoscut-o.
- Ma vei suna zilnic?
- Promit sa te sun la fiecare rasarit si asfintit de soare, promit ca te voi purta in minte si suflet la fiecare sansa care mi se ofera. Promit ca vei simti ca esti cu mine acolo.
M-am asezat in genunchi in fata lui si i-am sarit in brate. I-as fi strivit trupul in acea imbratisare, l-as fi contopit in mine, i-as fi absorbit fiinta in a mea. O luna era o perioada lunga de timp, dar trebuia sa ma pun pe picioare. De cand mama nu mai era, ma simteam o persoana slaba, vulnerabila, care nu mai putea sa aiba grija de ea. Trebuia sa am din nou acea putere care ma tinea in picioare zilnic, care ma facea sa lupt si cu cele mai puternice sentimente din lume, cele pentru Damian.
M-am ridicat usor si l-am tras si pe el. Si-a pus o mana dupa gatul meu si mergeam usor spre camera sa. Bagajele erau facute de aseara, doar trebuiau coborate si puse in masina. L-am ajutat cu ce am putut si in mai putin de 20 de minute, totul era gata de plecare… mai putin el. M-a impins in portiera masinii sale si si-a lipit trupul de al meu. Imi mangaia chipul cu buzele sale, imi inhala mirosul parului si ma scruta cu privirea ca si cum ar fi privit in cel mai adanc colt al inimii mele. Nu puteam sa fac nicio miscare, simteam ca impietrisem.
- Damian, fiule! strigase tatal sau, apropiindu-se de noi.
- Si acum incepem… soptise el, mai mult pentru sine.
L-am impins pe Damian de langa mine, simtindu-ma putin rusinata. Tatal sau ma lasase sa locuiesc in casa lor din decembrie si il respectam prea mult pentru a-l lasa sa vada astfel de scene. M-am fastacit putin si am mormait un “bun dimineata”. M-a salutat la randul sau si m-a sarutat pe frunte.
