Iunie.
Opt seara. Apus de soare. Ultimele raze ale soarelui ne incalzeau chipurile zambitoare, iar cerul vinetiu ne ducea cu gandul la inca un sfarsit perfect al unei zile de vara. Eram in parcul de langa sala de sport, adunati intr-un cerc: eu, Damian, Ana, Cori si Sergiu. Vacanta a inceput de doua saptamani si deja ne planuiam plecarea la mare: o saptamana plina de distractie si imprevizibil. Ana se ocupa de tot pentru ca ii facea placere si, sincera sa fiu, chiar era buna la organizat chestii.
- Ce preferati? Costinesti sau Vama?
- Vama, am raspuns eu si Damian in acelasi timp.
El statea cu capul pe picioarele, iar cand am vorbit amandoi si-a intors privirea spre mine. I-am zambit subtil in timp ce mainile mele se jucau in parul lui blond. In ultima luna ne-am inteles foarte bine, nu ne-am mai certat, iar el aproape s-a mutat in apartamenul meu. Avea grija de mine ca si cum as fi fost surioara lui mai mica, dar prin cateva gesturi ma facea sa simt ca insemn mult mai mult pentru el. Toata lumea observase apropierea neasteptata dintre noi doi, dar singura care imi mai atragea atentia era Ana.
- Altcineva vrea in alta parte? intrebase Ana luandu-si cateva notite.
Ceilati au ridicat din umeri fiind total de acord cu orice s-ar fi hotarat.
- Bine atunci. Plecam in Vama la sfarsitul lui iulie, spuse Ana multumita si trantindu-se pe iarba moale. Eva, sper ca nu te superi daca am invitat pe cineva.
- Pe cine ai invitat?
- Pe mine, spuse baiatul care se indrepta spre noi.
- Buna Edi, l-am salutat eu.
Cand l-a vazut, Damian i-a aruncat cea mai urata privire si un zambet ironic i-a luat infatisare pe chip. I-am strans mana puternic, iar el a inteles sa se calmeze. Ana a observat reactia prietenului ei si s-a dus langa Edi incepand sa-i explice lui Damian.
- Nu pune fata aia! Suntem prieteni de atatia ani, mi se pare normal sa-l invit. Plus ca – Ana se intoarse spre Edi si il saruta pe gura – acum este prietenul meu.
Damian s-a ridicat in picioare si m-a privit suspicios, iar pe mine m-a pufnit rasul. S-a dus spre Edi si i-a intins mana spunandu-i incet, aproape ca o soapta:
- Mai bine asa.
- Prieteni din nou? il intreba Edi cu zambetul pe buze.
- Sigur, raspunse Damian aruncandu-mi inca o privire in care citeam bucurie si siguranta.
- Noi trebuie sa plecam, spuse Ana tragandu-l pe noul ei prieten dupa ea.
Ceilalti s-au ridicat si ei, iar in mai putin de cinci minute am ramas doar eu si Damian in parcul aproape gol. S-a asezat din nou cu capul pe picioarele mele. Eu ii mangaiam chipul, trecand lent cu degetele peste buzele lui calde, peste pometii lui sculpati, peste genele lungi si negre. Cand mi-am coborat mana pe gatul lui, i-am simtit sangele cum curgea prin vene intr-un ritm rapid si credeam ca ii tin viata in palme.
M-a prins de mana si m-a tras usor spre el sarutandu-mi usor varful nasului, apoi gura intredeschisa. Pret de cateva secunde am ramas ca doua statui cu buzele impletite intr-un frumos sarut de vara. Eu ma sprijineam cu o mana pe pieptul lui, iar cu cealalta pe obrazul sau. El ma tinea de gat miscandu-si usor mana pe pielea mea calda. Dupa ce ne-am desprins din sarut, s-a ridicat si s-a asezat langa mine luandu-ma in brate. El continua sa priveasca cerul care isi pierdea din culori.
