Simteam miros de fum, dar credeam ca e imaginatia mea. M-am rasucit in pat de cateva ori incercand sa dorm, insa totul parea din ce in ce mai real. M-am ridicat nervoasa si m-am vazut inconjurata de… fum.
- Ce mama naibii? am tipat. DAMIAN!!
Am fugit in bucatarie (acolo banuiam ca a inceput totul) si l-am vazut pe noul meu coleg de apartament cum se chinuia sa gateasca un asa zis.. pranz. Chiuveta era plina de vase murdare si arse, taiteii de pe masa erau arsi si ceea ce se presupuneau a fi briose… nu poate fi descris cu ce semana.
- Tu ai innebunit de-a dreptul? Incerci sa-mi dai foc la casa?
- Putem “da foc” la casa amandoi, daca vrei.
Mi-am dat o usoara palma peste frunte, desi el ar fi meritat acea palma. M-am intors la 180 de grade si am iesit din bucatarie.
- La muuuulti ani!!!
M-am intors sa-i arat un deget si spre surprinderea mea, el deja se afla in spatele meu, mi-a prins picioarele, m-a luat pe sus si a alergat cu mine pana in sufragerie, unde m-a trantit pe canapeaua rece. Am icnit la impactul cu acel corp solid. Treptat, sunetele mele s-au transformat in tipete. Eram un sac de nervi, dar nu m-am putut abtine sa nu rad cand l-am vazut aplecat deasupra mea.
- Stii povestea aceea cu frumoasa din padurea adormita? Imi spuse el, facandu-mi cu ochiul.
- Surprinzator este ca tu o stii. Si termina cu replicile astea de doi bani. Tot un fraier ramai. (I-am pus mana pe fata si l-am impins usor.)
- Si daca ti-ai spune ce simt cu adevarat, tot un fraier as fi?
- Probabil, am spus cu jumatate de gura in timp ce inima mea tanjea sa auda ce voia el cu adevarat sa zica. Acum du-te si curata bucataria si sa nu-ti inchipui ca as putea manca ceea ce ai gatit tu.
- Bine. Nu mananci, nu-ti primesti cadoul, raspunse el pe un ton autoritar.
- Cadou?
Dispozitia mea incepea sa se schimbe in bine, ochii imi sclipeau ca ai unui copilas. Cred ca ma agitam prea mult pentru ca am inceput sa alerg pe loc si apoi am sarit in brate lui Damian. M-am agatat de gatul lui si i-am cuprins talia cu picioarele. Il priveam drept in ochi.
- Ce cadouuu?
- Mananca intai.
- Nu ma ating de asa ceva. Inceteaza sa mai manipulezi orice situatie. Esti enervant.
- Si tu esti asa enervanta cand ma iei tot timpul in brate. Nu am niciun pic de spatiu in casa asta.
- Cine te-a pus sa te muti aici? Poti sa te pleci si in pasi de dans.
- Ce simt pentru tine m-a impins sa fac asta.
- Mai taci… i-am spus serioasa, mestecand cativa taitei.
A ras. Stia ca de cate ori aduce vorba de sentimente, impietresc. Mi-era atat de teama sa le vad sau sa le admit, incat fugeam de ele ca de otrava. Ma simteam vulnerabila, dar extrem de fericita cand el facea acele iluzii.
Cat timp am meditat, Damian venise inapoi cu o cutiuta.
- La multi ani, Eva. Nu prea ma pricep la urari. Sper doar sa fii fericita si toate dorintele sa ti se indeplineasca.
M-a sarutat pe buzele intredeschise, facandu-mi trupul sa vibreze sub atingerea lui. Un sentiment de multumire amestecat cu dorinta se plimba prin venele mele. I-am raspuns la sarut cu aceeasi intensitate, terminand prin a-l musca de buza inferioara. I-am tinut-o intre dintii mei pret de cateva secunde, in care i-am soptit ca am tot ce imi trebuie ca sa fiu fericita. A chicotit si s-a indepartat usor, lasandu-ma sa tanjesc dupa mai mult.
