Ok. Imi pare rau pentru lunga absenta de pe Wattpad. Am postat un capitol care sper sa va placa, desi este cam scurt. Acum am mai mult timp disponibil si promit ca ma voi revansa zilele acestea cu mai multe capitole. Acum va las ca cititi :))
AUGUST.
“A trecut aproape o luna de cand m-am daruit lui Damian. A fost cea mai frumoasa experienta pe care am trait-o alaturi de el si am aceleasi sentimente atunci cand o retraim. Totul a devenit atat de profund si simt ca ne-am legat unul de celalalt. Mi-as dori sa-mi pot explica toate acestea: cum in iarna il puteam uri din tot sufletul, iar acum cand vara este pe sfarsite suntem atat de des impreuna. E ca si cum printul meu m-a gasit si are grija ca nimic sa nu ne desparta. Iubesc povestea pe care mi-o impartaseste in fiecare seara printr-un sarut. Iubesc baiatul de langa mine, baiatul care se plimba doar intr-o pereche de pantaloni de baschet prin fata mea. Iubesc baiatul care ma priveste acum si imi zambeste atat de dulce. Urasc ca trebuie sa destainui asta unui caiet pe care el nu il va citi niciodata. Urasc sa stiu ca si el ma iubeste, dar nu mi-o poate spune, dar iubesc faptul ca ne ascundem dragostea si o impartasim prin faptele noastre.”
Am inchis caietul si l-am pus la locul sau. Damian urmarea fiecare gest al meu cu cea mai mare atentie si dupa ce am incuiat dulapiorul (trebuia sa evit sa ia caietul) m-a ridicat in brate.
- Ce ai scris azi?
- O continuare.
- De o luna tot scrii. Cand vei termina ca sa pot si eu citi?
- Niciodata. Si tocmai de aceea il incui ca sa nu il citesti tu. Acolo e tot ce avem sa ne spunem.
- Si tu de unde stii ce am eu sa-ti spun prostuto? Tu nu poti citi ganduri.
- Ai dreptate. Nu pot, dar simt, i-am spus inainte sa imi pun mana in dreptul inimii sale si sa-i ating incet pieptul cald.
- Imi place cand ai mereu un raspuns la intrebarile mele, a continuat el dandu-mi parul dupa ureche si mangaindu-mi obrazul.
L-am sarutat usor pe buze si l-am impins. El mi-a dat drumul si am cazut pe pat. Si-a intors spatele spre mine si a plecat din camera. M-am intins pe pat si mi-am inchis ochii. Am auzit o usa trantita puternic si m-am speriat. M-am ridicat din pat si l-am strigat, dar el nu raspundea. M-am uitat repede prin toate camerele, dar el nu era nicaieri. Am deschis geamul si l-am vazut pe aleea ce dadea spre strada. Mi-am luat o pereche de tenisi in picioare si am fugit dupa el.
- Esti nebun? Unde pleci?
- Te intereseaza?
- Dar ce s-a intamplat? l-am intrebat incercand sa-mi trag sufletul. L-am luat de mana si am vazut ca in cealalta avea geanta pe care o purta la antrenament.
- Pana acum ma dadeai afara din apartament si acum vrei sa raman? Spune-mi ce naiba se petrece cu tine? Cu noi!
- Stii ceva. Poti sa pleci la antrenament si vorbim cand te intorci.
- Eva, spuse el razand amar, plec acasa.
In acel moment am vazut negru in fata ochilor. Imi venea sa ii trag o pereche de palme si sa-l injur, dar imi venea sa plang de durere. Aceea a fost o lovitura la care nu ma asteptam. Pana la urma l-am lovit.
