Telefon tampit! E vineri si nu am mai primit niciun sms. De ce sunt asa nervoasa? Pana la urma tot acelasi nesuferit e! Gata, trebuie sa ma concentrez pentru probele de dupa ore.
- Evaaa, Eva, trezeste-te odata!
- Oh Ana. Buna!
- Ce faci? Strig dupa tine de doua minute. Esti ingrijorata pentru probele de azi?
- Putin. Nu ma simt prea bine. Sindromul Damian ma innebuneste.
- Calmeaza-te. Sper ca nu ti-a mai facut nimic.
- Nuuu. “Mi-as dori sa ma bage in seama.”
- Ok atunci. Macar mi-a ascultat sfatul.
- Ce sfat?
- L-am rugat sa te lase in pace. I-am spus sa termine cu orice ar face.
“De ce ai facut astaaa?”
- Multumesc. Acum ma pot bucura de ultimii doi ani de liceu.
- Cu siguranta vei avea ce le povesti nepotilor. O sa fie ca o poveste.
- Povestee? m-am blocat. Ce stia ea de “poveste”?
- Ziceam si eu. Visez ca intr-o zi sa am o familie mare si cu multi nepotei.
- Nici nu vreau sa ma gandesc la varsta pe care o voi avea. Prefer sa raman mereu tanara.
- Ciudato!
- Ba nu sunt! Hai sa mergem, deja s-a uitat prea multa lume la noi.
- Ciudato.
Pauza s-a terminat. Ne-am asezat in banca noastra, iar eu mi-am scos cartea de istorie ca sa mai citesc putin. Proful a intarziat zece minute. Barbatul asta a auzit cumva de un pieptene?
- Buna ziua!
- Buna ziua! Luati loc copii. Astazi vreau sa fie o ora mai relaxata si sa-mi impartasiti cateva din cunostintele voastre. De exemplu, puteti sa-mi spuneti o schimbare importanta ce a avut loc in lume si care v-a impresionat.
Nimeni nu ridica mana. Proful se plimba dintr-o parte si alta a clasei. Oh ce ore plictisitoare! Cat mi-as dori sa adorm! Ana mi-a trimis un biletel: “ O sa te descuri grozav azi.” I-am raspuns imediat: “ Merci.”
Deodata cineva ridica mana in clasa. Era Damian. Avea el habar de un eveniment important in afara de cel in care castiga vreun meci?
- Baschetul a fost primul sport pe care femeile il puteau juca impreuna cu barbatii. Evident, nu orice femeie, dar este un eveniment nu? ranjise in timp ce se uita cu coada ochiului la mine.
- Oh, domnule profesor, poate din cauza celor ca Damian, femeile au luptat si au obtinut drepturi egale cu barbatii!
Ana mi-a tras un ghiont, nu inainte de a incepe sa rada cu lacrimi. Baiatul asta chiar nu avea ce face? Mi-am bagat cartile in ghiozdan si l-am rugat pe proful sa ma lase la cabinetul medical motivand ca nu ma simt bine.
- Da, poti pleca, dar nu inainte de a-ti spune ca tu si Damian veti avea de pregatit un proiect comun pentru saptamana viitoare. Alegeti voi tema.
- Grozav, acum chiar trebuie sa merg la cabinet. Buna ziua!
Am plecat din clasa val-vartej. Proiect?? Cine putea lucra cu el? Era naiba in persoana! In mai putin de doua ore trebuie sa dau probele. Am plecat de la scoala si m-am dus la cafeneaua aflata la doua strazi distanta. Imi placea aici atat de mult. Localul era linistit, primitor, te puteai oricand pierde in muzica buna, iar cafelele erau delicioase. Mi-am comandat un cappuccino si m-am asezat la o masa mai retrasa. De obicei, in momente ca acestea, as fi scris in jurnalul meu si m-as fi linistit. Acum trebuia sa ma multumesc cu o confruntare de ganduri.
Dupa inca un cappuccino si un espresso lung m-am simtit mult mai bine. Mi-am verificat telefonul si am vazut ca aveam doua apeluri nepreluate de la Ana. I-am trimis rapid un mesaj unde sunt si i-am spus ca o astept.
Cineva se asezase pe scaunul din fata mea. Nu mi-am ridicat ochii, concentrandu-ma pe cantecul pe care il iubeam.
- Esti bine?
- Ce naiba cauti tu aici?
Simteam cum nu mai am aer in plamani, iar totul se incetosa in fata ochilor. El chiar statea in fata mea? Vorbea cu mine?
- Ana m-a trimis sa ma intalnesc cu un prieten de al ei. Nu stiam ca e o prietena si mai ales ca esti tu.
- Esti liber sa pleci.
- Ma rog. Vad ca esti bine.
- Nu se vede? l-am intrebat pe un ton ironic sperand ca va sesiza.
- Uite, am venit doar pentru ca m-a rugat Ana. Bei cam multa cafea si din proprie experienta iti spun ca nu e sanatos.
- Oh, atunci poti considera ca ai baut-o tu. Voi lasa vorba sa ti se aduca nota. Pa pa!
Mi-am luat ghiozdanul si am fugit inapoi la scoala. Trebuia sa ma pregatesc. In vestiar nu am vorbit cu Ana. Probabil se amuza pe seama mea. Am intrat in sala si am inceput sa-mi fac incalzirea. Dupa zece minute, a aparut si proful care voia sa ne anunte ceva:
- Imi pare rau fetelor, dar nu voi putea sa asist astazi. Am incredere deplina in Damian ca va face totul cum trebuie.
In cine??? Nu se poate! Sigur voi pica. Un sentiment de neliniste mi-a invadat sufletul. Picioarele au inceput sa-mi tremure.
- Esti bine? m-a intrebat Ana, ghicind starea in care ma aflam.
- De ce toata lumea continua sa ma intrebe asta? Oh si multumesc pentru ca l-ai trimis pe Damian azi.
- V-ati inteles bine? Asa mi-a spus.
- Atat de bine incat voi pica. Multumesc.
Am incheiat mica noastra discutie cand fluierul se auzise. Ne-am aliniat cand “antrenorul” facea prezenta. Cand mi-a strigat numele, am trecut pe langa el.
- Sper ca te-ai bucurat de momentul de la cafenea la fel de mult pe cat imi va placea mie acesta… mi-a zambit cu subinteles.
Am facut doua echipe si am inceput sa jucam. Mi-am dat sufletul pe teren pentru a-mi indeplini visul de a juca in echipa. Damian ne-a alergat doua ore in continuu, facand fiecarei fete observatiile de rigoare. Eu nu am primit niciuna si nu stiam daca acesta e un semn bun sau rau. Speram sa zica ceva, orice. Tot ce am primit a fost “ia o pauza”, asezandu-ma pe banca.
Antrenamentul se terminase. In sfarsit pot trai din nou.
- Foarte bine fetelor. In principiu Ioana, Diana si Georgiana veti fi in echipa cand incepe campionatul. Cat pentru tine Eva, ma voi mai gandi.
Ana se uita surprinsa cand la Damian, cand la mine. Am simtit ca explodez ceea ce am si facut:
- Glumesti? Cum poti sa imi faci asta? Mi-am dat si ultima suflare pe teren si tu imi spui ca nu e suficient? Ce s-a intamplat cu ce ai zis la ora? Poti sa te duci…
Am plecat aproape in lacrimi din sala. Mi-am luat ghiozdanul si am sunat-o pe mama sa vina sa ma ia. Aveam nevoie de odihna si ,mai ales, de liniste. Cat pot sa-l urasc! Ana de ce nu a facut nimic pentru mine? Cum a putut? Urasc scoala asta, urasc ce ma asteapta! Mi-am inchis telefonul si nu l-am mai deschis pana a doua zi. Am refuzat orice contact cu realitatea.
