“Da, da, de o mie de ori da, iubitule…”
- Eva, trezeste-te!
- Da? Ce? Ce vrei, Damian? I-am raspuns morocanoasa.
- Haide, ridica-te. Azi nu mai lenevim in pat pana dupa amiaza! spusese el ca si cand era in control.
- Dar mi-e somn…
Mi-am bagat capul in perna si incercat sa adorm din nou. Am simtit greutatea corpului lui Damian peste a mea, buzele sale imi atingeau lobul urechii. Ii simteam respiratia calda coborand pe obrazul meu, iar mana lui stanga se juca in parul meu.
- Eva, ori te trezesti ori imi explici ce visai.
- Ai auzit? am intrebat, fara a-mi intoarce capul. Oricum nu cred ca ai inteles ceva.
- Nu sunt asa prost! Iubito…
A accentuat ultimul cuvant, rostindu-l raspicat in urechea mea. Mii de fiori mi-au traversat trupul in acel moment. Mi-era rusine, obrajii imi ardeau. Imi era rusine de sentimentele mele pentru el. Ce josnic ma simteam. L-am dat la o parte, zambind ironic. Mi-era mila de mine, de el, de povestea noastra. Poate trebuia sa actionez cumva, dar ma gandeam ca am destul timp. Imi placea acest joc de-a sorecele si pisica prea mult pentru a renunta la el. Al naibii orgoliu! Mi-am gasit drumul spre bucatarie si mi-am facut o cafea. I-am facut si lui una, poate nu ma mai simteam asa mizerabil. A luat ceasca si a suras. M-am asezat in bratele lui, in timp ce isi aprindea o tigara.
- Cred ca ar trebui sa renunti la fumat. Iti va afecta performantele.
- Tu nu te-ai plans pana acum, zise el ranjind.
- Esti foarte amuzant, scumpete. Lasa-ma sa te ajut!
I-am luat tigara din gura si am stins-o. S-a incruntat si m-a muscat de brat. Am icnit si cand si-a ridicat privirea, m-am uitat drept in ochii lui si l-am sarutat usor pe buze. Mana sa s-a repezit in parul meu si m-a tras mai aprope de el, sarutandu-ma cu pasiune pret de cateva momente.
- Azi nu, i-am raspuns, facandu-i cu ochiul. Avem treaba.
- Ce treaba?
- Ma gandeam sa mergem diseara undeva cu Ana, Sergiu si alti cativa prieteni sa sarbatorim reusita ta si sfarsitul examenelor. Ce zici?
- Suna bine. Unde mergem?
- Am auzit ca s-a deschis ceva nou in centru.
- Avem loc s-o facem?
- Damian!
M-am ridicat imbufnata, iar in cateva secunde, palma mea si-a lasat amprenta pe chipul lui uimit. M-am intors la 180 de grade si am iesit din bucatarie zambind.
Am sunat-o pe Ana, am stabilit ora la care ne intalneam in noul local, am mai barfit putin si am inchis. Mi-era dor de ea si de ceilalti. Parca ieri ma transferasem la noua scoala si incercam sa-mi fac prieteni, parca ieri ma uram cu Damian. Ce lucru ciudat, timpul. Ma simteam nostalgica. Aveam un viitor in fata, dar trecutul ma tinea in loc, inca simteam ca nu pot trece peste tot ce mi se intamplase. Stateam pe patul din camera mea, uitandu-ma la asfintitul purpuriu care se vedea prin fereastra inalta si cam veche. Simteam un gol in suflet, ma simteam singura si simteam nevoia sa ma descarc. O lacrima imi traversa obrazul cald. Era atat de cald in incapere, era mijlocul lui iulie, dar ma simteam ca un sloi de gheata: rece. O alta lacrima isi croia drum si inca una pana cand am ajuns sa suspin in adevaratul sens al cuvantului.
