Totul se schimba

capitolul 27

Perspectiva Sophiei
M-am plimbat dintr-o parte in alta de cateva ori , gandindu-ma la ce viata de rahat am in ultimul timp . M-am despartit de Luca ...din cauza mea , am luat note mici...din cauza mea, i-am spart tatei ceasul...din cauza mea, i-am provocat Antoniei un avort spontan...din cauza mea. Totul s-a intamplat din cauza mea ,iar acum imi plang de mila cand ar trebui sa repar totul...ce a mai ramas de reparat . O singura intrebare intrebare imi trece acum prin minte , sa il sun sau nu pe Luca ? Dar de ce sa il sun ? Sa vada cum au evoluat lucrurile de cand ne-am despartit , sa vada ca am nevoie de ajutorul lui ? Ah...imi lipsesc momentele cand el imi spunea ca totul va fi bine si ca trebuie sa gandesc pozitiv . Acum trebuie sa ma rog lui Dumnezeu ca baiatul Antoniei sa fie bine si sa nu piarda sarcina . Azi dimineata cand am plecat impreuna spre universitate , era atat de fericita si entuziasmata sa vada daca va avea un baietel , asa cum isi dorea... De ce trebuia sa stric eu totul ?!
-Alo ! Cine este la telefon ?
Ah...fara sa imi dau seama l-am apelat pe Luca , iar acum stau ca proasta fara sa stiu ce sa ii spun . Pana la urma de ce l-am sunat ? Dar cand am format numarul ?
-Ma auzi...alo !
El tot repeta ...
-Da , te aud ...
Spun cu o voce ragusita si joasa , nereusind sa-mi dau seama ce ar trebui sa ii spun .
-Sophia , tu esti ?

-Da, eu sunt . Nu stiu de ce te-am sunat !

-Cine e Sophia ? Se aude o voce feminina din telefon . Cine dracu mai e si asta ? Of...de ce credeam ca Luca m-ar astepta si nu s-ar vedea cu alte fete ? Sunt asa o proasta . Inchid telefonul dupa ce mai intreaba fata aceea inca o data cine sunt . De ce sunt geloasa pe el si de ce nu vreau sa se intalneasca cu alte fete dupa trei luni ...trei luni de cand suntem despartiti . Ma asez pe un scaun dintr-un salon si imi sterg lacrimile . Nici macar nu stiam de ce plangeam , dar probabil este din cauza mea...din nou . Telefonul incepe sa-mi vibreze si inchid la fiecare apel , stiind ca este numarul lui Luca . In salon era intuneric , doar lumina lunii si a catorva felinare ce erau in curtea spitalului imi dadeau senzatia ca nu este chiar bezna , intuneric absolut . Ma apropii de pat si ma uit la pacientul ce era acolo , probabil era un copil , caci lungimea trupului ce era asezat sub patura nu trecea de un metru treizeci . Acum am ajuns sa intru si in saloanele pacientilor pentru a cauta putina liniste . Avea patura si peste cap acel copil , deci nu reusesc sa-mi dau seama daca e baiat sau fata . Luca ma suna din nou , asa ca ma ridic de pe scaun si ies afara din salon , pe holul ce parea atat de singur si trist ...dar totusi nelipsindu-i siguranta. De fiecare data cand vin la spital si ma uit imprejur, ma gandesc la miile de oameni ce au trecut pe aici , la problemele ce le-au avut , la persoanele dragi ce le-au pierdut , la bucuria ce au avut-o atunci cand au plecat inapoi acasa , la cat de eliberati s-au simtit atunci cand au invins lupta cu boala...
Perspectiva lui Luca
Ah...de ce trebuia sa sune Sophie acum ? Oricum nu mai sunt cu ea , dar nici cu Lexie nu vroiam sa fiu atunci cand o sa vorbesc cu ea... La naiba Sophie , cum de nimeresti momentele astea asa de bune ? Sa o sun din nou sau nu ? Mai bine sa las orgoliul la o parte si sa o sun .
-Tot nu mi-ai spus cine-i Sophie ? Cumva fosta iubita ?

-Da ... Te deranjeaza daca o sa vorbesc putin cu ea ?

-Sigur ca nu , du-te !

-Mersi !ii dau un sarut scurt si ies afara din camera , tot incercand sa dau de Sophie. Stiu cat de orgolioasa este si probabil nu o sa-mi raspunda preaa curand la apeluri. Stai putin...de ce ma suna ea ? Oare ce problema are? La cum o stiu eu pe ea , sigur a facut vreo prostie si nu stie ce sa mai faca . Sau....ii este dor de mine! Nu, sigur nu e asta. Inca o sun , dar ea imi da ocupat...mai incerc doar o data si ar fi bine sa raspunda ca sunt foarte curios.
-Hei, ai raspuns ...spun cand imi dau seama ca a raspuns la apel.
-Da . Stii, a fost o prostie sa te sun , chiar nu mi-am dat seama ...

-Unde esti acum ?

-Poftim ?

-Spune-mi unde esti si o sa vin pana la tine

-Great Ormond Street .

-Bine , ajung in 10 minute. Stai ...ce faci la spital ? Esti bine ?

-Da , nu am nimic . Mai bine stai acasa cu fata aceea!
Eram sigur ca nu se poate abtine sa nu intrebe de ea , doar e Sophie .
-Am spus ca ajung acolo in 10 minute , unde sa te caut in spital , la ce etaj esti ?

-Nu stiu la ce etaj sunt , dar o sa cobor la parter si ne vedem acolo .

-Bine...mai am o intrebare . Cu cine esti la spital ? Cine e internat ?
Ea inspira , ii pot simti neincrederea in glas , ce a patit asa de grav incat sa ma sune pe mine ?

-Antonia...
De ce e Antonia internata? Stai putin ...ea e insarcinata si e la spital ? Ce s-a mai intamplat? Azi dimineata era bine , James mi-a trimis mesaj si mi-a zis ca o sa aiba un baiat ...ceva nu e bine . Mai bine sa tac si sa ma duc acolo sa vad ce s-a intamplat , Sophie sigur nu vrea sa-mi spuna acum despre ce e vorba .

-Bine , imi iau geaca si vin imediat .
Ea nu mai spune nimic , doar inchide telefonul. Imi iau geaca din cuier , cheile si ma urc repede sus sa-i spun lui Lexie ca trebuie sa plec.
-Hei ...a intervenit ceva si trebuie sa plec la spital. Imi pare rau , dar sunt nevoit sa plec .
Ea se uita in ochii mei , fiind intinsa pe pat , cu parul saten lasat sa-i cada peste umeri si picioarele incrucisate . Urasc atunci cand foloseste privirea aceea , cu ochii aia mari si caprui , pur si simplu se foloseste de ochi pentru a obtine ceea ce vrea.
-Bine , sa ma suni cand ajungi acasa .

-Mersi Lexie , esti cea mai buna.
Ma apropii de ea si o pup in graba pe obraz , apoi alerg pana la masina. Ce noroc am ca spitalul e la cateva strazi distanta de casa lui Lexie. Imi pun centura cat pot de repede si pornesc masina , ajungand in cateva minute in fata spitalului. Mi se pare ciudat ca la 9 jumate seara sa fie atat de libere strazile , dar pentru mine sa spunem ca a fost noroc . Ma apropii de usa , dar cand dau sa intru inauntru , il vad pe James stand pe o banca . Asta e tampit ? Cum sa stea pe frigul asta afara imbracat doar cu un hanorac. Ma apropii de el , James inca nevazandu-ma . Statea cu fata bagata in palme si cu toate astea pot sa jur ca este el . Ma asez langa el pe banca si il imping cu cotul .
-Luca ...mai speriat ! Spune el cu vocea tremuranda.

-Serios? De ce ? Sunt asa de urat ?
Fata lui nu exprima nimic , era serios , nici trist , nici vesel .
-Crede-ma Luca , n-am niciun chef de glume acum . remarca el sec si putin arogant dupa parere mea , sau poate e doar imaginatia mea ...
-Scuze , ce s-a intamplat ?

-Stai putin , tu de ce esti aici ?

-Am vorbit putin cu Sophie ...

-Minunat , de-a dreptul fabulos!

-Hei...pamantul catre James , ce te-a apucat ? Sau mai bine zis ce s-a intamplat cu Toni ?

-Cred ca o sa piarda sarcina Antonia. Spune incet , ca si cum nici lui nu i-ar veni sa creada tocmai ce spune.

-Nu...nu cred. Acum cateva ore mi-ai zis ca o sa ai un baiat si acum spui ca pierde sarcina ?

-Se pare ca niciodata nu stii la ce sa te astepti...

-Stiu asta , dar spune-mi ce s-a intamplat . Cum de i s-a facut rau ?

-S-a certat cu Sophia rau de tot si apoi a lesinat . Iar cand si-a revenit am inceput eu repriza a doua cu ea.

-Sophia nu s-ar certa cu ea , mai ales ca e insarcinata . Adica stie destul de bine asta.

-Se pare ca trebuia sa i se reaminteasca...spune ridicandu-si o spranceana. Ah ...ce ma enervase , cum adica ar trebui sa-si reaminteasca? Sophia a vorbit destul de multe despre sarcina cu sora mea si stie cum sa se comporte in preajma unei femei insarcinate.

-Ce i-a spus de s-a enervat atat de tare ?
Dupa ce imi povesteste ce s-a intamplat , mai confuz ca niciodata , mai stau de vorba putin cu el , incercand sa-i dau cateva sfaturi, si apoi ma indrept spre interiorul spitalului ca sa ma intalnesc cu Sophie. De ce prima intalnire avem noi parte..intr-un spital !