Necunoscuta

Cu zece luni în urmă

Pas cu pas, Tina ajunsese să îi câștige încrederea lui Max. În afara întâlnirilor secrete, se sunau deseori ca să discute diverse. Inspirată, Tina se înscrise la facultatea de drept. Acum avea un motiv în plus să îl sune și infinite subiecte de discuții.

Totuși, în ciuda apropierii, nu ajunsese să pună la treabă micul obiect dreptunghiular. De câte ori dădea de el prin geantă, Tina ofta și se strâmba, ca atunci când găsești o factură neplătită, de care ai uitat.

Oportunitatea se ivi accidental. Tina îl rugase pe Max să o ajute cu un curs al unui profesor, la care făceau referire mai mulți colegi și pe care ea nu reușise să îl găsească. Max se oferise să i-l procure, îl descărcase pe laptop, iar acum stăteau amândoi în pat, ascultând prelegerea. Ascultară ce ascultară, apoi apropierea fizică le fură atenția de la prelegere și găsiră ceva mai interesant de făcut...și mult mai satisfăcător...

După ce terminară, telefonul Tinei sună. Ea răspunse, în ciuda semnelor pe care i le făcea Max și care o făceau să râdă:

-Alo? Da, sunt eu. A...bună seara, doamna Mirela! Nu, nicio problemă...Ce s-a întâmplat?... Cine? Ce-a făcut?, ridică ea tonul, îngrijorată. Și unde e?, continuă ea, ridicându-se precipitat din pat. Doamne ferește! Da, vin acum! Mulțumesc că m-ați sunat! , mai zise ea, aruncându-și în grabă telefonul în geantă.

Din pat, Max era numai ochi și urechi.

-M-a sunat proprietara apartamentului, doamna Mirela, zise ea, în timp ce își trăgea pe ea hainele în grabă. Se pare că a fost o scurgere de gaze la noi în bloc. Și o explozie. Una dintre colegele mele de apartament e la spital. Trebuie să ajung acolo cât mai repede, să nu mă trezesc cu toate lucrurile inundate de pompieri...apoi să văd cum se simte fata...săraca, puteam fi eu în locul ei...ce ghinion...

-Vin cu tine, se oferi Max. Zi-mi cu ce te pot ajuta...

-A, nu, nu veni, zise ea după un moment de gândire. E plin de camere de filmat, nu e bine. Chemi un taxi pentru mine?

-Ce taxi?, se burzului Max. Îți pun o mașină la dispoziție. A, uite..., zise el, observând ecranul laptopului unde prelegerea continua. Mai ai nevoie de asta? Să ți-o trimit?

Tina se decise:

-Uite, am un stick USB pe aici pe undeva...aha, uite-l, zise ea, oftând. Poți să salvezi prelegerea pe el, dacă vrei. Până atunci, eu merg să mă aranjez un pic, apoi plec. Ok?

Fără nicio bănuială, Max introduse stick-ul în laptop, în vreme ce Tina, cu inima ticăind se închise în baie. Murmură o rugăciune în minte, în timp ce își peria în grabă părul și și-l prinse într-un coc neglijent. Bău câteva înghițituri de apă de la robinet, apoi se spălă pe față, fiindcă se înroșise toată. Oare va reuși?

Se rujă discret, apoi se parfumă și ieși din baie. Max îi întinse stick-ul:

-Uite, l-am salvat într-un fișier numit Prelegere. E ok? Ești ok?, mai adăugă el, văzându-i roșeața feței.

-Da, mulțumesc!, zise ea, oftând recunoscătoare. Trebuie să plec. Sunt stresată la maxim, scuze, mai adăugă ea, sărutându-l, iar el dădu din cap, aprobator. Mulțumesc încă odată!, adăugă ea, privindu-l în ochi. Vorbim, ok?, zise ea, ieșind în viteză, și simțind că bubuitul inimii îi sparge timpanele.

Undeva, nu foarte departe, Greg privea absent la un ecran. Deodată, pe o parte a ecranului, se deschise o fereastră. Se holbă, neîncrezător la început, apoi dădu un chiot, care răsună în încăperea întunecată. Apucă telefonul, formă un număr, apoi zise doar trei cuvinte:

-E al nostru!

Nebănuitor, în patul lui, Max se puse la culcare.

Tremurând toată, Tina ajunse la apartament. Coborî din mașină și se duse direct la doamna Mirela, care era în fața blocului, împreună cu o mulțime de alte persoane din bloc. Focul fusese stins, pompierii plecau. Polițiștii nu permiteau încă locatarilor să urce, se mai făceau cercetări. N-avea ce face aici. Era plină de adrenalină. Sună un taxi, se urcă în spate, ajunse la spital. Colega ei era bine, iar ea oftă ușurată. Îi scrise un mesaj scurt lui Max, apoi așteptă. Telefonul piui odată, ea citi mesajul odată și încă odată. Se abținu să nu rămână cu gura căscată, se ridică și se duse la toaleta din capătul holului, așa cum scria în mesaj. Puse obiectul dreptunghiular în dosul oglinzii, apoi se spălă pe mâini, se șterse, ieși din toaletă, se întoarse la apartament, reuși să intre, adună câteva lucruri din camera inundată, luă banii și actele din ascunzătoare, apoi se îndreptă spre gară, cumpără un bilet și când se lumina de ziuă privi din tren, pentru ultima dată, conturul familiar al orașului care-i fusese până atunci casă. Dintr-un colț întunecat al vagonului, Greg se materializă. Tina îi predă actele și telefonul, pe care acesta le puse într-un plic. Apoi desfăcu pachetul de la Greg, iar în timp ce examina conținutul lui, Greg dispăru din nou.

Tina oftă. De azi se numea Denisa. Și de azi începea viața ei de după răzbunare, promisă și livrată de Greg. Merse în toaleta trenului, porni mica mașină de tuns din pachetul de la Greg. Șuviță cu șuviță, își tunse capul militărește. Adună tot părul într-o pungă. Își trase peruca pe cap. Se machie. Se privi critic, dar aprobator în oglinda slinoasă. Semăna cu poza din buletin? Semăna! Coborî la final de linie, în capitală, aruncă punga cu păr, se urcă într-un taxi, ajunse la aeroport, așteptă, se urcă în avion, iar când acesta se ridică în văzduh, inspiră adânc, oftă, apoi o pace infinită îi inundă ființa.