Necunoscuta

Donatoarea

Din biroul său, Greg supraveghea ecranele ce luminau încăperea altminteri scufundată în întuneric. Era o noapte ca oricare alta, la muncă. Atenția îi fu atrasă de un mesaj de înaltă prioritate. Deschise mesajul și se încruntă. L-ar fi putut respinge, conștiința i-l respingea, bineînțeles, dar datoria îl împinse să transmită mai departe cererea, spre Organizație.

Citi cu atenție documentul medical atașat , apoi îl retrimise spre șefii celorlalte nuclee de acțiune. Poate se va găsi cineva potrivit, gândi el. Deși un asemenea drac de om nu merita să mai trăiască...sau poate merita să mai trăiască numai cât să sufere osânda pentru tot răul pe care-l făcuse pe acest pământ...

Aproape instantaneu, începură să curgă email-uri conținând dosarele medicale ale membrilor Organizației care se înscriseră ca potențiali donatori voluntari. Greg oftă plictisit, apoi îl trezi pe medicul din echipa lui, ca să arunce o privire și să selecteze donatorii compatibili. Îi trimise toate dosarele, apoi se scufundă în obișnuita urmărire a ecranelor. Până spre dimineață, doctorul găsise trei potențiali donatori, iar Organizația urma să fie mai bogată cu o sumă de șase cifre, dacă transplantul urma să aibă succes. Comisionul de găsire al donatorului era de asemenea mare, deci Organizația câștiga oricum. Unul dintre cei trei era din echipa lui, așa că era datoria lui să-l convingă să se ofere voluntar. Chiar era curios cine-o fi. Dădu din cap neîncrezător și mormăi o înjurătură scurtă, după ce-i citi numele.  Apoi zise ca pentru el:

-Ăsta da noroc la mafioți!

Se lumina de ziuă. Greg o trezi pe Denisa și-o convocă la sediu. Tocmai terminase misiunea de la unitatea militară și scăpase de cicatricea falsă și se aștepta să fie lăsată în pace, măcar o vreme. Oftă resemnată. De data asta ce-o mai fi?

Greg o primi ca de obicei. Apoi se conformă protocolului și-i prezentă cazul, lăsând deoparte ceea ce credea el despre cel care avea nevoie de transplant. Denisa îl ascultă cu atenție. N-avea niciun chef să fie ciopârțită. Însă o parte din discursul lui Greg îi captase atenția. Îi spusese că ar putea ieși din Organizație, definitiv, dacă ar accepta și dacă transplantul ar fi un succes. Nu că nu-i plăcea să fie în viață sau să facă diversele misiuni. Dar își dăduse seama că putea face cu mult mai multe în viața asta, putea face ce voia cu viața ei, putea trăi pentru ea. O răzbunase pe mama ei și se trezise apoi într-un fel de vid, în care viața ei era lipsită de direcție. Realizase de curând cât de mult o motivase răzbunarea, iar după ce aceasta fusese dusă la capăt, misiunile îi dăduseră un soi de sens. Acum, însă, părea că are o șansă la viața ei, doar a ei. N-o s-o rateze! Dădu din cap, apoi spuse repede:

-O s-o fac! Înscrie-mă! O s-o fac!

Greg o privi mirat. Ce-o apucase? Doar era vorba de un mafiot. Și dacă nu se potrivea, sau el murea, ea rămânea doar cu o recuperare lungă și dureroasă. Oftă și o privi cercetător:

 -Ești sigură? Vei fi tăiată, iar o parte din tine va merge la...

 -Nu mă interesează! Gestul e gest! Vreau să o fac!

Greg își plecă resemnat capul. Era alegerea ei. Nu putea s-o oprească.

Din punctul de vedere al Organizației acționase exemplar. Va fi răsplătit cu un bonus și va crește ca nivel. Atunci de ce se simțea ca dracu?

Peste două ore, Denisa se întâlni cu ceilalți doi potențiali donatori. De data asta, cei de la centrul de transplant erau cu mult mai amabili. Ăștia erau oameni aleși, de care trebuiau să răspundă, nu piese de schimb. Într-un timp record, s-ar fi putut spune, analizele fură gata, iar concluzia dată: Denisa era un donator compatibil. Fu chemată în salonul pacientului, unde acesta dorea să îi mulțumească personal. Denisa ar fi preferat să nu meargă, dar cedă insistențelor și se duse, în cele din urmă.

Pe patul de spital zăcea un om în vârstă, palid și încercănat, legat la aparate, care părea că doarme. Lângă pat era o femeie cu un halat steril tras peste haine, probabil soția lui. Aceasta îl atinse ușor pe braț iar el deschise ochii.

 -Uite, dragul meu, fata care o să-ți fie donatoare...

Aparatele o luară razna. Omul se holba la fața netedă și frumoasă a tinerei ca și când ar fi văzut o fantomă. Respirația i se precipită și apoi i se transformă într-un horcăit. Doctori și asistente năvăliră în salon în ajutorul lui, iar Denisa și soția lui fură scoase afară. Din ochii bărbatului curgeau râuri de lacrimi, și-ar fi vrut să poată articula concluzia acelei vedenii. Dar nu mai apucă. Un medicament îl puse în transă, iar el se prăbuși într-o lume a liniștii și a uitării...

Trei zile mai târziu, se trezi din somn. Soția îl privea îngrijorată, printre genele umflate de la nesomn și de la plâns. Se întreba cum de mai e în viață...

 -Dragul meu!, exclamă aceasta când el deschise ochii. Mă vezi? Mă auzi?

El încercă să încuviințeze, dar nu putu articula niciun sunet.

 -Dragul meu, am crezut c-o să te pierdem!, zise ea suspinând. Ai fost la limita dintre viață și moarte. Doctorii au făcut tot ce au putut...

El oftă, cu mintea încă învălmășită de efectul medicamentelor. Ce se întâmplase? Ce era cu el? Încercă să își amintească ceva, să întrebe ceva, dar nici mintea, nici gura nu-l ajutau. Adormi la loc, sub privirile îngrijorate ale soției.

La câteva saloane distanță, Denisa se trezise deja. Se simțea bine, mai bine decât anticipase, din ceea ce îi explicaseră doctorii. Urma să fie dusă acasă, iar acolo să fie îngrijită de Organizație până ce se va recupera pe deplin. Greg o privea, plin de admirație, de pe marginea patului, în timp ce povesteau vrute și nevrute. Îi plăcea de fata asta. De-ar fi fost mai tânăr cu vreo douăzeci de ani...! Dar o va mai avea aproape, cel puțin atâta timp cât se va recupera. Iar dacă va alege să plece din organizație, nu-i va sta în cale, nu va încerca să o convingă să rămână. Ar fi vrut să fi avut curajul ei și să fi încercat să fie donator când i se oferise șansa. Poate că viața lui ar fi putut fi mai mult decât Organizația. Poate ar fi avut o șansă la o viață normală...

-Greg!, exclamă ea când observă că el o privea distras. Ce-i cu tine?

-Nimic, nimic!, exclamă el și-i zâmbi. Doar că mă gândeam cât de curajoasă ești...

-Periatul colaboratorilor e trecut în fișa postului?

-Desigur, chicoti el. Primesc și bonusuri pentru asta...

Ea îl prinse de mână:

-Mulțumesc!, șopti ușor.

El o privi intrigat:

 -Pentru ce?

 -Pentru că mi-ai dat șansa să-mi prelungesc viața. N-aș fi aici, acum, dacă n-ai fi fost tu...

El zâmbi:

 -Totul ți se datorează! Ai fi putut refuza colaborarea...

-Ha! De parcă aș fi putut refuza!

-Nu, serios! Ai fi putut refuza...dar îmi pare bine că n-ai făcut-o...

Denisa îl privi intens:

-De ce?

Greg înghiți în gol. Simțea că se prăbușește lumea în jurul lui și că singurul punct de reper era ea. Îi șopti:

-Știi tu...Apoi îi sărută mâna și se ridică, lăsând-o pe Denisa cu gura căscată.