Necunoscuta

Transformarea

Ca să își încheie existența ca Tina, Denisa trebuia să se întoarcă. Greg îi explicase că e mai simplu să rezolve înscenarea în țară, decât în străinătate...

Se îndrepta spre aeroport. Rezolvă formalitățile, apoi se urcă.

Avionul decolă grațios, iar după o  vreme Tina/Denisa ațipi.

Visă, ca de atâtea alte ori, acel vis al ultimei zile cu mama ei...

Demetra se pregătea să meargă la lucru. Era barmaniță la un club.

-Cristina!, strigă ea furioasă. Iar nu ți-ai făcut curat în cameră? Ce-am vorbit noi două săptămâna trecută? Ce mi-ai promis?

-Că o să fiu mai responsabilă, răspunse Tina după ce scuipă din gură pasta de dinți. Uite, mamă, promit că pe mâine o să găsești totul lună și bec! Dar nu pot în seara asta...sunt frântă! Abia mi-am terminat proiectul pe mâine...

-Ai face bine!, o întrerupse Demetra. Oare eu nu-s obosită? Am două joburi, numai să te văd realizată...

-Știu, mami!, zise ea și veni să o îmbrățișeze. Știu cât își datorez, începând de la faptul că m-ai adoptat până la cât muncești ca eu să-mi pot urma visul...promit!, strigă ea după Demetra, care se îndrepta spre ieșire. Te iubesc!

-Și eu te iubesc, scumpo!, auzi Tina pentru ultima dată cuvintele ei...

Pe scaunul din avion, Tina începu să se foiască. Nu din nou! Nu din nou!

Era într-o cameră austeră. Un bărbat în halat alb o puse în fața unei ferestre.

-E mama ta?, întrebă el.

-Da, încuviință înlemnită Tina, privind fața plină de răni și de urme de lovituri. E mama mea.

Visul o purtă mai departe. Se revăzu plătindu-l pe detectivul pus să afle ce se întâmplase cu Demetra. Apoi ziua când aflase adevărul, în biroul lui dezordonat și mirosind înțepător a tutun:

-A fost omorâtă în bătaie...fiind suspectată că spiona din partea unei alte grupări de trafic de droguri...apoi aruncată la groapa de gunoi...sfâșiată de animale parțial...găsită de niște oameni care scotoceau prin gunoaie...

Visul o purtă în ziua când porni planul de răzbunare împotriva lui Max...începând cu schimbarea numelui...a adresei, cu finalizarea școlii, cu primii pași în cariera de model...cu prima ocazie în care se strecurase lângă el, anume pentru a fi remarcată...

Tresări și oftă când însoțitoarea de bord o scutură ușor:

-Domnișoară! Domnișoară! Ne pregătim curând de aterizare! Vă rog să vă puneți centura...

Amețită de vis, Tina/Denisa oftă recunoscătoare. Aterizară, iar o mașină o aștepta. Greg îi strânse mâna. Era ultima ei zi de viață ca Tina. Își trase pe cap o perucă lungă, asemănătoare părului ei natural. Se machie cum o făcea de obicei, înaintea unei ședințe foto. Greg îi înmână actele originale.

La locație, totul fusese pregătit. Cadavrul era așezat deja pe poziție. Organizația își făcuse datoria exemplar. Moarta avea toate semnalmentele Tinei, inclusiv grupa ei de sânge. Tina intră numai cât să-și lase amprentele pe câteva obiecte și să-și abandoneze actele și câteva obiecte personale. Peste câteva ore, focul mistuise jumătate de clădire, iar cadavrul era neidentificabil. De la distanță, Denisa și Greg urmăriră operațiunea pompierilor și apoi se îndreptară spre o altă locație.

A doua zi, lumea întreagă afla, inclusiv Max, despre incendiul puternic care a curmat destinul unei stele în devenire în lumea modei...

Următorul rol pe care trebuia să-l joace era de soldat, iar ea nu avea idee cum.  Urmară luni bune de pregătire fizică, alături de instructori duri. Când încheie pregătirea, nimeni n-ar fi recunoscut-o. Cu cicatricea artificială, tunsă băiețește și plină de mușchi, nimic nu ar fi legat-o de Tina din trecut. Chiar zâmbea în sinea ei, când își amintea predicția lui Greg: ,, dacă reușești, avem toți de câștigat. Nimeni nu știe că noi ne-am întâlnit. Ba chiar, la un moment dat, nici tu nu îți vei mai aminti...”. Se uita la viața ei anterioară ca la un film ciudat.

Se infiltrase în unitatea militară ca să supravegheze activitățile șefului unității. Se impusese prin muncă și seriozitate. Iar când misiunea de salvare a fost pornită și era nevoie de voluntari, s-a oferit. Puțin știa însă cât de aproape era să se dea de gol! Ca model, fusese în preajma vedetelor tot timpul, iar Max și ea stătuseră nu odată împreună cu Mario la diverse evenimente. Când îl lăsase la poarta din spate întreg și sănătos, fără ca s-o recunoască, demară în trombă, apoi odată ajunsă înapoi pe drumul spre unitate,  se opri și vomită. Apropierea de lumea aceea, de oamenii aceia, îi făcea greață. Stătu câteva minute până să-și revină, apoi porni înapoi, reintrând în rol. Avea o misiune, era în viață! Și își dădu seama că ajunsese să îi placă ceea ce făcea!

Și de-abia aștepta ca Max să plătească pentru ce-i făcuse mamei sale!