Necunoscuta

Sub acoperire

De mai bine de un an, Theo lucra ca voluntar la un adăpost de animale.

Mai puțin înclinat spre afaceri decât Giani, mai puțin talentat decât Mario, mai puțin aplecat spre studiu decât David, își găsise de mic copil alinarea în prezența necuvântătoarelor. El era singurul bucuros când îi venea rândul să lucreze la grajduri. Iubea toate animalele, iar ele simțeau asta și-i răspundeau la fel. Când în apropierea domeniilor familiei lui se înființase adăpostul de animale, fusese printre primii care se prezentaseră ca voluntar.

Prea puțin celebru, față de frații lui, reușise cu succes să rămână într-un binecuvântat anonimat. Se împrietenise cu toți voluntarii de acolo, iar pe doctor Maya, veterinarul care înființase adăpostul, o impresionase cu devotamentul său față de animale. Reușise să scape de filtrele lui Giani și aici, la adăpost, se simțea cu adevărat liber și fericit. Făcuse numeroase donații anonime, iar Maya era mereu mirată cum de vin donațiile fix atunci când trebuie. Pe sub mustață, Theo zâmbea. Îi era dragă Maya, o simțea o tovarășă în protecția necuvântătoarelor.

Îl luase însă complet prin surprindere când într-o seară ea îl invitase la un pahar. Acceptase bucuros. Observase de ceva vreme că ea era tot mai închisă în sine, că suferea, dar educat să respecte, nu întrebase, nu se apucase să se bage în viața ei.

Surprinderea lui Theo crescu și mai mult, când în loc să o ia spre oraș, la vreo cârciumă, Maya viră brusc fix în direcția opusă. Derutat, Theo se gândi la tot felul de scenarii, inclusiv la ce pățiseră Mario și Elena. Dar, după vreun kilometru, Theo  privi înainte și rămase cu gura căscată.

Ajunseseră la poarta unei proprietăți imense, înconjurată cu un gard de fermă. Maya apăsă pe o mică telecomandă, iar poarta se deschise.

 -Bine-ai venit la mine!, zise ea oarecum ceremonios.

-Ăăăă...bine te-am găsit?, zise Theo încurcat. Aici locuiești?

Mintea îi lucra febril. Erau aproape vecini și nu o cunoștea? Chiar că-s aerian, își zise.

-Da, e un fel de-a zice...Eu am un colț al domeniului...O căsuță a mea...Restul e al familiei...

-Maya Petre? Ești fiica acelui...Petre?

-Îhî, confirmă ea, rotind de volan. Șiii...am ajuns!

Theo înghiți în gol. Maya Petre... dar nu apucă să aprofundeze gândul. Doi dulăi imenși alergau entuziasmați spre mașină. După ce termină cu mângâierile, Maya li-l prezentă pe Theo. Îl acceptară imediat, spre totala ei uimire:

-N-am mai văzut așa ceva! De obicei sunt în stare să-l mănânce pe orice străin...

Theo zâmbi:

-Știu și ei că n-am intenții rele...

O casă mică și cochetă, îmbrățișată de flori și cu o terasă luminată de ghirlande de beculețe îi aștepta.

-Fă-te comod, zise Maya. Ce bei?

-Ai bere?, zise el.

-Am, răspunse ea, zâmbind. Chiar aveam și eu poftă de una...Deci, spune-mi, Theo...zise ea după ce sorbi din bere, spune-mi câte ceva despre tine...de când te-am cunoscut, ești cel mai devotat protector al animalelor, dar și cel mai misterios om...Cine ești, Theo? Cu ce te ocupi, în afară de ceea ce faci la mine la adăpost...?