Necunoscuta

Demetra

Demetra se strecură în salonul pacientei. Era trecut de miezul nopții.

O privi cu compasiune cum respira cu greutate și se întrebă, pentru a mia oară, cum reușise să ducă la final o sarcină cu gemeni, având în vedere viața pe care o avusese.

Nu fusese de acord cu ordinul doctorului. Mama avea dreptul să afle că născuse doi copii, nu unul. Deși înțelegea motivele pe care i le enumerase acesta, conștiința o împingea să se revolte. Puse seringa în micul dispozitiv prin care se putea alimenta perfuzia, apoi expiră profund, privind cum cele două lichide se amestecă.

,,Unul dintre ei va muri azi, nu va rezista!”, prezise doctorul, privind spre cei doi nou-născuți din incubatoare. La momentul respectiv, îi dăduse dreptate. Erau născuți la termen, dar foarte, foarte mici. Și lucru rar întâlnit, nu semănau deloc între ei.

Se cutremura când se gândea că avea aceeași vârstă ca mama copiilor: 21 de ani. Trecuse și ea printr-o cumpănă, când aflase că nu va mai putea avea copii. Soțul o părăsise, plin de amărăciune. Era proaspăt divorțată! Simțea că viața e nedreaptă cu ea. O drogată putea avea gemeni, dar ei i se refuza acest drept!  Un copil, un singur copil de-ar fi avut!

Ieși din salon, apoi se îndreptă spre camera unde o așteptau teancurile de fișe de completat.

Începu să scrie, și aproape ajunse la mijlocul teancului, când o alertă îi atrase atenția. Fugi să verifice, apoi voi să cheme doctorul de gardă care dormea în camera lui, când parcă o prezență puse stăpânire pe ea. Puse receptorul jos, iar cu mișcări sigure, scoase bebelușul mort din incubator și-l puse deoparte. Se duse la incubatorul unde era unul dintre cei doi gemeni. Îl scoase cu grijă, apoi îl plasă în locul celui care murise. Tăie cu forfecuța banda de identificare de la încheietura ambilor copii, apoi le puse fiecăruia câte una nouă. Plasă copilul mort în locul celuilalt. Apoi se duse și raportă decesul medicului de gardă.

Somnoros și total neimpresionat, declară decesul, apoi , după ce repetă de câteva ori că prevăzuse asta, doctorul se puse înapoi la culcare.

Demetra fierbea în interior. După ce doctorul se retrase, se duse la baie. Tremura din toate încheieturile. Se spălă de mai multe ori cu apă rece, apoi se întoarse la completat fișe. Treptat, monotonia scrisului o ajută să își recapete pulsul normal. Până ce termină, mintea acceptase deja schimbarea ca o realitate. Nici nu fusese nevoie să se prefacă defel. Dimineața merse acasă, viața merse înainte ca și până atunci.  După câteva săptămâni, când copilul crescu suficient și scăpă de riscuri, mama lui, care-l abandonase în spital, declară că nu îl vrea, că nu îi poate oferi nimic și că e de acord să-l predea statului. În cele din urmă, când semnă actele de adopție, Demetra oftă ușurată. Avea cel mai scump lucru din lume: un copil. Și o viață întreagă de bucurii, jocuri și râsete împreună.

Oftă ușurată când află că și celălalt copil fusese adoptat. Se felicita pentru prezența de spirit pe care o avusese în acea noapte. Ambii copii erau în familii iubitoare, iar Demetra simțea că de acolo de unde era, mama lor era mulțumită cum decurseseră lucrurile. Nu povesti nimănui, vreodată, ce făcuse. Ce rost ar fi avut?

Viața își urmă cursul, anii trecură repede, iar copilul se transformă într-o adolescentă superbă. Privind-o, uneori, Demetra se înfiora. Oare va putea face față cerințelor, ca mamă singură? Pornise de jos și ea, știa că nu va permite ca fiica ei să pornească la fel. Pe lângă locul de muncă de la spital își găsi de lucru la un bar. Lucra la negru, dar făcea bani frumoși. De cele mai multe ori, câștiga dublu la bar față de salariul de la spital.

De-a lungul anilor avusese câteva tentative de relații, dar nimic de durată. Cât cea mică fusese mică, nici măcar nu se punea problema. Dar acum, când ea era adolescentă și se dovedea pe zi ce trece mai independentă, își dădu voie să se aventureze pe tărâmul unde era mai neexperimentată decât fiica ei.

Nimerise fără să știe în brațele celui care-i va duce viața pe culmi nebănuite, înainte să o trimită pe lumea cealaltă.

Max o ochise de mai multă vreme. Frecventa barul numai datorită ei. Se împrieteniseră, apoi, treptat ajunsese să aibă încredere în el, în ciuda reputației lui. După câteva luni deveniră amanți, iar fiica ei constată că mama era mai vioaie și mai veselă ca oricând. În plus, banii erau tot mai puțin o problemă. Însă Demetra nu-l prezentase fiicei niciodată pe necunoscutul bănos. Instinctul îi spunea că așa era mai bine, iar el nu află niciodată cum arăta sau cine era ea de fapt. Precaută, Demetra pusese deoparte banii primiți de la el, având parcă un presentiment. Iar cele ce-au urmat, au confirmat presentimentul...