O noapte în patul unui... „străin"

Capitolul 1

New York, SUA, 5 decembrie 2014

Stând la barul din clubul Make It Bad, Carolinne Colchester - cât ura numele ăsta! - mai sorbi încă o gură din al doilea pahar de vin pe care îl comandase. Gustul dulce al vinului îi inundă gura şi înghiţi dorindu-şi să nu se mai termine. Apoi, lăsă paharul jos. De ce venise în clubul ăsta pentru afacerişti şi bogătani când ea îşi dorise doar un pahar de vin pentru a se relaxa după ziua asta idioată?

Fusese îngrozitor! Ziua începuse bine. Se trezise la şase, îl plimbase pe Max - labradorul pe care îl avea de trei ani - apoi revenise acasă, în luxosul apartament unde locuia la cinci minute distanţă de Tribunal.

Viaţa era ciudată. Carolinne ştia asta. Îşi aminti de zilele de după căsătoria ei. Ajunsese în America şi imediat începuse să studieze sârguincios. Fusese una dintre cele mai bune eleve de la Facultatea de Drept, ceea ce îi asigurase un drum lipsit de suișuri și coborâșuri. În zilele ce trecuseră celor patru ani de facultate, gândul tinerei zburase de la şcoală la necunoscutul care îi era soţ. Iar în tot acest timp, ea nu ştia cum arată el. Nu îi păsa nici cine e. Ştia că îl cheamă Sebastian Colchester şi că e cu zece ani mai mare ca ea.

Orice fată visează la căsătoria ei, momentul acela când va zice „Da!" în faţa Domnului şi îl va accepta pe bărbatul iubit. Trist însă că ea nu avusese ocazia să facă asta, chiar dacă era căsătorită. Nici măcar nu avea un inel de logodnă sau o verighetă care să-i ştirbească libertatea. Şi totuşi nu mai era aceeaşi Carolinne Flinn. Nu ar fi fost numai numele - Carolinne încă se prezenta drept domnişoara Flinn - ci sentimentul că, oriunde s-ar duce soţul ei, va apărea şi îi va îngrădi libertatea. Însă asta nu se intamplase până acum. Slabe şanse să se întâmple şi de acum înainte.

Chiar dacă terminase facultatea cu brio, Carolinne avea o stagiatură de făcut şi încă un examen de luat, iar „ucenicia" mai sus menționată şi-o făcea alături de unul dintre cei mai buni avocaţi ai firmei Lawyers. Domnul Henri Watt avea în jur de cincizeci şi cinci de ani şi era un barbat experimentat şi un profesor bun. În cei doi ani de stagiatură Carolinne învăţase multe de la dumnealui, lucruri care îi vor fi folositoare şi mai târziu, în neobosita luptă cu nedreptatea de care suferea societatea. Totul decursese bine, când, ajunsă la birou, privise calendarul.

Cinci decembrie 2014.

Ce era rău la această data? Oh, păi era! Stagiatura ei urma să se încheie în această primăvară spre vară. Şi asta însemna că în această vară avea loc nunta. Infama nuntă.

Şase luni. Şase luni. Şase luni.

Nu se mai putuse gândi decât la aceste şase luni care urmau să treacă rapid. Iar ea trebuia să facă ceva şi mai rapid. Trebuia să depună actele de divorţ. Însă întâi trebuia să-şi termine stagiatura. Nu putuse să se gândească decât la această problemă presantă.

Întâi trebuia să termine şcoala.

Doi, trebuia să intenteze divorţul cât mai curând.

Chiar nu îi păsa de ce va spune tatăl ei. Lui nu îi păsase de ce spusese ea. Ei de ce să îi pese de ceea ce spunea el? În ultimii şase ani vorbise de maximum două ori cu el. Nu aveau ce vorbi. Oftă şi observă că deja golise paharul. Când se întâmplase asta? Barmanul nu o băga în seamă. Era prea ocupat cu o tipă ai cărei sâni ieşeau din decolteul mult prea adânc; totuși, deschise gura pentru a-l chema.

-Barman!

Îşi puse o mână pe gât, ameţită. Nu fusese vocea ei. Sau fusese? Nu. Ea nu avea voce de bărbat, chiar dacă vocea ei suna un pic prea răguşită faţă de a altor femei. Cât băuse? Şi nu s-ar fi îmbătat dacă ar fi mâncat ceva înainte! Nu îşi amintea de ultima dată sau oră când mâncase. Să fi fost în această dimineaţa? Probabil. Apoi, toate bănuielile -cum că acea voce masculină nu îi aparţinea- i se confirmară.