Capitolul 5

21.4K 1.4K 129
                                    

Lui Sean i se părea că arăta precum o zână, o ființă mitologică desprinsă din basmele pe care le auzise în copilărie, sau în poveștile mamei sale. Oricum mai puțin reală. Părul se ridica perfect compact la fiecare pas al său, fiind lung, desfăcut, blond și, mai știa el din urma cu câteva nopți, extrem de mătăsos. Expirând brusc, îi deschise portiera când o văzu apropiindu-se de mașină. Îi menținuse privirea la geam și păruseră a se înțelege de minune, femeia fiind cu adevărat o prezență agreabilă. Tremură, izbindu-l un val de răcoare, nefiind îmbrăcat deloc gros, în momentul în care Carolinne spuse:

—E în regulă dacă mă duc până sus? Am uitat ceva...

—Du-te, îi zise el, închizând aprobator din ochi o dată cu portiera. Femeia se răsuci pe călcâie și o porni din nou în centrul locuințelor de lux. Luă liftul, nu spre apartamentul ei, ci spre cel al persoanei în grija căreia îl lăsase pe Max, astfel încât se îndreptă spre uşa Deborhei în care bătu de trei ori, înainte ca femeia să-i răspundă. Zâmbindu-i, Carolinne își împreună mâinile și spuse:

—Ştii că Max face nazuri la vitaminele prescrise de medic, dar...

—Ştiu toate astea, Carolinne. Nu-ţi face griji pentru că în seara asta Max este responsabilitatea mea.

Dinăuntru Max lătră fericit, aprobator. Carolinne se înmuie şi încuviință. Apoi, îşi luă la revedere şi se grăbi din nou spre maşină. Imediat, Sean porni mașina ieșind din zona sa și mergând cu viteză drept înainte.

—Ce s-a intamplat? o întrebă curios în timp ce ieşea de pe străduţă.

—Este Max, câinele meu. A avut ceva probleme, iar doctorul i-a prescris vitamine. Se simte mai bine de la ele, doar că îmi făceam griji. Chipul îi radia în timp ce vorbea despre „copilul" ei, despre câinele său. Rotind volanul, Sean zise, mulțumit să o vadă zâmbind:

—Puteai să-l iei cu tine.

Ridicând din sprâncene, ironică, femeia răspunse:

—Nu ştiam că-ţi plac animalele.

—Nu-mi plac, fu acesta de acord. Dar, pentru câinele unei... zâmbi din nou, demonic, amice - continuă pronunțat - foarte bune, pot face o excepţie

Carolinne se încruntă şi îl întrebă, neluând în considerare șicanele sale:

—De ce nu-ţi plac animalele?

—Pentru că sunt zgomotoase şi murdare.

—Max nu e aşa. E cel mai bun prieten al meu şi e curat şi liniştit. Aşa l-am educat.

—Acum înţeleg.

—Ce înţelegi? întrebă de dragul conversației, fiind luată prin surprindere de răspuns.

—De ce o femeie ca tine a mai fost virgină la vârsta ei.

Țâțâind, femeia îl pocni jucăuș peste braț, pe când el râse.

—Glumeam.

—Nu-mi plac glumele tale.

—Nici mie. De-aia le fac rar.

Carolinne îl privi cu o sprânceană ridicată, moment în care el zâmbi. Ninsoarea începuse a se domoli chiar dacă era doar impresia lăsată de cerul înşelător. Străduţele New York-ului erau întunecate în ciuda faptului că, erau luminate de felinare. Privindu-l în obscuritate, Carolinne îşi permise să-l analizeze. Cum de putuse să se culce cu un asemenea bărbat? Nu era numai înfăţişarea lui cea care o determina să-și pună acea întrebare. Da, bărbatul ei perfect arăta blond, cu ochii albaştri şi nu foarte înalt pentru a nu o intimida. Sean era complet opus așteptărilor sale; era atât de înalt încât ea îi ajungea la piept, era brunet și avea ochii căprui. Într-un cuvânt, arăta ca oricare alt bărbat, detalii pe care le observase încă de la început. Un alt aspect era şi atitudinea lui. Viziunea sa onirică închipuia un bărbat romantic, iubitor şi dulce. Din nou, domnul Dylan nu corespondea cerințelor pentru că femeia sfârşise în pat cu un tip dur, arogant şi pervers de bogat.

O noapte în patul unui... „străin"Where stories live. Discover now