Capitolul 24

17K 1.1K 144
                                    

M-am tot gândit la moartea lui Gregg și îmi dau seama că Dumnezeu a făcut, în sfârșit, dreptate. Nu am nicio idee cine l-a omorât, dar pentru ceea ce mi-a făcut... Merită fiecare părticică de durere pe care a trăit-o când murea.

Știu că amanta lui nu va fi fericită cu asta. De unde mai vin banii, acum? Oh, și când știu că amanta lui este...

***

Oh! La naiba! Întârzia la servici! Carolinne lăsă cartea întoarsă cu fața în jos. Avea să citească în momentul în care ajungea acasă. Azi era prima zi de muncă după sărbători - cinci ianuarie două mii cincisprezece. Pe lângă faptul că era pregătită pentru a începe serviciul, mai era pregatită și pentru smiorcăielile lui Sean. O tocise în fiecare zi cu privire la faptul că nu trebuia să se ducă la serviciu în situația ei și, chiar dacă era conștientă de tot, nu putea să renunțe la stagiatură doar pentru că era însărcinată. Abia după ce își aranja cariera, avea să își ia concediu, nu înainte.

Când coborî, îl văzu pe Sean sprijinit de baza scărilor, privind-o.

—N-am să te ascult, Sean! îi zise ea.

—Știu că nu am sorți de izbândă cu tine, Carolinne, îi spuse el, prinzând-o de mijloc și sărutând-o puternic.

—Părinții tăi! icni ea, încercând să se dezlipească de buzele sale.

—Mama și tata sunt la cumpărături.

Carolinne se relaxă și îl luă în brațe, lipindu-și buzele de ale lui.

—Să nu uiți că, după ce vin de la Debby, ne întâlnim la spital.

—Nu uit de consult.

—Sper, îi zise ea. Se încălță cu cizmele. Nu prea știu când vor apărea grețurile, dar sper că nu curând.

—Poate că nu vei avea grețuri.

—Sper. Se îmbrăcă cu paltonul și adăugă din nou: Îți reamintesc...

Carolinne fu oprită de un sarut.

—Te iubesc, Carolinne!

Inima ei se înmuie, ca de fiecare dată când auzea aceste cuvinte, și îi răspunse:

—Și eu pe tine!

Se mai sărutară o dată; apoi, ea ieși din casă și intră în mșsină, conducând spre firmă. I se părea că totul avea să fie bine azi!

***

Aerul înțepător de ianuarie îi atacase obrajii, făcând-o să fie brusc mai roșie decât putea fi o blondă în acest sezon. Când intră în sediul firmei, fu întâmpinată de degete care loveau violent tastaturile laptop-urilor, de persoane care treceau grăbite, prima persoană pe care o observase fiind Jimm. Bărbatul o reperă, de asemenea, și se îndreptă spre ea.

—Ce faci, Carolinne?

—Jimm! îi zâmbi. Mi-a parut o veșnicie concediul acesta.

—Aș fi vrut să fie mai lung, nu fu el de acord cu ea. Urcară împreună scările la al doilea etaj, în zona birourilor. Să înțeleg că ți-a fost dor de muncă.

—Mi-a fost. Carolinne vru să treacă, dar Jimm o prinse de mână. O lipi de balustaradă și se lăsă peste ea. Jimm?

—Mă întrebam, dacă ai dori să petreci weekend-ul cu mine.

—Poftim? Carolinne îl privi parcă nedându-și seama de ce zicea. Dar erai cu...

—Relația nu a mers așa de bine! îi zise el, scurt. Știu că te-am lăsat de multe ori de izbeliște, dar asta din cauza tipului ăluia cu firma de mașini.

O noapte în patul unui... „străin"Where stories live. Discover now