Capitolul 19

17.4K 1.2K 74
                                    

Întunericul te înghițea, la propriu, în acea noapte de decembrie, în care Sean se strecura în casa familiei Holly.

Nu luase mașina după el, fiindu-i mai ușor pentru a nu fi prins. Casa doamnei Holly era aproape de Grand Central, mai exact, pe strada 42 St-Bryant Pk. Sean luase un taxi pentru a ajunge aproape de adresa domiciliului, care nu demult fusese a familiei Holly, iar mai apoi îl lăsase pe taximetrist să plece.

Ziua lui decursese bine, făcându-și o groază de planuri cu privire la această intrare prin efracție. Carolinne ieșise la amiază, în ciuda protestelor lui Sean, și apoi revenise. Era ca și cum uitase de acțiunea pe care el avea să o întreprindă in această seară.

Înainte de a pleca, o văzuse pe Carolinne sus, în dormitor. Aceasta dormea cu păturile acorpindu-i capul. Zâmbise – era mulțumit că nu instistase din nou, ca să nu se certe cu ea. Era ora unsprezece cincizeci și nouă, iar Sean ajunse în fața casei respective. Structura era boemă, familia Holly mândrindu-se cu bogăția strânsă. Casa nu părea centrul unei anchete, iar Sean nu putu să nu se gândească dacă Bitt demarase cu adevărat una.

Nu intră prin ușa din față, iar în sensul ăsta se și pregătise, în cazul în care ușa din spate era încuiată. Ca mic copil dornic de aventură, învățase cum să descuie lacăte cu o simplă bucată de sârmă. Purta și mânuși pentru a nu lăsa vreo amprentă, iar când apăsă pe clanță, cu grijă, descoperi că aceasta nu era încuiată. O deschise, deci, încet, bucurându-se că aceasta nu scarțâia. Mirosul stătut de moarte încă se simțea în aerul din locuință, și pentru un moment, Sean se temu că avea să vomită. Închise ușa în urma sa pentru a nu atrage atenția și păți cu grijă pe micul hol ce ducea în bucătărie. Urmele de luptă și sânge de pe blatul de la bucătărie nu fuseseră curățate. Nu voia să își închipuie ce văzuse Carolinne atunci când fusese martoră pentru încă o crimă.

Pierdut în oroarea de a vedea un cadavru, uită de ce își propusese să intre prin efracție în locuința soțulor Holly. Apoi, își aminti că venise pentru a descoperi ceva cât de mic care să indice identitatea criminalului, sau complicilor. După scanarea rapidă a obiectelor din bucătărie, observă că doamna Holly fusese o femeie extrem de organizată. I se părea că fiecare obiect își avea locul lui cu strictețe, ceea ce îl făcea să se întrebe, dacă o femeie așa de organizată detinea un jurnal. Majoritatea femeilor o făceau. De ce nu și ea?

Trebuia să se asigure că se uita îndeajuns de atent peste tot pentru a găsi așa ceva. Nu era niciun covor în toată casa, auzindu-și pașii pe podea, alături de fiecare scârțâit și ușă pe care o deschidea. Brusc, simți cum este privit. Se întoarse, dar nu văzu nimic în spatele său. Urcă câte două scări o dată și ajunse la etaj. Privind ușile, își dădu seama care dintre aceste camere aparținuse doamnei și domnului Holly.

Intră în prima camerp, surprins să constate că nu era un dormitor. Era un salonaș frumos mobilat, în care nu credea că mai intrase cineva de ani buni. Al doilea, era un dormitor. Deschise, așadar, noptiera și nu găsi nimic. Constată că toate dulapurile din acest dormitor erau goale. Oftă și ieși în hol, când observă ceva. Un ochi mai putin ager nu ar fi remarcat strălucirea unei „raze" bondinii trecând rapid după peretele care anunța scările. Dar Sean fusese antrenat în arta de a trage cu ochiul și urechea, așa că observă prezența unei alte persone în casă. Mișcându-se agil, ajunse aprope de perete. Era sigur că persoana respectivă nu coborâse scările; l-ar fi văzut, doar. Iar când identifică mirosul dulce care îi dîduse de furcă atât de mult timp, simți că urma să se întoarcă și să o strângă de gat pe cea mai încăpățânată femeie de pe Glob.

Se întoarse rapid și își așeză o mână pe gura acesteia pentru a o impiedica să țipe. Întunericul o masca bine, fiind îmbrăcată toată în negru. Numai părul îi strălucea ca o rază de soare într-un colț al Întunericului. Ochii ei mari se căscară, albaștri și fricoși, și îl priviră. Încruntătura lui Sean o putea omorî in acel moment. Oh, și ce ar fi vrut să o strângă de gât pe încăpățânata și atrăgătoare lui soție!

O noapte în patul unui... „străin"Where stories live. Discover now