O noapte în patul unui... „străin"

Capitolul 15

Atunci când Sean primise telefonul de la Carolinne, crezuse că își pierdea mințile din cauza ei.

Apoi, când îi auzise panica din voce și rugămintea, simțise că fusese lovit în moalele capului. De-abia ce venise de la birou și își aruncase haina pe un scaun. Încă două ore și urma să fie întâmpinat de sărbătoarea Crăciunului, gândise el. Singur într-o casă prea mare pentru un burlac, dorise să dea drumul la televizor, când mobilul începuse să îi sune intermitent pe măsuța de cafea pe care-l aruncase.

Deci, condusese ca un nebun pe străzile alunecoase ale New York-ului, fiind mânat de imaginea unei Carolinne rănită sau - și mai rău - ucisă. Ajuns în fața blocului în care se afla și apartamentul ei, Sean văzu sirenele colorate ale mașinilor de poloiție luminând în noaptea friguroasă. Crezuse că nu putea fi mai rece de-atât, însă atunci când un fior îl străbătu văzând o targă ieșind din scara blocului de lux, își dădu seama că se înșelase. Se apropie de targa pe care doi bărbați o cărau, iar inima îi stătu în loc.

Nici nu era conștient că își zicea: Dă, Doamne, să nu fie Carolinne!

Blana galbenă a labradorului îl făcu să vadă strălucirea stelelor în ochi, crezând că ea er ape acea targă; era, însă, Max. Își premise să se relaxeze, chiar dacă îi părea rău pentru animalul aparent mort. Nu înțelegea de ce zăcea lipsit de viață; vedea doar sângele.

—Hei! strigă un polițist spre Sean. Acesta se opri și spuse:

—Sean Dylan. Am venit pentru...

—Sean?

Auzi glasul slăbit al lui Carolinne care se afla pe o altă targă. Avea ochii roși, brațul îi era bandajat strâmb și sângera vizibil. Părul blond îi cădea pe spate, în cascade. Cu membrele tremurându-i, bărbatul se îndreptă spre ea și o îmbrățișă. Parfumul ei, părul, pielea! Totul era așa de divin, iar prin gaura din brațul ei se scurgeau toate celulele care făceau posibilă supraviațuriea ființei din mâinile sale.

—Carolinne... șopti el, înghițind pentru a nu plânge.

—Sean... Eu...

—Haideți! strigă un medic de la ambulanță. Câinele a fost transportat! E rândul dumneavoastră, domnișoară.

Patul cu rotile se puse în mișcare, Colchester prinzându-se de acesta pentru a fi luat cu totul și transportat cu mașina ambulanței.

—Mă descurc! Insistă ea într-un protest slab, ceea ce marca starea de epuizare și de durere în care se afla.

Sean urcă și el în mașina ambulanței, nepăsându-i dacă era sau nu primit. Îl văzu pe prietenul său – inspectorul - în treacăt, înainte ca ușile să se închidă.

—Ce s-a întâmplat? întrebă el, adresându-se medicului.

—A fost împușcată! zise doctorul. Apoi îl privi neîncrezător. Dumneavoastră sunteți...?

Impușcată? De cine naiba să fie împușcată în seara de Ajuns? Involuntar, îi strânse mâna. Nu crezuse că va experimenta vreodată ideea ca un membru al familiei lui să se trezească purtând un glonț în oricare parte a corpului. Era, pur și simplu, fantezie!

—El este... vru Carolinne să spună, când el i-o luă înainte.

—Sunt soțul ei!

Doctorul încuviință, plescăind indiferent în direcția lor. Sean înghiți în sec și își întoarse chipul spre ea; era vizibil șocată, dar la fel se simțea și el.