O noapte în patul unui... „străin"

Capitolul 3

Carolinne nu putea să creadă că Jimm o lăsase pentru o simplă femeie cu care împărțea pasiunea comună a artei abstracte. Venise aici cu ea şi avusese impresia că tot cu ea urma să iasă de aici. Dar nu... Fusese abandonată aici, lângă bărbatul pe care nu voia să îl suporte. Îşi muscă buza inferioară ştiind că domnul Dylan se uita la ea ca un şoim la prada lui. Îi simţea privirea arzătoare pe spatele ei, urmărindu-i fiecare curbă a corpului.

—Să înţeleg că am rămas doar noi doi? în vocea lui se putea citi amuzamentul alături de acea tentă perversă caracteristică posesorului de nume Sean Dylan. Mai devreme când acea enervantă Bridgit întrebase ce făcuseră ei doi acolo, văzuse raspunsul care atârna pe vârful limbii lui. Nu putea să spună că nu era adevărat. La urma urmei făcuseră sex. Amintirea acelei nopţi în care se abandonase în braţele unui străin -necunoscut care era chiar lângă ea- o cutremura de fiecare dată, mai ales acum când obiectul dorinței sale își lipea bluza de brațul ei. Cum putuse să fie într-atât de proastă să creadă că nu îl va mai întâlni vreodată? Era New York-ul - centrul comercial American de Nord. Normal şi evident că urma să îl mai întâlnească. Expiră prelung şi îşi impuse să pară matură şi experimentată. Nu trebuia să îi dea de bănuit cu nimic. Trebuia să fie stăpână pe ea. Se întoarse cu faţa spre el şi aproape ameţi văzând acea frumuseţe naturală pe care părea să o posede.

Cum puteau fii unii bărbaţi așa frumoşi? Dar dacă ei arătau doar bine, el arăta chiar frumos. Prea frumos pentru sănătatea ei mintală. Buzele sale erau uşor arcuite într-un început permanent de zâmbet, şi ea ghici la ce se gândea. Invocându-şi puţin curaj -pe care îl lăsase cu desăvârșire acasă- îi zise:

—Ascultă, domnule -sublinie cuvântul mândră de tonul ei serios, formal și care avea capacitatea de a impune.

—Domnule? Dar mă simt... jignit, draga mea. Totuşi nu părea jignit. Părea relaxat, liniştit, ca şi cum Muzeul de Artă NYC era casa lui, iar ea - o musafiră. Veni mai aproape de ea dominând-o cu înălţimea, şi îşi trecu uşor mâna peste curbura cotului său. Se aplecă uşor spre urechea ei şi îi zise: Credeam că noaptea aceea ne-a apropiat... Carolinne. Ea tresări şi îşi atinse cotul, roşind uşor. La naiba! De ce roşea atât? Doar pentru că un bărbat ştia că fusesei virgină până la douăzeci şi patru de ani asta nu însemna că trebuia să se simtă prost în fața lui. Aşa-i?

Respiră adânc, prinzând puterea necesară rostirii unor fraze ample, urmate de mii se digresiuni și care nu respectau decât definiția limbajului prolix, pentr ca mai apoi să îşi înceapă tirada:

—Nu ştiu ce aţi crezut dumneavoastră, dar ce a fost a fost. Nu permit să-mi faceţi avansuri chiar în Muzeu...

—Prea bine, atunci. Maşina mea e parcată afară. Să ieşim acolo.

O lua în râs. Carolinne îşi încordă maxilarul si, întorcându-se cu faţa spre el, pur şi simplu zise:

—Nu mă mai lua tu pe mine în râs. Nu-ți merge! Și sti ceva, castitatea mea – își coborî tonul pentru a nu șoca întreg muzeul - e un simbol cu care mă mândresc...

—Te-ai mândrit, o apostrofă bărbatul. Pot să bag mâna în foc că-i la perfect compus.

Carolinne putea jura că făcea asta dinadins. Simţi cum ia foc, de nervi, şi, ca să nu „explodeze" în Muzeu, înghiți excesul de salivă din grură, spunând:

—Eu plec.

Îi întoarse spatele şi se îndreptă spre direcţia opusă lui. Va ieşi de aici cu demnitate şi mândrie, lăsându-l cu ochii în soare. Şi, acum că ştia că el era aşa de aproape de ea în acest oraş, urma să fie mai atentă pentru a nu mai da nas în nas cu el. Se va feri ca de însuşi Diavolul de el. Întâi, trebuia să iasă de aici, înainte de a se mai face din nou de râs. Parcă vedea lumea cum o privea. Şi ei chiar o priveau. Se uitau insistent la ea de parcă păcătuise. Putea auzi cum unele doamne şuşoteau. Poate era doar paranoică dar era aproape sigură că de ea se vorbea pe întreg etajul.