O noapte în patul unui... „străin"

Capitolul 16

Câteva ore mai târziu, Max era îngropat la umbra unui copac din curtea lui Sebastian Colchester.

După ce avură un moment de reculegere, în care Carolinne vărsă pe ascuns câteva lacrimi, ea și Sean intrară în casă. Locuința, deși luxoasă, i se părea extrem de tristă femeii care nu vedea nicio decorațiunea de Crăciun. Nu exista brad, lumânările roșii erau, de asemenea inexistente, iar Sean nu păruse să se gândească la masa de Crăciun. Pentru el era o zi obișnuită, din câte se putea observa.

—O să mă duc să îți aduc hainele! O anunță, după ce aceasta își scutură cizmele pe covorul din hol.

—Vin cu tine, atunci! zise Carolinne.

—Stai liniștită! Îi cuprinse mâinile pe care i le sărută. Trebuie să te odihnești! Se aplecă și îi scoase încălțămintea, chiar dacă femeia dori să-i spună că nu avea încă o sută de kilograme ca să nu se mai poată apleca. Gestul tandru de dinainte o înmuie și o lăsă fără replică, atunci când el zise: Dormitorul este...

—Știu care este dormitorul! Punctă ea, ca mai apoi să roșească, amintindu-și de noapte în care acceptase relația cu el. Sean îi zâmbi, iar apoi își drease glasul, zicându-i.

—În ceea ce privește masa... O să cumpăr ceva în drum spre casă.

Puțin îi mai păsa ei de mâncare, când răcoarea de afară îi făcuse umărul din nou să o junghie. Cu taote astea, își aminti ceva, așa că-l strigă înainte ca acesta să plece:

—Sean! Carolinne se duse spre geantă și luă cheile. Ia-mi mașina!

Bărbatul prinse cheile și se îndreptă spre ieșire. Rămasă singură, Carolinne se duse spre geantă și își scoase telefonul. Își verifică e-mail-urile, remarcând unul de la tatăl ei. Zâmbi când văzu urarea și mulțumirea pentru cadou. Era bine că găsea motive de a se bucura, din moment ce se simțea îngrozitor. Își luă geanta, o agăță în cui și se descălță. Se îndreptă spre etaj, acolo unde știa că era dormitorul. Camera era bine aerisită, fiecare lucru fiind pus la locul lui în ordine perfectă. Părea că nici nu dormise acolo. Poate că nici nu o făcuse.

Dăud dezaprobator din cap și luă loc pe marginea patului. Și-ar fi dorit atât de mult să-i dea o lecție, însă era atât de slabă, încât cuvintele pe care i le spusese la spital, gesturile lui mai ales, o înduioșaseră. Renunță la orgoliu – nu se simțea deloc bine, și se întinse pe așternuturile albe. Nici nu se gândea să își schimba hainele sau să facă un duș. Îi era suficientă zvâcnirea spasmodică a brațului.Trase păturile peste ea și se cuibări la căldură, acolo unde mirosul lui încă dăinuia. Se simțea obosită și simțea greutatea nefericirii apăsându-i pieptul. O lacrimă îi căzu involuntar pe obraz. O șterse rapid, fiind recunoscătoare faptului că, și ea, dar și copilul ei, trăiau. Ceea ce o nemulțumea era faptul că Sean era acum cu ea, dar totuși îl simțea departe. Pe lângă faptul că nu știa aproape nimic despre el, i se părea că este și o obligație pe capul acestuia.

Faptul că nu comentase când el îi ordonase, mai mult, să locuiască împreună fusese semnul că îi mai dădea o a treia șansă. Își propunea ca aceasta să fie ultima, tocmai pentru că trebuia să facă un compormis pentru a-l cunoaște, pentru a-l înțelege și pentru a-I oferi șansa de a-și cunoaște copilul.

***

Soția lui era extrem de ordonată, observă Sean în timp ce îi băga hainele într-un bagaj roșu pe care îl găsise sub pat. O groază de haine de calitate umpleau dulapurile lui Carolinne. Toate erau călcate și parfumate, iar în final pantofii erau așezati într-un alt dulap. Expirând zgomotos din cauza cantității de lucruri, își dădu seama că femeia iubea pielea și adora tocurile.