One for Another(seria One- Volumul 2)

2. Fraţii Dawson

Devon isi lua geanta si cheile de la modesta ei masina. Incuie apartamentul cu doua camere si apoi se indtrepta spre liftul antic de la capatul holului. Domnul Emett, batranelul de saptezeci si trei de ani, care-i era vecin tocmai iesise sa-si i-a ziarul de la usa. Purta o pereche de pijamale albe cu dungi albastre si un halat maro pe deasupra.Isi trasea papucii de casa de culoare bej atat de lent incat putea fi comparat cu un melc. Devon se gandi ca la varsta lui va ajunge la fel, iar gandul o ingrozea. Bietul de el era complet singur.A fostinsurat insa din pacate sotia l-a parasit inainte de vreme si nici copii nu au avut. A ramas complet singur. Devon se apleca si il ajuta sa i-a ziarul. Batranelul o privi prin lentilele ochelarilor sai de vedere si apoi ii zambi recunoscator.

-Iti multumesc, draga mea. Spatele asta ma omoara! se planse el, iar Devon ii zambi si apoi isi continua drumul.

Liftul scotea sunete infernale. Trebuia reparat cat mai curand. Cineva ar putea ramane blocat in el si nimeni nu si-ar da seama, se gandi ea.

Iesi din blocul in care locuia si se arunca in masina, punandu-si geanta si haina pe scaunul de langa cel al soferului pe care statea ea.Baga cheia in contact si porni. Dupa aproximativ zece minute de mers ajunse in sfarsit la destinatie. Cobora din masina si intra pe usile culisante apoi urca la etajul doi al cladirii in care lucra si din care isi castiga existenta si, implicit din care avea grija de mama ei.

Femeia care-i daduse viata suferea de o boala cumplita.Acea boala de care toti se tem si tremura cand aud denumirea ei: cancerul.De cateva luni bune, ea impreuina cu mama ei luptau cu acesta boala, isa speranta le pierea pe zi ce trecea. Saptamana trecuta cativa medici ii spusesera lui Devon de o operatie, insa costul acesteia depasea cu mult bugetul ei. Nici daca isi strangea salariul pe cateva luni nu reusea sa adune toti banii. Si mai era si chiria plus cheltuielile de spitalizare. In plus de asta mama ei nu mai avea atat de multe luni. Trebuia sa gaseasca o solutie si asta repede. Nu o putea pierde. Sub nicio forma nu va permite asta.

Intra in cabinetul ei si isi lasa jacheta in cuier, la fel si geanta, dar nu inainte de a scoate dosarele catorva pacienti, pe care le studiase azi-noapte. Era sigura ca gasise raspunsurile la afectiunile lor, deci asta insemna ca erau forte aproape de vindecare.

Un ciocanit incet se auzi la usa si Devon mormai un "intra" slab. Usa se deschise cu un scartait incet si o silueta feminina isi facu aparitia in cabinetul psihologic al dr. McFall. Era slaba, foarte slaba. Imbracata intr-un trening negru su cu gluga trasa peste parul odonioara blond stralucitor. Devon ii zambi intelegatoare si o pofti sa ia loc pe unul din albe din fata biroului ei. Isi nota ceva pe o bucata de hartie si o puse langa un teanc de coli albe. Se lasa pe spatarul scaunului sau si isi impreuna mainile in fata.

-Cum merge tratamentul Ana? o intreba pe tanara de oprsprezece ani ce-i era pacienta.

Tanara ofta si isi indeparta gluga de pe cap apoi o privi pe Devon cu acei ochi de un verde crud. Isi musca buza inferioara si incepu sa-si cojeasca oja neagra de pe unghii.

-Nu-mi place deloc. Azi am vrut sa renunt la el! ii marturisi, iar Devon zgomotos.

-Sti ca asta nu ar fi bine pentru tine, trebuie sa continui daca vrei sa te faci bine si sa te reapuci de inot, o incuraja ea.

**

Trecusera deja cateva ore de cand Devon isi incepuse tura, iar acum urma pauza de pranz. Telefonul ii suna si raspunse imediat stiind deja cine era.

-Hei, Grey!

-Buna frumoasao, cobori in trei minute si promit ca te duc la cea mai buna cafeanea din oras! auzi o voce inconfundabila, groasa si putin ragusita.