One for Another(seria One- Volumul 2)

18. "Nu mai plec."

Secundele treceau, dar niciunul nu mai spunea nimic. Tacerea ei ii confirma ca are dreptate. Isi lua mana de pe ea si se aseza in genunchi in fata patului. Trecea din nou prin asta. Din nou pierduse, insa acum nu el era cel care avea nevoie de ajutor. Trecura minute si Devon nu isi mutase privirea de pe fereastra. Se uita in gol iar mintea ii era goala. Cezar ar fi vrut sa-i ceara explicatii, dar pana si el isi daduse seama ca nu e momentul. In plus, era la fel de zdruncinat de vestea ca pierduse inca un copil. Lacrimile lui Devon se uscasera.

-Pleaca, vorbi cu vocea ragusita.

Cezar isi ridica privirea spre ea. Vroia sa spuna nu, dar acum cel mai bine era ca ei sa i se faca pe plac. Mai bine il aducea pe Grey. In fata lui putea sa se descarce mai bine. Se ridica in picioare si se apleca. Ii atinse incet fruntea si isi lipi buzele de aceasta. Iesi din sala. Grey se sperie cand ii vazu fata. Arata groaznic.

-Ce ai facut? Il intreba.

-Du-te la ea, are nevoie de tine acum, ma duc sa vorbesc putin cu doctorul.

Grey il urmari cum se indeparta si apoi il lua pe Mateo si intra la Devon.

Cezar nu il gasi pe doctor si iesi din spital. Se aseza pe o banca si isi scoase telefonul din buzunarul blugilor. O suna pe Hope si isi ceru scuze pentru ca plecase insa nu-i spusese de tot ce aflase. Asta era intre el si Devon. Ii spusese ca intervenise ceva si ca de aceea plecase. Mai ramase pe banca cateva minute apoi urca din nou. Se pare ca Devon era mutata intr-o rezerva. Trebuia sa mai ramana pentru niste analize. Maine putea pleca acasa. El ramase in fata camerei. Ea nu-l vroia acolo acum insa el vroia sa fie aproape. O asistenta iesi urmata de Greyson si Mateo.

-I-au dat un calmant si a adormit, nu mai ai de ce sa stai aici, marai Grey.

Cezar se apropie.

-Era copilul meu, am tot dreptul din lume sa fiu aici si nu ma poti opri.

-Nu vrea sa te vada!

-Doarme nu?! Nici macar nu-si va da seama ca sunt aici.

Grey ar fi vrut sa protesteze insa nu putea ramane aici chiar daca voia. Mateo trebuia sa manance si sa doarma. Ofta si mormai.

-Suna-ma daca se intampla ceva...

Cezar aproba si Grey pleca. Deschise usa incet si intra. Devon dormea si era linistita. Cezar trase un scaun langa pat si se aseza. Isi aseza coatele pe marginea patului si pur si simplu o privi in timp ce dormea. La un moment dat ea se misca si o suvita de par ii cazu pe fata. Mana lui se misca fara sa vrea si o indeparta apoi continua sa-si treaca degetele prin parul des si moale.

-Iarta-ma, sopti el. E vina mea, stiu asta. Imi pare rau pentru tot. Nu am vrut nicio secunda sa-ti fac rau. Am strigat la tine ca un prost cand tu nu aveai nicio vina, apoi chiar daca ti-am spus sa ma lasi in pace tot eu am fost cel care te-a cautat. Nu stiu de ce continui sa caut la tine alinare si intelegere. De fapt, cred ca stiu... Acum cred ca ma urasti si ai tot dreptul din lume sa o faci. Chiar daca azi am aflat ca as fi putut sa fiu din nou tata, sa stii ca si pe mine ma doare la fel de tare. De aceea stiu ce simti si stiu ca acum, chiar daca poate nu vrei sa recunosti, ai nevoie de mine. O sa fiu aici, promit! Grey are dreptate stii, e timpul sa incetez cu plansul si sa fiu barbatul de care ai nevoie tu.

Ziua urmatoare, cand Grey se intoarse la spital Cezar inca o privea. Asezat pe scaunul lui si tinand mana ei in a sa.

-Poti sa mergi acasa acum. I-am adus hainele si o sa o iau acasa imediat ce se trezeste.

Cezar ofta si se freca la ochi. Ii lasa mana in pat.

-Bine. Ma duc acasa sa fac un dus si sa ma schimb si apoi vin la voi.