Maritata cu Forța

Cap8 Tipatul!

Când închidem ochii devenim oribi. Când ne ascundem sub pat, tremurând ca o frunză care își dă ultima suflare atingând pământul rece și înghețat, devim lași. E atât de ușor să întorci spatele și să ignori greutățile, prefăcându-te că totul e minunat și că ceea ce vezi în fața ta... nu e adevarat. Ne este frică uneori și de propria noastră umbră, iar în nebunia noastra distrugem tot ca să ne apăram de fantomele minții noastre. Pentru că frica e un sentiment înfiorător, corpul parcă reacționează împotriva noastră: tremuram, inima își face ca niciodată simțită prezența ..bate la ușa creierului nostru ca o nebună, respirația vrea parcă să fugă, iar mintea devine inamicul nostru. De ce? Pentru că ne înșeală, ne păcălește și ne amețește făcându-ne să luam decizii greșite, să devenim fie prea agresivi ori prea pasivi. Cu alte cuvinte sunt momente când devenim prorpiul nostru dușman...adică ne semnăm singuri sentința la moarte.

Severus se trezi cu o durere de cap cumplită, totul se învârtea în jurul lui, iar camera părea dublă. Clar băuse prea mult! Se frecă pe cap și încercă neputincios să își maseze ceafa. Offf... ce migrenă!! Clar, va renunța la băutură! Gata, cu alcoolul! Va termina amiciția cu el. Închise ochii și se prinse de marginea patului, ca să își revină puțin. Era tare amețit. Dar ce îl nedumirea era muzica groaznică care o auzea în fundal. "Mon dieu... ce dracu...e asta?" Încerca să o alunge, ridicând mâna.... făcând semn cine știe cui... dar muzica nu înceta, iar cuvintele se repetau, parcă erau o bandă stricată: " Mon Dieu, mon Dieu, Mon Dieu ! Laissez-le moi/ Encore un peu, mon amoureux... Ce piz...pisicii pisicilor e asta?" În ciuda tuturor spinilor care îi înțepau corpul, începu să fredoneze. "Mmmmm Six mois, trois mois, /Deux mois ! Laissez-le moi, /Oh ! seulement un mois ! Mmmmm Mon Dieu....Mmmmm" Sirius se opri din cântat...pentru că melodia îi părea atât de cunoscută. O mai auzise, dar unde oare? "Mon Dieu. ..Mon Dieu..."
Da! O știa era sigur, dar cum se numea, parcă numele era prizonierul unei cutii care se afla în fața lui, dar el nu avea cheia! Începu iar să cânte, dar de data aceasta vocea lui se putea auzi în tot apartamentul. .. făcând sa vibreze până și vesela. " Mon Dieu, oh ! oui, Mon Dieu ! Laissez-le moi/ Remplir un peu ma vie !... Sigur, cât de tont pot să fiu! Rectific, cât de beat pot să fiu încât să nu îmi dau seama că e Edith Piaf ..Mon Dieu. .. " Încearcă să se ridice de pe pat, dar se clatină și căzu la loc. "Cât am băut, clar dau divorț de wisky. Dumnezeule, ce durere, să fac un duș aș vrea. Iar muzica asta... enervantă... acum nu e momentul să o aud! Stop, opreste-te! .... " Se întinde nervos pe așternuturile catifelate, ducându-si mâna la frunte. "Ce am făcut ieri, de am ajuns în halul ăsta?"... " Ai futut o tarfa." Ce? Se aude o voce din nicăieri... Da, ieri fusese cineva la el, așa era. Dar cine? "O curva". "Taci, taci... vai muzica asta ma înnebunește... o iubesc, dar nu acum.... dar ce aud Doamne? Se aude ceva... în fundal... " Încearcă să fie atent la ce se aude în mintea lui. " Ce se aude?" " Ce sa fie idiotule, decât un țipăt?" "Țipăt de unde țipăt?.... ..... .... E țipăt...de femeie!!!" Imediat cum realiza acest lucru, urletul deveni insuportabil. Era din ce în ce mai puernic, de nesuportat. Își acoperi, urechile cu mâinile. "Încetează, nu mai pot. Imi sparge timpanele!" Așternuturile se strânseseră sub el, se zvarcolea ca un vierme în propiul pat. "Ce se întâmplase aseară?"

Cu o putere extraordinară, se ridică, își scutură capul și totul reveni la normal. Muzica încetase, împreună cu țipătul acela inuman. Fusese grotesc, parcă ieșise din iad. Înfiorător, nici durerea nu mai conta acum, era fericit ca scapase de toată acea nebunie interioară.

Făcu un duș cu apă rece, lăsând apa ca de gheață să îi traverseze de câteva ori trupul. Parcă își mai revenise, chiar dacă durerea încă mai persista, se simțea de parcă fiecare particica din corp îi fusese atinsă cu o bâtă. "Piz... mazăre, cartofi" înjură de mama focului, nu avea pastile. Și asta pentru că el nu ajungea niciodată așa, ca ultimul...defapt ca fratesu, recunoscu oftând. Dar o cafea tare, sigur îl va ajuta.
Stătu cu capul aplecat, lăsând apa să curgă. Era vineri, mai rău de atât nici că se putea. Vineri...ziua inelului. Inelul ăsta blestemat, îl despărțise de Elena și îl unea cu ... mostruletul. Care era oare numele ei? Era cu M, sigur începea cu M... Marilena.. nu, nu... E prea complex. E Ma...ma... sigur.. Maria...nu. .parca e prea scurt... Maria..Maria... Mariana! "Da, zâmbi, asta e! Mariana... Mariana Black... oribil" Trebuia să îi cumpere un inel, așa se înțelesese cu White, iar luni era nunta. Nunta, se lovi cu capul de faianță.... o dată și încă o dată.. nunta, da nunta, dar era luni. Mai era până luni.

Ieși din baie înfășurat intr-un prosop, iar când intră în sufragerie încremeni. Închise ochii, îi deschise...îi mai închise o dată, dar imaginea nu disparu rămânandu-i bine înfiptă în memorie. Masa era răsturnată, iar toate bibelourile sparte. Era o mizerie de nedescris. Fotoliul era mutat, scaunul lângă ușă. Ca să poată intra în cameră își pusese pantofii de frică să nu se taie, iar când intră. .. se uită la combină: cd-ul era cu Edith Piaf. " Ce mama naibii s-a întâmplat aici?" Auzi din nou acel țipăt demonic... "nu din nouuuu...", dar ca prin minune își aminti ca venise la el o tipă. Sigur, asta era!
Prin ceață, parcă se văzu deschizând ușa de la intrare, iar în prag stătea o .... o... prostituată! Da, o sunase pe Madame D'Amoure și ea îi trimisese o fată. Trebuia să recunoască ca uneori era cam dur cu femeile, văzând dezastrul din cameră.

Severus uitandu-se prin jur, observă o pereche de chiloți dantelati, negri. Îi ridică și îi mirosi, miros îmbătător de femeie. "Mmmmm", închise ochii...încerca în zadar să o vizualizeze, doar că nu își putea aminti cum arată. Nu că ar fi contat foarte mult... până la urmă... o piz** e tot o piz**, gândi el. Dar senzația care veni cu minunatul parfum feminin, îl înnebuni. Nu știa cum arată, dar știa sigur că în înăuntrul ei fusese divin. "Mmmmmm", mustăci el.
Admirând bucata neagră, minusculă de material, observă ceva ciudat pe parchet... câteva picături de sânge. Începu să râdă, fusese un adevărat taur asta noapte. Se întreaba, dacă femeia se putuse ridica din pat. Păcat că fusese prea beat, mda, i-ar fi plăcut să o vadă chinuindu-se. Era sigur că ar fi mers crăcănat!

Uitandu-se la ceas se încrunta. Era 11am. Era târziu. O va suna pe Antonia, iar ea va rezolva cu sufrageria lui... înflăcărata. Dar acum, trebuia să se pregătească. Astăzi, Mihaela... Mariana, cum o mai chema îi va deveni oficial logodnica. Va merge cu ea sa își aleagă un inel. Inelul...blestumul vieții lui, inelul din farfurie..inelul Elenei. Oftă, adevărul era că nu dorea să o piardă. Până la urmă ce vină avea ea...că era femeie? Toate aspirau la o căsătorie cu el, chiar și ea. Îl decepționase! Crezuse în mod eronat, că era diferită, că era femeia perfectă pentru el: înțelegătoare, imună la aventurile lui cu alte femei și tigroaica tigroaicelor în dormitor...în bucătărie, zâmbi când își aduse aminte.
Oricum fusese o lecție dură pentru Elena, nu va mai încerca a doua oară, iar când va vedea ca se va întoarce la ea îi va pupa mainile și picioarele...și poate și alceva...

Dar acum se ducea la... trase aer in piept... la viitoarea doamnă Black...urâciunea uraciunilor, dar covorul roșu spre tron. Iubea puterea și era în stare să facă orice ca să o obțină. Ea era cheia spre libertate! Se îmbracă fredonând vesel și îmbrăcat impecabil porni spre Maria care tremura ghemuita într-un colț al camerei ei, fixând cu privirea rochia roșie...care acum era ruptă în bucăți.