A iesi de sub control

{34} A iesi de sub control

Sunt deja in cladirea centrala, aceasta este impanzita de o liniste asurzitoare care imi face pielea de gaina.Oare unde disparusera cu totii?
Mai e atat de putin , atat de putin si totul se va rezolva , vom scapa vom fi din nou liberi.

Cand ajung la usa pun mana pe senzor , dar mi-o respinge.

-Evident ! spun eu nervoasa. Evident ca Monic mi-a sters amprenta din baza de date.Si acum? Ce?Nu ma pot opri aici.

Gandeste creier afurisit! Ce pot sa fac.Usa e imposibi de spart.Nu am de unde sa sparg baza de date , si nici timp nu am .Ceva rapid si sigur. Ca si cand as distruge firele din interior .Dar nu am cum .Sau am... Pot sa le dau foc !
Bine .Ma concentrez.Imi imaginez circuitul si ma gandesc la flacara in interior ,nu intelg cum tocmai acum imi este atat de greu sa pornesc un foc!
Ma concentez mai tare si aud un bipait acompaniat de o scanteie
si usa se deschide.
-Victorie! Spun eu soptit zambind.
Intru si ma uit ca un spion prin incapere.Locul era devastat nu gluma, masa - computer este sparta , cioburile acesteia acaparand intreaga incapere .Am vaga  impresie ca Monic s-a enervat atat de tare pe faptul ca solutia ei de a ma perfectiona nu a fost ,,perfecta" si a esuat .Pe pereti se afla pete mici de sange, sigur nu a murit nimeni ,dar cu siguranta a fost dusa o lupta crancena aici.Singura intrebare care ramane este :cine a castigato? Monic sau restul liderilor care cred in libertate? Sunt sigura ca toti ce mi-au auzit mesajul l-au inteles , au inteles ca au gresit cu toata aceasta ,,perfectionare" care a dus mai degraba la distrugeri masive ale umanitatii.
Noi ne-am nascut supranumiti ,,perfecti" , un semn pe corp nu te face perfect.Sau poate? Dupa aceasta experienta pot spune ca voi pleca cu multe intrebari ,dar una va iesi mereu inainte : ce este oare adevarata perfectiune? Poate ca nu voi afla niciodata un raspuns concret ,dar un lucru stiu sigur ,ca nu vreau sa fiu perfecta.Vreau sa fiu doar eu.
Sonya Hope, o fata simpla de paisprezece ani ,care are o familie frumoasa , doua surori gemene intre ele , prieteni in care poate avea incredere si o fire luptatoare. Asta sunt si asta voi fi mereu chiar daca unii ma vor cataloga perfecta ,iar altii imperfecta, pentru mine aceste cuvinte nu mai au o logica catusi de putin.Ele sunt doar o insiruire de litere fara absolut nici macar un rost pe lumea aceasta , daca pana si dictionarul nu le poate defini exact,atunci cine poate?
Ma opresc langa pervaz unde se afla o fotografie crapata. In ea se afla cinci copii. In mijloc, o fata blonda zglobie , in dreapta ei un baiat brunet,iar in staga o fata satena, langa baiat mai sta o fata roscata, iar langa fata satena se afla un baiat creol.Parca am fi eu ,Lacey,Hans,Mike si Rebecca.Dar nu suntem noi. Sunt Monic,Miranda,Jake,Zack si cu Samantha. Arata atat de veseli si de linstiti in poza , nu m-am
intrebat niciodata cum erau inainte de toata taraseni aceasta.Erau exact ca noi.Niste copii simpli care isi traiau vietile normale si erau prieteni.
Intorc imaginea si vad ceva scris pe spate.

,, Draga Monic / pandaliu vesel,
Te iubesc si imi esti ca o sora , mai ales ca amdoua suntem orfane, iti ofer aceasta fotrografie cu noi cinci incat sa te mai linistesti inainte de experiment, o sa fie totul bine
                 Cu multa dragoste Miranda / Skittels"

Pentru un moment raman socata. Dar este ceva complet normal , si Monic avea sentimente inainte de asta , si ea simtea ,iubea,plangea, se speria si toate celelalte,insa eu niciodata nu am vazuto vulnerabila, si nici nu cred ca  o sa o vad vreodata , dar cine stie? Poate dupa ce isi va pierde mareata armata va redeveni vulnerabila , insa nimeni nu va mai fi acolo sa o linisteasca , nu va fi nimeni langa ea ca sa poata plange pe umarul acestuia, nu va fi Miranda sa ii spun cuvinte melodioase care sa o aline , nu va fi absolut nimeni , va fi singura si vulnerabila, atat va fi  , nimic mai mult.Fara prieteni.Fara familie.Fara nimic.Pentru eternitate.Putea avea tot ,daca capriciul nu punea stapanire pe aceasta.Oare cum a devenit asa? Goala.Fara pic de suflet.Doar o persoana goala si rece pe dinauntru.

Las fotografia exact de unde am luato , nu mai am motive sa ma gandesc la asta. Dupa toata aceasta experienta nu o sa o mai vad.Sau da? De cand cu treaba asta te intrebi ,,sau...?", de ce? Pentru ca nu mai stii ce e real si ce este ireal ,ai fi crezut pana acum ca nu este posibil sa faci foc din nimic , dar uita-ma facand asta zilnic si iti  pui vesnica intrebare ,, sau poate...?" , si e atat de greu cand iti pui aceasta intrebare,ti-e frica ca acel ,,poate'' poate deveni pana la urma ceva real .