Atracție Periculoasă

Capitolul 4- Eva

"Don't need permission
Made my decision to test my limits
Cause it's my business, God as my witness
Start what I finished
Don't need no hold up
Taking control of this kind of moment
I'm locked and loaded
Completely focused, my mind is open

All that you got, skin to skin, oh my God
Don't ya stop, boy

Somethin' 'bout you makes me feel like a dangerous woman
Somethin' 'bout, somethin' 'bout, somethin' 'bout you
Makes me wanna do things that I shouldn't
Somethin' 'bout, somethin' 'bout, somethin' 'bout"

--Ariana Grande- Dangerous woman

Sâmbătă seara este mereu o binecuvântare pentru mine și pentru creierul meu stresat. Nu pot să cred că a trecut o săptămână de la incidentul de pe stradă cu acel motociclist, iar mie încă îmi sunt întipărite pe retină curburilor mușchilor lui puternici pictați de tatuaje. De obicei nu mă gândesc la un bărbat mai mult de câteva ore, dar asta se întâmplă doar când îi știu măcar numele. Ce zic eu aici, eu nu mă gândesc în general la bărbați.

Să nu se înțeleagă greșit despre orientările mele sexuale, îmi plac bărbații, dar eu nu-mi ocup mintea cu replicile lor tâmpite de agățat și analizându-le, nu am timp de așa ceva. În schimb, misteriosul tatuat m-a făcut să mă gândesc la el aproape în fiecare minut al zile de atunci până în prezent. Știu că nu-l voi mai vedea vreodată, dar ceea ce mă frământă pe mine este cum ar putea să-l cheme. Mintea mea nu e împăcată cu gândul că nu-i știe numele. Sentimentul ăsta de neliniște mă înfioară, mă sperie într-o anumită măsură deoarece este un sentiment nou. Nici măcar eu nu știam că pot simți astfel de lucruri.

Când sunt pe stradă și aud sunetul unui motor de motocicletă, instantaneu caut sursa zgomotului, a devenit un reflex. Am o senzație ciudată cum că și el mă caută, sau poate sunt doar visătoare. Poate că tipul nu-și amintește nici ce a mâncat acum două zile, cum m-aș putea gândi că el m-ar putea căuta atâta timp cât nu-și mai amintește cine sunt. Nu l-aș învinui dacă ar uita, până la urmă sunt doar o altă persoană, iar el ar trebui să fie la fel pentru mine, dar nu e. Nu-mi dau seama ce e mai exact pentru mine, dar cu siguranță un străin tot este.

-Eva, mai ești cu noi? aud glasul prietenei mele scoțându-mă din șirul gândirii astfel eu clătinându-mi capul.

Bell și Dean mă privesc ciudat, dar eu încerc să ignor asta și să continui de mâncat din farfuria mea cu salată și carne de pui.

-Ce ziceați? întreb absentă asta făcând-o pe brunetă să-mi dea un pumn în umărul stâng.

-Au! zic eu încuntată spre ea. De ce ai făcut asta? o întreb supărată.

-Tu măcar ai auzit ceva din ce am vorbit noi? întreabă Dean vizibil amuzat.

Normal că nu am auzit nimic! Eram prea ocupată să-mi fac speranțe false, evident! E bine, simțul sarcasmului nu a dispărut.

-Sunt prea..distrată ca să fii auzit ceva, plus că mă simt ca a treia roată. zic pe un ton serios și totuși jenat.

Cam sunt a treia roată. Ei doi sunt..ei doi. De când sunt împreună așa m-am simțit în preajma lor, deși mereu luăm cina toți trei sâmbătă seara de aproape șase luni la câte un restaurant, nu s-a schimbat nimic.

-Nu ești a treia roată, Eva. spune Dean pe tonul lui serios de șef.

-Ba sunt. îl contrazic eu.