Atracție Periculoasă

Capitolul 5- Hayden

Simt viteza cum îmi curge prin vene cu rapiditate, senzația de adrenalină de care nu mă voi sătura niciodată, toate aceste trăiri mă țin în viață, mă țin la suprafața unui ocean plin de rechini ce vor să mă mănânce de viu. Oceanul este viața, rechinii sunt dușmanii care stau pe la colțuri fiind tot timpul acolo să te afunde când ai un moment de slăbiciune, iar ceea ce mă ține la suprafață este viteza.

Pun o frână bruscă ce a atras atenția celor prezenți pe pistă, apoi opresc motorul bolidului meu, deschizând portiera rapid și ieșind din mașină. Aceeași lume prezentă, aceeași concurență, asta văd până ce doua mașini portocalii cu flăcări negre imi sar in fața ochilor. Sunt deja aici, tipii ăștia chiar nu pierd vremea, și-au schimbat vechile mașini cu acești monștrii pe patru roți, textura mașinii arată impecabil ca de fiecare dată și pun pariu că mașina aia poate duce de 10 ori mai mult decât rabla lui Will.

-Ești bine, frate? întreabă Daniel, un alt concurent de la curse ce și-a așezat mâna pe umărul meu drept.

Mă opresc brusc din analizarea celor două boliduri extrem de valoroase și-mi îndrept atenția asupra prietenului meu ce mă privea oarecum confuz.

-Salut, Daniel. zic, apoi continui. De ce nu aș fi bine? întreb facând pe neștiutorul către bărbatul blond.

-Aha...! I-ai văzut deja să înteleg. spune, iar eu zâmbesc în colțul gurii privindu-l amuzat.

-Știam că au venit. raspund indiferent. Concurezi în seara asta? îl întreb, iar el dă din cap în sens negativ.

-Nu sunt nebun ca tine și Ethan. zice el făcându-mă de data aceasta să zâmbesc larg.

-A ajuns puștiul? întreb interesat și Daniel îmi răspunde cu o singură mișcare a capului în sens afirmativ. Va fi o cursă pe cinste. spun eu în timp ce oftez și îmi așez brațul drept pe umerii prietenului meu îndreptându-ne spre ceilalți.

Trecem prin fața columbienilor, iar eu arunc o privire scurtă cu coada ochiului spre ei și observ că Juan Guarin i-a luat până la urmă locul lui Carlos Delavega. Juan este un trăgător cu arma dat naibii și mașinile modificate de el sunt extrem de scumpe pe piața neagră. Pe lângă faptul  că este un mecanic bun, este și un șofer bun, chiar foarte bun, un adversar redutabil. La fiecare cursă care a participat a arătat cât de bun este...în arta trișatului. Este un trișor mai bun chiar și decât progenitura de Will, dar asta este o altă poveste.

Simt privirile lor asupra noastră și în special asupra mea, dar le ignor atunci când ajung în fața Sarei și a lui Ethan, care se uitau sub capota mașinii lui puștiului.

-Salut, porum..

-Nu începe! mă avertizează Sara arătându-mi degetul arătător în semn de "să am grijă", iar asta mă face să zâmbesc.

Sara. O puștoaică de 17 ani dată naibii, a cărei părinți au murit anul trecut într-un accident crunt. De la moartea a lor ei, blondina cu ochii precum marea, lucrează la atelierul lui Bill împreună cu Ethan și uneori și cu mine. Este în ultimul an de liceu și încearcă să se susțină financiar din banii caștigați la Bill. Este o contabilă excelentă și un mecanic și mai excelent, iar lui Ethan i s-au cam aprins călcâiele după ea din câte văd, de mult timp se întâmplă asta, dar nu vrea să recunoască sau poate nu-și dă seama. Încă mai suferă după moartea iubitei și copilului său și îl înțeleg, nu e ușor să treci peste una ca asta, așa de repede.

-De câte ori ți-am zis eu puștoaico să nu mă mai întrerupi? o întreb eu amuzat de fața ei încruntată și poziția ei sfidătoare.

Cu mâinile în șold, Sara pufăie disprețuitoare, apoi începe și ea să-mi zâmbească.